Publicăm astăzi o notă inedită, aparțind celui care a fost Ion T. Șovăială, avocat și regretat publicist câmpinean, de la nașterea căruia se împlinesc astăzi 72 de ani (14 noiembrie 1952 – 17 aprilie 2013).
Colaborator al ziarului Oglinda de Azi timp de mai bine de un deceniu, valorosul istoric literar și-a pus semnificativ amprenta asupra presei locale, lăsând o moştenire culturală importantă, prin documentatele scrieri despre istoria Câmpinei pe care cei intersați le pot găsi la Biblioteca Municipală.
Într-o lume pe care o simțea „plină de mizerii”, Ion Șovăială a reușit, până la sfârșitul zilelor sale, să-și păstreze sensibilitatea nativă, scriind poeme și note de jurnal care nu au văzut niciodată lumina tiparului, așa cum este cea pe care o puteți citi în continuare, datată „noiembrie 2012”:
„Noiembrie. Vreme căzută în colț de mistreț
Plouă fără încetare de două zile și două nopți și, spun drept, mi s-a făcut dor de galbenul lunii ascunsă de după norii ce aleargă năuci de la un capăt la altul al cerului, furată și ascunsă, se vede, de vârcolaci.
Am vorbit, între timp, cu un mesteacăn bătrân, să mă cheme când se va rostogoli din înalt drept în ramurile-i golașe și mi-a spus să am răbdare, că știe el.
Vreme căzută în colț de mistreț.
Vântul dă buzna, scârțâind fără-ncetare țâțâna porții rămasă deschisă, dând în tărâmul poveștilor. Acum poveștile ies nestingherite risipindu-se în lume. Poarta pe care eu însumi am văzut într-o noapte cu lună poveștile aici; legănând somnul oricărui copil, credeți-l, văzându-l cum râde în somn.
Curând se vor risipi norii și luna va ieși să se arate celor cu suflet curat, întârziați în povești.
Copilul din mine râde în somn”.
Ion Şovăială a început să publice din 1969. Prima dată a scris pentru „Flamura Prahovei” (ziarul „Prahova” de azi). Apoi, a scris pentru „Cacialmaua”, la Ploieşti, pentru „Păcală”, la Craiova, pentru „Amprenta”, la Buzău. Ulterior, a publicat vreo patru-cinci ani în ziarul „Ploieştii”, unde a făcut cronică plastică, prezentare de carte etc. A publicat şi în „Informaţia Prahovei”. La Ploieşti, a scos primul supliment de cultură din judeţ, după Revoluţie, care se numea „Repere” şi apărea odată cu ziarul „Ploieştii”. Pasiunea scrisului a moştenit-o de la bunicul său, cu care făcea poezii de când era copil, iar bunicul îl punea să caute rime. Apoi, după „Repere”, a scos suplimentul „Orion” cu „Informaţia Prahovei”. Au urmat “Pagini literare” şi “Câmpina literar-artistică şi istorică”, editate împreună cu ziarul “Oglinda de azi”.