Producătorii locali, meșteșugarii, artizanii și comercianții sunt invitați să participe la evenimentul programat în perioada 19–20 septembrie, în Centrul Civic. Tema ediției din acest an este „Tradiție și meșteșug în culorile toamnei”.

Primăria Câmpina anunță organizarea unei noi ediții a evenimentului „Serbările Toamnei”, una dintre manifestările devenite tradiționale pentru municipiu.
Ediția din 2026 este programată pentru weekend-ul 19 – 20 septembrie, în Centrul Civic și se va desfășura sub tema „Tradiție și meșteșug în culorile toamnei”. Potrivit anunțului public al administrației locale, sunt deschise înscrierile pentru comercianții și producătorii interesați să participe.
Cine se poate înscrie
Potrivit organizatorilor, la eveniment sunt așteptați:
- producători locali autorizați;
- meșteșugari și artizani care realizează produse hand-made;
- comercianți de produse agroalimentare și de sezon;
- asociații culturale, instituții publice și organizații locale.
O atenție specială este acordată producătorilor și meșteșugarilor din comunitate. Prioritate la înscriere vor avea producătorii locali din Câmpina, persoanele deținători de certificate de producător, fermierii și crescătorii de animale din zonă, membrii asociațiilor agricole și cei care dețin ateliere meșteșugărești tradiționale.
Produse tradiționale și decoruri de sezon
Tema ediției din 2026 pune accentul pe tradițiile locale, produsele românești autentice și specificul sezonului de toamnă. Organizatorii precizează că toți participanții trebuie să respecte tematica evenimentului, iar utilizarea corturilor albe este obligatorie, împreună cu respectarea regulamentului aprobat pentru desfășurarea manifestării.
Pentru înscriere, solicitanții trebuie să depună o cerere de participare în care să precizeze produsele comercializate și suprafața necesară pentru închiriere, alături de documentele solicitate: copie după actul de identitate, documentele societății, certificatul fiscal, dovada fiscalizării casei de marcat, precum și autorizația sanitar-veterinară, acolo unde este cazul.
Cererile se depun până pe 5 septembrie
Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 5 septembrie. Documentele trebuie depuse la Registratura Primăriei Municipiului Câmpina, din Bulevardul Culturii nr. 18.
Taxele aferente participării trebuie achitate până la 15 septembrie, conform instrucțiunilor comunicate de organizatori. Pentru informații suplimentare, Primăria a pus la dispoziția celor interesați numerele de telefon 0344 108 513 și 0751 016 694, precum și adresa de e-mail web@primariacampina.ro.
Prin ediția programată pentru septembrie 2026, administrația locală continuă astfel organizarea unui eveniment considerat o manifestare cu tradiție și care atrage anual un număr important de participanți și vizitatori.
Detaliile privind programul artistic și agenda completă a evenimentului vor fi anunțate în perioada următoare de organizatori.




Se reia circul tradițional! Căt cheltuiește primăria din banii contribuabilior pentru această șușanea care va fi învăluită în fumul micilor ce vor sfărăi pe grătarele din centru? Și mai ales nu va fi invitat niciun ” artist” celebru plătit de aceiași primărie cu căteva mii de euro pentru un pkay- back și ăla de calitate proastă?
@diss.Lasa ca tu esti unu dalu Anghel si Moldoveanu.Te a prostit cu concertele la Fibec.Ai primit spatiu pe ochi frumosi unde ai agentia imobiliara.
Ce e în neregulă cu tine? O să fie super distracție pe care toți locuitorii orașului abia o așteaptă în fiecare an.
Foarte bine ca se reia, dar daca iar e balci cu mici, betivani si formatii de cacao…
250.000 lei cheltuiește primăria pt Serbările Toamnei, dar o să și încaseze
Și e puțin?
Pentru ” Tache”: 1.Cănd am avut agenția spațiul a fost închiriat cu contract legal de la dl.Flaider.2.Nu sunt ” da lu Anghel”, nu am nicio treabă cu politica.Exact cum tu nu ai nicio treabă cu gramatica și educația.3.Dacă tăceai filozof rămăneai.Eu doar am sembalat că orașul are prea multe probleme nerezolvate ca să mai arunce bani pe șușanele.Dar pentru tine este greu să înțelegi, nu te duce capul.Deloc! .Pentru afirmația cu spațiul fostei mele agenții imobiliare am să te acționez în justiție.Capisci? PS.Sper ca administratorul să îmi ofere acest drept la replică, este o obligație legală, pentru că aceste acuzații ale acestui ” tache” nu pot rămăne așa.