Joi, 25 mai, Consiliul Local a aprobat în unanimitate prima rectificare bugetară a anului 2017. Printre sumele realocate în vederea începerii unor noi lucrări, se numără şi aceea necesară modernizării vestiarelor şi tribunelor de la terenul sintetic de fotbal din incinta căminelor Petrol, în valoare de 295.920 de lei.
În expunerea sa de motive, primarul Horia Tiseanu, iniţiatorul proiectului de rectificare bugetară, a explicat motivul pentru care administraţia locală a ales modernizarea infrastructurii existente de la terenul sintetic şi nu finanţarea unui nou proiect, pentru care există de mai mulţi ani un studiu de fezabilitate: „După mai multe discuţii pe această temă, am ales varianta cea mai puţin costisitoare şi anume modernizarea a ceea ce există, a tribunei şi a vestiarelor, având în vedere că realizarea unui nou proiect ar fi presupus un efort bugetar mult prea mare”.
Iniţiativa introducerii acestei noi lucrări în proiectul de rectificare bugetară aparţine Comisiei de sport a Consiliului Local, ai cărei membri insistă de mai mult timp pe această temă: „Modernizarea vestiarelor şi a tribunelor de la terenul sintetic de fotbal era absolut necesară. Iniţial, în anii 2013 – 2014, am încercat să construim tribune noi, moderne, cu vestiare/ spaţii prevăzute sub tribune şi tunel de acces în teren. Proiectul, deosebit de frumos, a ieşit din păcate mult prea costisitor pentru oraş. Am renunţat deocamdată la el şi în ideea în care ne dorim să-l punem în aplicare după o eventuală achiziţionare a stadionului Rafinăriei, pe care administraţia locală intenţionează să-l cumpere. În cele din urmă, pentru a nu bate pasul pe loc, am ajuns la concluzia că cea mai bună şi rapidă variantă este modernizarea infrastruturii existente. Am insistat pe lângă colegii din executivul Primăriei şi din Consiliul Local şi am obţinut finanţare la această rectificare de buget. Sper ca până la toamnă să putem spune că avem un nou stadion în Câmpina şi astfel să ducem mai departe, în condiţii optime, proiectul CS Câmpina” – a declarat Florin Frăţilă, preşedintele comisiei.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!