Cutremur politic în administrația Câmpinei. Partidul Câmpina Curată a anunțat luni, 31 august, că rupe protocolul politic încheiat cu primarul Irina Nistor și cu PSD. În aceeași conferință de presă, administratorul public Adina Gîrbăcică și consilierul personal al primarului, Liviu Dumitrache, și-au anunțat demisiile. Liderii PCC acuză lipsa de transparență, concentrarea deciziei la nivelul primarului și blocaje administrative care, susțin ei, afectează proiecte importante ale municipiului.

La mai puțin de doi ani de la alegerile locale din 2024, alianța politică dintre Partidul Câmpina Curată și Irina Nistor ajunge oficial la final.
Anunțul făcut luni de PCC marchează una dintre cele mai importante rupturi politice din actualul mandat. Formațiunea care a susținut-o pe Irina Nistor pentru funcția de primar spune că nu mai poate gira modul în care este administrată Câmpina.
Președintele PCC, Rudolf Leica, și-a început declarația cu o recunoaștere rar întâlnită în politica locală: partidul își asumă decizia de a fi susținut-o pe Irina Nistor în 2024.
„Ne asumăm decizia pe care am luat-o atunci”, a declarat Leica.
El a explicat că PCC a susținut-o pe Nistor în principal pentru a împiedica revenirea la conducerea municipiului a administrației Alin Moldoveanu.
Potrivit lui Leica, protocolul nu a fost negociat în schimbul unor funcții sau avantaje politice.
„Nu am semnat acel protocol pentru funcții. Nu am negociat posturi. Nu am negociat influență sau avantaje politice”, a spus liderul PCC.
În schimb, partidul susține că a intrat în această construcție politică pe baza unor principii foarte clare: transparență, consultare, colaborare, profesionalism și discutarea proiectelor importante înainte de promovarea lor.
PCC consideră că aceste principii au fost abandonate.
„Transparența a fost înlocuită de decizii despre care aflam abia după ce erau deja luate. Consultarea a fost înlocuită de informări de ultim moment. Colaborarea a fost înlocuită de decizii luate într-un cerc extrem de restrâns”, a afirmat Rudolf Leica.
„Am văzut administrare de pe o zi pe alta, reacție la criză, nu conducere”
Liderul PCC acuză actuala administrație că nu ar avea o strategie coerentă pentru municipiu.
„Administrația unui oraș cu aproape 30.000 de locuitori are nevoie de un plan. Are nevoie de priorități clare, de un orizont de timp. Din păcate, în ultimii doi ani nu am văzut o astfel de viziune”, a declarat Leica.
Concluzia sa este și motivul oficial pentru ruperea protocolului: PCC nu mai dorește să ofere sprijin politic unei administrații despre care afirmă că nu respectă principiile convenite.
„Nu denunțăm acest protocol pentru că ne-am răzgândit politic peste noapte. Îl denunțăm pentru că principiile pentru care l-am semnat nu mai sunt respectate”, a spus Rudolf Leica.
Administratorul public: „Responsabilitatea este împărțită pe hârtie, dar decizia rămâne concentrată într-un singur loc”
Cea mai dură mărturie din interiorul administrației a venit de la Adina Gîrbăcică, administratorul public al municipiului Câmpina.
Aceasta a susținut că problema Primăriei nu este lipsa oamenilor competenți, ci modul în care aceștia sunt conduși.
„Ajungi într-o situație absurdă: răspunzi pe hârtie pentru un proiect, dar nu poți coordona liber oamenii care lucrează la el. Ți se cere să livrezi rezultate, dar nu ai instrumentele administrative necesare ca să le obții”, a afirmat Gîrbăcică.
În opinia sa, decizia este excesiv de centralizată în jurul primarului.
„Aceasta nu este delegare. Este un sistem în care responsabilitatea este împărțită pe hârtie, dar decizia rămâne concentrată într-un singur loc”, a declarat administratorul public.
Gîrbăcică a oferit și un exemplu pe care l-a considerat relevant pentru modul de funcționare al administrației. Potrivit acesteia, în ședințe ale conducerii s-ar fi consumat timp pentru alegerea unor elemente decorative, precum ghivece sau căsuțe, în timp ce proiecte de investiții și documentații tehnice ar fi rămas în plan secund.
„Când conduci Primăria unei localități cu aproape 30.000 de locuitori, nu poți alege personal fiecare ghiveci de flori. Trebuie să conduci instituția”, a spus ea.
Spitalul Municipal, unul dintre punctele de conflict
Adina Gîrbăcică a pus în discuție și modul în care a fost gestionat proiectul privind Spitalul Municipal Câmpina.
Aceasta susține că a primit responsabilitatea coordonării exclusive a proiectului la 2 iunie 2026, cu aproximativ două luni înainte de termenul de finalizare și într-un context în care existau deja întârzieri.
„Nu poți muta responsabilitatea în funcție de cum îți convine politic sau de imagine, și apoi să transformi oamenii în țapi ispășitori atunci când apar dificultăți”, a afirmat Gîrbăcică.
Ea a criticat și modul în care problemele proiectului au fost discutate public.
„Primăria nu se conduce prin postări pe Facebook. Primăria se conduce prin decizii, prin dialog și prin asumare”, a declarat administratorul public.
După aceste declarații, Adina Gîrbăcică a făcut un anunț care schimbă și mai mult configurația administrației locale: demisia sa din funcția de administrator public al municipiului Câmpina.
„Plec din această colaborare fără resentimente, dar și fără regrete. Am conștiința împăcată că am făcut tot ce ținea de mine pentru ca această administrație să funcționeze”, a spus aceasta.
Liviu Dumitrache pleacă și el din echipa primarului
Un al doilea om din actuala echipă a Irinei Nistor și-a anunțat demisia în aceeași conferință.
Liviu Dumitrache, fost viceprimar și consilier personal al primarului, a declarat că a intrat în echipă convins că experiența sa administrativă poate fi utilă orașului.
Spune însă că propunerile și avertismentele sale au fost, de multe ori, ignorate.
„Un om care îți spune că ai o problemă înainte ca aceasta să explodeze nu îți este adversar. Îți este cel mai util colaborator”, a declarat Dumitrache.
Acesta susține că în Primăria Câmpina s-a instalat un climat în care angajații au ajuns să vorbească tot mai puțin.
„Există o ruptură clară între conducerea Primăriei și angajații din Primărie”, a afirmat fostul viceprimar.
Dumitrache a respins și afirmația potrivit căreia Irina Nistor ar fi „singură” și că nu ar avea oameni care să o sprijine.
„Problema nu a fost lipsa sprijinului. Problema a fost lipsa disponibilității de a accepta acest sprijin”, a spus el.
La final, Dumitrache și-a anunțat demisia din funcția de consilier personal al primarului.

PCC ridică și problema „fabricării” unei opinii publice pe Facebook
În aceeași conferință, consilierul local Paul Dragomir a abordat fenomenul conturilor false și al profilurilor pe care le consideră suspecte în dezbaterea politică locală.
Dragomir a precizat că PCC nu contestă dreptul campinenilor de a critica partidul.
„Critica este normală. Orice campinean are dreptul să ne spună că greșim, să nu fie de acord cu noi, să ne contrazică și chiar să ne sancționeze politic”, a afirmat consilierul.
Problema ridicată de acesta este reprezentată de conturile care, în opinia sa, devin active brusc atunci când sunt atacate persoane sau subiecte legate de PCC.
El a evitat însă să indice persoane sau partide despre care ar crede că se află în spatele acestor conturi.
„Nu avem dovezi care să ne permită să indicăm o persoană, un partid sau un grup anume și nu vom face acuzații pe care nu le putem demonstra”, a precizat Dragomir.
Totuși, acesta susține că există suficiente elemente pentru ca fenomenul să fie urmărit.
„Un cont fals nu este opinie publică. Zece conturi false nu înseamnă zece cetățeni nemulțumiți”, a spus consilierul PCC.
„Astăzi încetează un protocol politic. Nu încetează responsabilitatea noastră față de Câmpina”
În finalul conferinței, Rudolf Leica a transmis un mesaj direct atât alegătorilor, cât și PSD.
Liderul PCC spune că partidul a încercat timp de aproape doi ani să rezolve problemele în interiorul colaborării politice, înainte de a ieși public.
„Am ales dialogul înaintea conflictului. Am ales soluțiile înaintea declarațiilor publice”, a declarat Leica.
În opinia sa, colaborarea nu mai poate continua.
„Nu vrem să fim complici prin tăcere și nici spectatori la degradarea modului în care este condusă Primăria”, a afirmat liderul PCC.
Leica a ținut să precizeze că ruptura nu trebuie interpretată drept o declarație de război împotriva tuturor consilierilor PSD.
„Decizia noastră nu este îndreptată împotriva consilierilor cu care am colaborat în Consiliul Local, nici împotriva oamenilor care au susținut această construcție politică. Ea privește exclusiv relația cu actualul mod de conducere al administrației locale”, a spus acesta.
PCC anunță că, deși renunță la protocol, nu va vota împotriva proiectelor doar pentru că sunt inițiate de administrația Irinei Nistor.
„Consilierii Partidului Câmpina Curată vor vota în continuare toate proiectele bune pentru oraș, indiferent cine le propune”, a afirmat Rudolf Leica.
În schimb, partidul anunță o schimbare radicală de atitudine: va critica public deciziile pe care le consideră greșite și spune că nu va mai proteja administrația din care până acum a făcut parte politic.
„Nu vom mai accepta ca orice opinie diferită să fie tratată ca un atac. Nu vom mai accepta ca responsabilitatea să fie mutată de la un om la altul. Nu vom mai accepta ca administrația să fie confundată cu imaginea publică de pe rețelele sociale”, a declarat Leica.
Iar mesajul final al liderului PCC a fost fără echivoc: „Loialitatea noastră nu este față de un om și nici față de o funcție. Loialitatea noastră este față de Câmpina și față de oamenii care trăiesc în acest oraș”.
Prin decizia anunțată astăzi, configurația politică a administrației Câmpinei intră într-o nouă etapă. PCC se desprinde oficial de alianța care a contribuit la instalarea actualului primar, iar două persoane care au lucrat direct în echipa Irinei Nistor își încheie, în aceeași zi, colaborarea cu aceasta.
De aici înainte, rămâne de văzut dacă ruptura va produce doar o reașezare politică în Consiliul Local sau dacă va marca începutul unei confruntări deschise între PCC și administrația Irina Nistor pentru restul mandatului.




Se aude ca vajnicul consilier Duran ar urma sa fie recomensat cu functia de administrator public sau sa treaca in locul viceprimaritei nepricepute si aceasta sa fie numita administrator public. Ce-i drept, merita :)) Combinatii PSD-isto-Corniste
PCC s-a supărat pentru că primărița nu a îmbrățișat ideea cu exproprierea caselor de lângă turnul înclinat