Știri

Virgil Guran a fost ales preşedintele PNL Câmpina

După Congresul PNL, când a fost ales noul preşedinte în persoana lui Crin Antonescu, şi la multe filiale din teritoriu au avut loc alegeri interne. Vineri, 3 aprilie, a venit rândul Câmpinei…A fost mai degrabă o formalitate, atâta vreme cât pentru funcţia de preşedinte al filialei nu a existat decât o singură candidatură, cea a preşedintelui interimar Virgil Guran. Au fost prezenţi 82 de membri cu drept de vot, iar alături de organizaţia câmpineană a PNL au mai fost prezenţi prim-vicepreşedintele Ludovic Orban, vicepreşedintele Adina Vălean, preşedintele PNL Prahova – Adrian Semcu, deputatul Cristian Burlacu, consilieri judeţeni ai acestei formaţiuni politice – Mircea Roşca şi Constantin Săseanu, dar şi alţi invitaţi printre care Liviu Ilaşi, fostul candidat la Senat, sau Cătălina Bozianu, viceprimarul Ploieştiului.Aspiranţii la funcţiile de conducere în Organizaţia Câmpina, precum şi invitaţii, s-au adresat celor prezenţi. Ar fi de remarcat prezenţa pe lista de candidaţi pentru Biroul de Conducere a actualului consilier local Elvis Arghir şi a fostului consilier local Valentin Chiriacopol, dar nici unul dintre ei nici nu a fost prezent şi nici nu a întrunit voturile necesare accederii în Biroul Politic Local. Birou în care nu a reuşit să intre nici Răzvan Petricică, fost candidat la funcţia de primar al Câmpinei din partea PRM, înregimentat de curând sub culorile liberale.Ar mai fi, poate, de remarcat faptul că s-a schimbat radical echipa de conducere, liberalii dând credit total tinereţii, după ce Bogdan Ene, Bogdan Cord şi Liviu Briciu au devenit vicepreşedinţii PNL. A fost şi un moment mai tensionat, atunci când Doru Trifan a atras atenţia că mai sunt doi candidaţi care nu au fost trecuţi pe buletinele de vot. Era vorba despre Rodica Papuc (preşedintele Organizaţiei de Femei) şi Marius Mărgăriţoiu (preşedintele Organizaţiei de Tineret), dar Adrian Semcu a explicat că aceştia sunt membri de drept ai Biroului, conform Statutului.

Dragomir Enache: “PD – un «păduche în cojoc»”
Fostul preşedinte al filialei, Dragomir Enache, a prezentat în stilu-i caracteristic un raport al perioadei sale de mandat, cu referire inclusiv la alegerile locale din iunie 2008: “La alegerile din 2004, PNL a participat sub pecetea Alianţei DA, acceptând să se alieze cu un partid de 5%, Partidul Democrat, care, ulterior, s-a arătat a fi cel mai veritabil «păduche în cojoc». Apoi, printre cei care s-au perindat pe la noi, impuşi de alianţe distructive, îi remarc pe Horia Tiseanu, Florin Anghel şi Georgică Severin, ultimul chiar preşedinte pentru o vreme al organizaţiei noastre”.
Virgil Guran: “Vrem o schimbare de atitudine!”
Noul preşedinte al PNL Câmpina, Virgil Guran, s-a adresat în mai multe rânduri celor prezenţi. “Vrem o schimbare de atitudine! Şi am să vă dau un singur exemplu. Am adus din Italia aparatură medicală pentru spital, dar administraţia nu a fost în stare să facă nimic, iar când m-am dus la primarul Tiseanu cu reprezentantul comunităţii italiene şi Horia mi-a spus că nu mă poate primi pentru că are un concurs pentru ocuparea postului de femeie de serviciu! Nu mai vrem o astfel de atitudine!
Adina Vălean: “Suntem, pur şi simplu, mai buni!”
Actual europarlamentar, candidat al PNL de pe locul 2 la un viitor mandat de europarlamentar, Adina Vălean a fost prezentă la Câmpina, unde a sosit direct din studiourile Antenei 3, unde fusese prezentă la emisiunea “La ordinea zilei”. Considerată de mulţi… viitoarea primă doamnă a ţării, Adina Vălean a vorbit despre doctrina liberală, despre acordul cu FMI, punctând: “Este necesară o asumare a răspunderii, de către politic, a sistemului. În cazul DGIPI, spre exemplu, atât ministrul de Interne, cât şi prim-ministrul, trebuie să-şi asume responsabilitatea. În ceea ce ne priveşte, suntem, pur şi simplu, mai buni şi vă invităm să ne fiţi alături în campaniile şi la alegerile din acest an, atât pentru Parlamentul European, cât şi pentru Preşedinţia României”.
Ludovic Orban: “Puterea e împănată cu securişti!”
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a avut un discurs consistent şi colorat. După ce a explicat motivele pentru care a fost îndepărtat Tăriceanu, “motive care nu se puteau spune la televizor”, Orban şi-a îndreptat tirul asupra adversarilor politici: “PNL a făcut unele greşeli pentru că unora li s-a suit puterea la cap. Acum, din opoziţie, avem şanse mai mari, după ce PD şi PSD s-au compromis. Românii vor şi alte modele decât farfuze şi băieţei de bani gata. Din păcate, puterea e împănată cu securişti, care au metodele lor – dosare, şantaj… Şi eu am fost obiectul a doua tentative de flagrant, dar n-am pus botul! Prin aceste coridoare s-a creat un sistem păgubos… Pentru noi, e timpul să nu ne mai mulţumim decât dacă vom câştiga alegerile! Aveţi în Guran un lider, dar un lider e zero fără echipă!”
Noul Birou Politic Local al PNL
Virgil Guran – preşedinte (78 voturi)Bogdan Ene – vicepreşedinte (74 voturi)Bogdan Cord – vicepreşedinte (72 voturi)Liviu Briciu – vicepreşedinte (70 voturi)Daniel Ioniţă – propus ca secretar (70 voturi)Milena Ungureanu – membru (69 voturi)Dragomir Enache – membru (68 voturi)Damaschin Baron – membru (66 voturi)Cosmin Raţ – membru (66 voturi)Florin Frăţilă – membru (64 voturi)Gheorghe Cazan – membru (61 voturi)Rodica Papuc – preşedinte Organizaţia de FemeiMarius Mărgăriţoiu – preşedinte Organizaţia TineretSupleanţi: Gheorghe Vişan (56 voturi), Mihai Cazacu (38 voturi), Virgil Cârmaci (38 voturi), Marius Brezeanu (33 voturi).Nu au intrat în BPL: Valentin Chiriacopol (30 voturi), Elvis Arghir, Gheorghe Bucurescu (ambii cu câte 21 voturi) şi Răzvan Petricică (13 voturi).

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare