Editorial

Editorial. RÎSUL MUT

Ne-a înghețat pînă și rîsul. La cîtă materie primă au gata pusă la îndemînă de către politicieni, teatrele de revistă, radiourile și televiziunile ar trebui să mustească de scheciuri satirice acide. În schimb, ele ne dau scenete răsuflate și penibile la cea mai superficială analiză, de acum 30-50 de ani, la care nu mai rîde nimeni, deși sînt cu Bibanu, Toma și ceilalți. Explicația e simplă: ne-a dispărut curajul. Ciudat: în vremile acelea de represiune, oamenii aveau dîrzenia de a strecura texte cu „șopîrle”. Azi, în epoca glorioasă a lui Tudorel, Viorica, Daea, Ștefănescu, Rădulescu, Firea, Olguța și o mulțime făcuți din aceeași făină, zîmbetul ne-a înghețat. Prima observație pe care o fac străinii care vin întâia dată în România este aceea asupra chipurilor întunecate, triste ale oamenilor, asupra unei enervări care aprinde din te miri ce scînteia unor conflicte. Discursul de la Bruxelles al lui Daea depășește prin halucinanta incoerență și lipsă de conținut capacitatea de transfigurare în delir a lui Jarry cu al său Ubu roi, a Lecției ionesciene sau a caragialienei Căldură mare. 
Aș propune cuiva de la secția de lingvistică a Academiei (sînt sadic, nu?) să facă o analiză aplicată. Merită! În mod normal, s-ar rîde zile și nopți, în ciuda calamităților de (altă) natură care ne loviră. Numai că rîsul ne-a înghețat în rictus de disperare. De groază. În primul rînd, pentru că Daea nu e singur, o anomalie genetică (cum era strămoșul său, Zăroni, într-un guvern acceptabil ca știință de carte), ci o părticică infimă dintr-un sistem de conducere care este aidoma lui. Sau el aidoma sistemului, aceeași oaie! În al doilea rînd, există în discursul ipochimenului un amănunt îngrozitor. Citez: „Aveţi să ştiţi, vă spun aici, un moment deosebit de important prin prezenţa subsemnatului în acest consiliu, bravo!”. Înțelegem că omul este deosebit de încîntat de propria persoană, se crede un geniu căruia oficialii europeni ar trebui să-i facă temenele pentru înalta onoare de a se fi coborît în mijlocul lor. Disperați, copacii țării se sinucid, frîngîndu-se singuri.
Oamenii ăștia nu se mulțumesc, cu modestie, să prade țara, să o ducă inexorabil la prăpastie, ei se cred mesianici, mîntuitori, vor recunoștință, să li se aducă jertfe de mulțumire pentru binefacerea de a ne conduce spre neant. Doamna Dăncilă, robotul care citește (prost) hîrtii scrise (prost) de alții îi ceartă ca o țață ofuscată din piață pe parlamentarii europeni că dau creazare unor dezinformări, un fel de a le spune: bă, sînteți proști, vă spun io care e adevărul! Îl ceartă pe președinte, se ceartă, mai ales, cu limba română. Socotită un accesoriu non-necesar, inutil, superfluu, supra-adăugat, inventat de dușmanii din opoziție (de sorosisti?) care asupresc guvernul și nu-l lasă să ducă la îndeplinire mărețul program de guvernare. Tot așa, un deputat care ne-ar mitralia și mîine cu un zîmbet onctuos pe buze îl ocărește cu vorbe grele pe Jyrki Katainen, comisarul CE pentru creștere economică și investiții, pentru că și-a permis să vorbească despre justiția din România. Există un proverb cu capra rîioasă. Nici de ăsta nu mai putem să rîdem. Doamna de la învățămînt e și mai periculoasă: are idei. Logica normală, cînd vrei să reformezi un domeniu, mai ales unul atît de dificil, este să faci îndelungi studii de impact, să anticipezi toate consecințele pe termen lung, să testezi pe grupuri mici, atent analizate, și abia apoi să legiferezi. Nu, domniei sale i se pare că ar fi bine să lăsăm repetenți din clasa I (culmea, și eu cred asta, dar în cu totul alt sens), să dăm examen de treaptă după clasa a X-a. Tot așa, „i s-a părut” cîndva că trebuie desființate școlile profesionale, cutremur din care nici acum școala și societatea românească nu și-au revenit. Drept răsplată, e liberă să „i se pară” în continuare. Distrugînd noi și noi generații cu aceste păreri.
Vă dați seama că deprimarea generală, indiferentismul față de politică sînt premeditate, nu doar o consecință a modului de guvernare? Băieții au învățat că scîrba este o armă politică, foarte eficientă în alegeri. Cu cît mai puțini la vot (ăia de au nasul insensibil la putoarea de mitocan), cu atît mai decisivă majoritatea parlamentară. De aceea lucrează intens la infestarea atmosferei: imunde atacuri antisemite, la adresa elitelor, a oamenilor de cultură, a adversarilor politici. Deschideți geamurile, „să iasă mirosul de mitocan”! (Duiliu Zamfirescu)
Christian CRĂCIUN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare