BREAKING NEWSȘtiri

Un parc fotovoltaic de peste 53 de milioane de lei, în Prahova. Câmpina, printre beneficiarii investiției

Autoritățile locale, reprezentanți ai instituțiilor publice și experți au discutat despre viitorul energetic la județului în cadrul conferinței comunității I.D.- R.E.S 3 desfășurată la Câmpina

Joi, 29 octombrie, Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina a găzduit o conferință a Comunității pentru Inovare și Dezvoltare prin Resurse Energetice Sustenabile 3 (I.D.-R.E.S. 3). La întâlnire au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale implicate în proiect, precum și ai instituțiilor publice care vor beneficia de această investiție, printre care Spitalul Municipal Câmpina și Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Alături de primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor, și primarul orașului Comarnic, Sorin Popa, au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Mario Soare, și Bogdan Ganea, reprezentant al firmei care se ocupă de instalarea panourilor fotovoltaice.

Consiliul Județean Prahova continuă astfel demersurile pentru tranziția către o infrastructură publică sustenabilă, prin intermediul proiectului I.D.-R.E.S. 3. Inițiativa reprezintă cea mai amplă componentă a unui program integrat de investiții în energie regenerabilă, menit să reducă semnificativ cheltuielile cu energia electrică ale instituțiilor publice și amprenta de carbon a județului.
Cu o valoare totală de peste 53 de milioane de lei, finanțată prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, această a treia etapă a programului se remarcă prin dimensiunea investiției. Proiectul prevede realizarea unei capacități instalate de aproape 8 MW pe terenul Parcului Industrial Ploiești, în zona Tătărani, depășind ca anvergură primele două etape ale programului.
Investiția a fost inițiată în mandatul fostei administrații județene, actuala conducere analizând oportunitatea continuării sale și hotărând să o ducă mai departe.
„Menționez că bazele acestui proiect au fost puse în mandatul administrației anterioare. Noi am făcut o analiză și am decis asupra acestor proiecte: pe unele le-am continuat, la altele am renunțat, iar pe acesta l-am considerat benefic. Există posibilitatea ca UAT-urile să facă economie la factura de curent electric, iar orice ban economisit se poate duce către repararea unui drum, către dotarea unui spital sau către orice alt proiect util cetățeanului”, a explicat Mario Soare, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.

Facturi mai mici la energia electrică pentru administrațiile publice

Miza principală a investiției este producerea și distribuirea de energie electrică din surse regenerabile, destinată consumatorilor publici din județ. Energia produsă de noul parc fotovoltaic va fi injectată în sistemul energetic național, urmând să compenseze consumul instituțiilor publice din localitățile partenere, municipiul Câmpina și orașul Comarnic.
În contextul instabilității de pe piața energiei, o asemenea soluție ar putea asigura o mai bună predictibilitate bugetară pe termen lung.
„Este foarte greu pentru noi, în Comarnic, să asigurăm iluminatul public pe toată durata nopții. În momentul de față, putem asigura iluminatul pentru aproximativ patru ore. Cu energia pe care o vom primi de la Tătărani, am putea asigura iluminatul pe tot parcursul nopții”, a precizat Sorin Popa, primarul orașului Comarnic.
Economiile realizate la plata facturilor de energie electrică vor permite administrațiilor locale să redirecționeze fonduri către alte proiecte prioritare de dezvoltare.
În cazul municipiului Câmpina, energia obținută prin intermediul acestui proiect va contribui la asigurarea consumului mai multor instituții publice care deservesc comunitatea, printre care Spitalul Municipal Câmpina, unitățile de învățământ, Casa de Cultură „Geo Bogza”, Casa Tineretului, Piața Centrală și Clubul Sportiv Câmpina.

Un efort regional integrat, realizat cu fonduri europene

I.D.-R.E.S. 3 face parte dintr-un pachet financiar mai amplu, în valoare totală de 140,72 milioane de lei, care reunește toate cele trei componente ale programului sub umbrela unei veritabile „comunități de energie”. Modelul de interconectare regională urmărește valorificarea în comun a resurselor energetice regenerabile și reducerea cheltuielilor instituțiilor publice partenere.
Trecerea de la etapa de proiectare la cea de execuție a fost deja demarată, după întâlnirile tehnice organizate de Consiliul Județean Prahova împreună cu partenerii locali, pentru stabilirea detaliilor de implementare.
În cadrul conferinței de la Câmpina, Bogdan Ganea, reprezentant al firmei Elnet Install, a precizat că lucrările se află într-un stadiu avansat și că instalarea tuturor panourilor fotovoltaice ar urma să fie finalizată până la sfârșitul lunii noiembrie.

Bateriile de stocare, un pas important pentru valorificarea energiei produse

În condițiile în care energia electrică produsă în timpul zilei nu poate fi valorificată întotdeauna la prețuri avantajoase, autoritățile județene din Prahova caută deja soluții de finanțare pentru instalarea unor baterii de stocare. Acestea ar permite păstrarea energiei produse în perioadele cu aport solar ridicat și utilizarea sau injectarea ei în rețea în momentele în care cererea este mai mare.
„Vârful de producție este ziua, când este soare. În momentul de față, România exportă curentul produs ziua la un preț foarte mic, urmând apoi să îl importe noaptea, când este vârful de consum, la prețuri chiar și triple. Un sistem cu baterii de stocare ar permite ca și județul Prahova să poată injecta energie electrică în sistem atunci când cererea este foarte mare”, a explicat Bogdan Ganea, reprezentantul firmei Elnet Install.
Potrivit estimărilor prezentate de specialiști, Parcul Fotovoltaic Bărcănești-Tătărani ar putea începe să injecteze energie electrică în rețea începând cu luna iulie 2027.

Felix PRECUP

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare