BREAKING NEWSȘtiri

Municipiul Câmpina are un nou imn, dedicat celor 520 de ani de existență

Municipiul Câmpina își îmbogățește patrimoniul cultural prin lansarea piesei „Imnul Câmpinei – 520 de ani de istorie”, o creație muzicală dedicată istoriei, valorilor și identității locale. Încărcată de nostalgie și solemnitate, lucrarea evocă peste cinci secole de existență și transformă patrimoniul cultural și frumusețile naturale ale zonei într-un omagiu adus orașului.
Noul imn a fost realizat la inițiativa colonelului în retragere Alexandru Cazan, care a dorit, în primul rând, să onoreze prietenia cu regretatul Ștefan Alexandru Sașa, artist și poet câmpinean. Versurile acestuia au fost transpuse în muzică de Alexandru Cazan, care a explicat și cum a luat naștere compoziția: „Creația propriu-zisă pe versurile regretatului Sașa, care mi-au plăcut atât de mult, am fixat-o pe muzică în câteva zile, cu reveniri de mai multe ori asupra liniei melodice, până a rezultat ceea ce putem asculta astăzi cu toții”.

Câmpina, între istorie, natură și identitate locală

Versurile imnului conturează o imagine sugestivă a orașului, înconjurat de păduri și dealuri și străbătut de apele Prahovei. Câmpina este descrisă ca un loc aparte, cu valoare simbolică și sufletească, un spațiu pe care cei plecați îl poartă în inimă, indiferent unde îi poartă pașii prin lume.
Compoziția evocă repere importante ale memoriei locale, precum Bogdan Petriceicu Hașdeu și castelul său enigmatic, dar și pe marele pictor Nicolae Grigorescu, a cărui moștenire artistică rămâne legată de identitatea culturală a comunității.
Un loc important în această evocare îl ocupă și tradiția petrolieră a orașului, care amintește de perioada în care Câmpina s-a afirmat ca un centru important al industriei petroliere din România.
Dincolo de referințele istorice, piesa transmite un mesaj de devotament și continuitate. Versurile regretatului poet Ștefan Alexandru Sașa exprimă atașamentul față de locurile natale și dorința de a rămâne legat sufletește de orașul în care și-a trăit viața.

Un proiect realizat cu participarea artiștilor locali

La realizarea proiectului au contribuit Fanfara Consiliului Județean Prahova, dirijată de Alexandru Cazan, precum și un grup vocal format din membri ai unor formații artistice locale: Plai Câmpinean, coordonat de profesorul Dănuț Andrei, Dor, doruleț, coordonat de Florica Haranguș, Ghiocelul, coordonat de Cristi Colezea, și ANCMRR, condus de colonelul în retragere Marian Dulă.
Proiectul a beneficiat și de participarea a trei soliste din cadrul Ansamblului „Calabreaza” – Beatrice Chițu, Andra Râncioagă și Sofia Radu –, alături de peste 20 de voluntari implicați în activitățile artistice și în filmările pentru videoclipul oficial.
Videoclipul a fost realizat de PROMARK-STUDIO, sub coordonarea lui Marius Cristi Popa.
Alexandru Cazan a precizat că a oferit proiectul în mod necondiționat Primăriei Municipiului Câmpina, din dorința de a păstra vie memoria prietenului său și de a valorifica versurile prin care acesta a surprins reperele reprezentative ale orașului.
„Compunerea și lansarea acestui imn omagial a fost oferta mea necondiționată către instituția Primăriei Municipiului Câmpina, cu gândul la prietenul Sașa, care a fixat în poezie repere de recunoaștere ușoară a orașului Câmpina de către toți cetățenii”, a explicat Alexandru Cazan.
Lansarea imnului dedicat celor 520 de ani de atestare documentară reprezintă un omagiu adus istoriei și personalităților orașului, dar și o invitație la păstrarea valorilor culturale care definesc comunitatea câmpineană.

Videoclipul oficial al imnului poate fi urmărit pe YouTube:

Felix PRECUP

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare