În weekendul 12-14 iunie s-a desfășurat la Câmpina cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Teatru „Eusebiu Ștefănescu”, eveniment care a reunit trupe de teatru și actori din întreaga țară, municipiul devenind, pentru câteva zile, un adevărat punct de atracție pentru iubitorii de teatru.
Scena Casei Tineretului a găzduit, în aceste zile, 16 piese de teatru puse în scenă cu iscusință de trupele care au ales să participe la festival. A fost un adevărat maraton dramaturgic, fiecare spectacol având o poveste fascinantă de spus, care a captat atenția publicului, dar și a juriului, ce a analizat cu atenție fiecare reprezentație.
Trupa ACT a câștigat Premiul de Excelență „Eusebiu Ștefănescu” cu „Sârma memoriei”
Nu este o surpriză faptul că „Sârma memoriei” a câștigat Premiul de Excelență. Am vorbit despre această piesă de teatru încă de când Trupa ACT a pus-o pentru prima dată în scenă, la Câmpina, și am considerat-o o adevărată operă de artă din toate punctele de vedere.
Având ca temă realitatea brutală a Holocaustului, „Sârma memoriei” este un spectacol interactiv în urma căruia spectatorul rămâne cu multe întrebări, dar și cu regretul că oamenii și-au putut face atât de mult rău de-a lungul istoriei. Este genul de reprezentație pe care nu o poți urmări dacă nu ai nervi de oțel, iar pe parcursul spectacolului am observat adesea, prin sală, mâini care se îndreptau spre ochi.
Experiența seniorilor din trupă, îmbinată cu maturitatea extraordinară a tinerilor actori, a impresionat profund atât publicul, cât și juriul. În plus, „Sârma memoriei” i-a adus lui Cătălin Paraschiv, directorul Casei de Cultură „Geo Bogza”, premiul pentru cel mai bun regizor.
Premii câmpinene și la categoriile de adolescenți
Un alt rezultat așteptat a fost prezența Trupei Atelierul Actorului și a tinerelor sale talente pe podiumul categoriilor destinate adolescenților. Trupa Atelierul Actorului a câștigat Premiul I la categoria „Grupuri – adolescenți”, în timp ce Alicia Stoll și Antonio Ion au obținut Premiile I, respectiv al II-lea, la categoria „Monolog – adolescenți”.
Lista completă a premiilor de la Festivalul Național de Teatru „Eusebiu Ștefănescu” 2026
Premii speciale
- Premiul de Excelență „Eusebiu Ștefănescu”: Trupa ACT Câmpina – „Sârma memoriei”;
- Premiul special al juriului: David Cazacu și Cristina Rotaru;
- Premiul pentru debut: Trupa Saga Mimms Sinaia.
Monolog – adulți
- Premiul I: Oana Băjenaru;
- Premiul al II-lea: Mirela Chiriță;
- Premiul al III-lea: Mariana Bădescu.
Monolog – adolescenți
- Premiul I: Alicia Stoll;
- Premiul al II-lea: Antonio Ioan;
- Premiul al III-lea: Bogdan Ionuț Roșu.
Grup – adulți
- Premiul I: Trupa Bite București;
- Premiul al II-lea: Trupa Phoenix București;
- Premiul al III-lea: Trupa din Joben Galați.
Grup – adolescenți
- Premiul I: Trupa Atelierul Actorului Câmpina;
- Premiul al II-lea: Trupa Protha Panciu (Vrancea);
- Premiul al III-lea: Trupa Scara Finișel (Cluj).
Cel mai bun regizor
- Adulți: Cătălin Paraschiv;
- Adolescenți: Ioan Ardelean.
Cel mai bun actor
- Adulți: Gabriel Mehețean;
- Adolescenți: George Sucală.
Cea mai bună actriță
- Adulți: Denisa Mușat;
- Adolescenți: Paula Ilie.
Felix PRECUP












Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!