Ieri, 9 iunie, începând cu ora 17.00, primarul Câmpinei, Alin Moldoveanu, a convocat o nouă sesiune a ședinței extraordinare a Consiliului Local, având un singur punct pe ordinea de zi și anume rectificarea bugetului local, după ce în dimineața aceleiași zile ședința se încheiase subit pe fondul retragerii consilierilor ce formează alianța majoritară, dar și a lipsei de cvorum. Vă reamintim că în ședința matinală, secretarul informa că, potrivit unei adrese primite din partea Partidului Verde, Cezar Grama nu mai are drept de vot în urma retragerii sprjinului politic.
Ediția de seară s-a ținut la Casa Tineretului, cu 13 consilieri prezenti, dintre care 4 au participat de la distanță, în sistem online și a început cu o nouă intervenție a secretarului general al Primăriei, Elena Moldoveanu, care a prezentat pentru a doua oară în aceeași zi situația juridică a mandatului de consilier al lui Cezar Grama, cât și punctul de vedere și documentele trimise prin e-mail de acesta, în care își explică situația contrazicând informațiile prezentate de secretarul general. Cine are dreptate dintre cei doi, rămâne să aflăm când vom intra în posesia documentelor care dovedesc sau infirmă afirmațiile acestora. Până atunci, faptele ne arată că Elena Moldoveanu „a prezentat o situație”, atrăgând atenția, în plenul Consiliului Local, că este posibil (!?) ca Cezar Grama să nu mai aibă drept de vot începând din acel moment. La rândul său, primarul Moldoveanu a susținut demersul secretarului general, afirmând că prezența la ședință și votul lui Grama ar fi putut afecta legalitatea hotărârii de Consiliu și implicit efectele acesteia. De ce Grama a fost anunțat despre această situație în timpul ședinței și nu înainte, într-o discuție prealabilă, cum ar fi fost normal, preferându-se elementul surpriză și implicit inflamarea spiritelor în ședința de Consiliu, vom analiza cu altă ocazie.
Au urmat discuții pe marginea proiectului de hotărâre, cele mai importante referindu-se la modalitatea de convocare a ședinței extraordinare și la ora matinală la care fost organizată.
„Dacă dvs o să convocați ședință de Consiliu Local la ora 8 dimineața și o să ne trimiteți documentația referitoare la proiectele de hotărâre cu doar câteva ore înainte, noi nu ne putem încadra în programul dvs.” – i-a reproșat primarului Valentin Crețu, consilier local din partea USR-PLUS. La rândul său, primarul i-a răspuns acestuia destul de bățos: „am să convoc ședințele extraordinare ori de câte ori este nevoie, la orice oră și la 8 dimineața. Eu nu vă oblig să veniți!”
Proiectul de rectificare a bugetului local al municipiului Câmpina în vederea derulării proiectului “Antreprenorul social, soluție pentru o economie durabilă” finanțat prin Programul Ocupațional Capital Uman – sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale, proiect la care municipiul Câmpina este partener conform Hotărârii Consiliului Local nr. 98/ 28 august 2019, a fost aprobat în cele din urmă cu 11 voturi pentru.