BREAKING NEWSȘtiri

Șase firme și asocieri s-au înscris la licitația pentru reparația străzilor din Câmpina

Șase oferte au fost depuse la licitația organizată de Primăria Câmpina pentru lucrările de reparații și întreținere a străzilor din municipiu. Contractul, care va fi încheiat sub forma unui acord-cadru pe o perioadă de trei ani, are o valoare estimată de până la 25,08 milioane de lei, fără TVA. Acordul-cadru va permite municipalității să solicite intervenții în funcție de starea străzilor și de prioritățile stabilite. 

Procedura de achiziție vizează executarea lucrărilor de reparații ale străzilor aflate în administrarea municipalității, prin aplicarea de îmbrăcăminți asfaltice, dar și intervenții conexe: aducerea la cotă a capacelor de cămine și a grătarelor gurilor de scurgere, înlocuirea acestora atunci când este necesar, reparații la borduri, refacerea straturilor de fundație și suport, colmatarea fisurilor și lucrări din beton.
În contract nu sunt prevăzute și lucrări de refacere a marcajelor rutiere.
Valoarea estimată a acordului-cadru este cuprinsă între 20.070.441,17 lei și 25.080.136,03 lei, fără TVA. Aceasta nu reprezintă o sumă care va fi cheltuită obligatoriu, valoarea efectivă urmând să depindă de necesarul de lucrări identificat în teren și de fondurile bugetare disponibile pe parcursul celor trei ani. Potrivit caietului de sarcini, perioada minimă de garanție pentru lucrările executate este de 12 luni.

Cine sunt ofertanții

La procedura de achiziție s-au înscris șase ofertanți, individual sau în asociere:

  • PRAGOSA ROMANIA (lider), din Brazi, având ca subcontractant firma SUNRISE CONSTRUCTION, din Câmpina;
  • CALAGI INVEST CONSTRUCT (lider), cu VLAKIM SPG 92 SRL în calitate de terț, ambele din București;
  • PORR CONSTRUCT, din București;
  • RONI CIVIL INTEROUTE, din Băicoi;
  • Asocierea KLAUS INDUSTRIAL (lider) – CONI, ambele firme din Mănești;
  • Asocierea EDEN CIVIC PARTNER SRL (lider), din Boldești-Scăeni, STRABENBAU LOGISTIC și ROAD INFRASTRUCTURE INDUSTRY, ambele din Blejoi.

În prezent, procedura se află în etapa de evaluare tehnică a ofertelor, termenul-limită stabilit pentru finalizarea acestei etape fiind 20 ianuarie 2027.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare