Controversa din ședința extraordinară a Consiliului Local Câmpina (convocată de primarul Alin Moldoveanu de două ori în aceeași zi în cursul săptămânii trecute), iscată pe fondul interpretărilor legislative legate de anularea mandatului de consilier local a lui Cezar Grama, revine în actualitate odată cu „seria de clarificări” primită azi la redacție din partea acestuia din urmă.
Cezar Grama explică în detaliu faptul că litigiul său cu Partidul Verde se derulează prin intermediul mai multor dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, subliniind că până la soluționarea definitivă a acestora are în continuare calitatea de membru al Partidului Verde și implicit de consilier local, reprezentant al acestui partid în legislativul câmpinean.
Vă reamintim că în cadrul celor două ședințe extraordinare convocate în data de 9 iunie, atât în debutul celei de la ora 10.00, cât și la începutul celei de la ora 17.00, secretarul general al Primăriei, Elena Moldoveanu, a ținut să-i informeze pe consilierii locali că Partidul Verde a înaintat adminstrației locale o adresă potrivit căreia lui Cezar Grama i-a fost anulat dreptul de a mai reprezenta acest partid în Consiliul Local Câmpina. Intervenția a fost contestată vehement în prima ședință atât de Cezar Grama, cât și de colegii săi de alianță, care pe acest fond s-au retras de la lucrările ședinței.
Redăm în continuare conținutul integral al scrisorii trimise redacției de către Cezar Grama:
„Având în vedere ca în spațiul public au apărut dezinformări în presă privind calitatea mea de Consilier Local, înțeleg să aduc o serie de clarificări cu privire la revocarea subsemnatului din funcția de Președinte Interimar al Partidului Verde – Filiala Prahova, precum și cu privire la excluderea subsemnatului din partid, după cum urmează:
- Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 180/105/2021, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, subsemnatul am solicitat instanței să dispună anularea Deciziei din data de 04.01.2021 emisă de Secretariatul General al Partidului Verde, prin care am fost revocat din funcția de Președinte Interimar al Partidului Verde – Filiala Prahova. Primul termen de judecată în acest dosar a fost la data de 14.05.2021, termen la care instanța a declinat competența de soluționare a acestei cauze în favoarea Tribunalului București.
- Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 394/105/2021, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, subsemnatul am solicitat instanței să dispună anularea Deciziei nr. 1 din data de 08.01.2021 emisă de Biroul Executiv al Partidului Verde, prin care am fost exclus din calitatea de membru al Partidului Verde. La termenul de judecată din data de 11.05.2021, instanța a dispus suspendarea judecării acestui dosar până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 19426/3/2019 al Tribunalului București.
- Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. 6085/3/2021, înregistrat pe rolul Tribunalului București, subsemnatul am solicitat instanței să dispună:
- Anularea Deciziei nr. 4/05.02.2021 emisă de Biroul Executiv al Organizației Județene Prahova a Partidului Verde, prin care a fost revocată nelegal Decizia nr. 1/08.01.2021;
- Anularea Deciziei nr. 5/05.02.2021 Biroul Executiv al Organizației Județene Prahova a Partidului Verde, prin care am fost exclus, pentru a doua oară, din Partidul Verde;
- Anularea Deciziei nr. 7/23.02.2021 emisă de Comisia de Arbitraj – Organizația Județeană Prahova a Partidului Verde, prin care a fost respinsă contestația formulată de subsemnatul împotriva Deciziilor nr. 4 și 5 din data de 05.02.2021.
Prin Încheierea de ședință din data de 08.04.2021, în cadrul procedurii de regularizare, instanța a dispus anularea acestei cereri, ca urmare a neîndeplinirii unor obligații puse în vedere de instanța de judecată.
- Ulterior, în termen legal, subsemnatul am formulat o nouă cerere de chemare în judecată, ce face obiectul dosarului nr. 11613/3/2021, înregistrat pe rolul Tribunalului București, cerere care are același obiect ca cea anulată de instanță, din dosarul nr. 6085/3/2021.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, ce face obiectul dosarului nr. 11613/3/2021, înregistrat pe rolul Tribunalului București, subsemnatul am solicitat instanței să dispună:
- Anularea Deciziei nr. 4/05.02.2021 emisă de Biroul Executiv al Organizației Județene Prahova a Partidului Verde, prin care a fost revocată nelegal Decizia nr. 1/08.01.2021;
- Anularea Deciziei nr. 5/05.02.2021 Biroul Executiv al Organizației Județene Prahova a Partidului Verde, prin care am fost exclus, pentru a doua oară, din Partidul Verde;
- Anularea Deciziei nr. 7/23.02.2021 emisă de Comisia de Arbitraj – Organizația Județeană Prahova a Partidului Verde, prin care a fost respinsă contestația formulată de subsemnatul împotriva Deciziilor nr. 4 și 5 din data de 05.02.2021.
În acest dosar nu a fost încă stabilit primul termen de judecată, dosarul fiind în procedura de regularizare.
Însă, atâta vreme cât procedura de contestare a hotărârii de excludere din partid nu s-a definitivat, nu se poate aprecia că subsemnatul am pierdut calitatea de membru al Partidului Verde pentru a fi atrasă automat aplicarea dispozițiilor art. 204 alin. (12) din Codul administrativ.
În raport de prevederile Statutului Partidului Verde, sancțiunea de excludere intră în vigoare din momentul rămânerii ei definitive, ceea ce presupune în mod necesar soluționarea definitivă a tutor căilor de atac, inclusiv prin controlul instanțelor judecătorești.
Soluția instanței de anulare a cererii din dosarul nr. 6085/3/2021, fără a analiza pe fond cauza, nu atrage aplicarea prevederilor art. 204 alin. (12) din Codul administrativ, întrucât, în termen legal, subsemnatul am sesizat din nou instanța de judecată cu cererea de anulare a deciziei prin care am fost exclus din Partidul Verde.
Astfel, până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. 394/105/2021 și nr. 11613/3/2021, subsemnatul am în continuare calitatea de membru al Partidului Verde.
În calitatea legitimă pe care o exercit în cadrul Consiliului Local Câmpina, eu am un singur scop: să-mi pun la dispoziție toată experiența și expertiza acumulată în folosul câmpinenilor. Nu am reușit până la acest moment să demonstrez ceea ce mi-am propus, întrucât factorul decizional din Primăria Câmpina, încă nu este familiarizat cu exigențele unei administrații care se vrea a fi performantă”.
Problema dlui Grama va fi rezolvata in curand, dupa alegerile de la PNL Campina. Atunci vor dispărea si dosarele, va disparea si dl Grama din Consiliul local iar unii penelisti vor plange.