Primăria Câmpina informează cetățenii că miercuri, 24 iunie, în intervalul orar 10:00 – 16:00, vor avea loc manevre tehnice la echipamentele aferente Centralei Hidroelectrice Paltinu, în vederea deblocării hidroagregatelor, potrivit unei adrese transmise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova.
Intervențiile vor fi coordonate de instituțiile și operatorii implicați în gestionarea resurselor de apă și exploatarea infrastructurii specifice, fiind constituit un comandament de lucru la Barajul Paltinu pentru monitorizarea permanentă și desfășurarea operațiunilor în condiții de siguranță.
Conform informațiilor furnizate de autoritățile competente, lucrările se vor desfășura etapizat, după un program stabilit astfel încât să fie asigurată în permanență resursa de apă brută necesară Stației de Tratare Voila.
Reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova precizează, însă, că programul intervențiilor poate suferi modificări în funcție de condițiile hidrometeorologice, situația din teren și valorile parametrilor de calitate ai apei, în special nivelul de turbiditate.
Primăria Câmpina a transmis că monitorizează îndeaproape desfășurarea acestor operațiuni și menține un contact permanent atât cu instituțiile responsabile, cât și cu operatorul regional de apă, pentru a limita la minimum eventualele efecte asupra alimentării cu apă a populației.
În prezent, nu au fost anunțate restricții privind furnizarea apei potabile către consumatorii din municipiul Câmpina. Autoritățile locale dau asigurări că orice modificare sau informație suplimentară va fi comunicată în timp util prin intermediul canalelor oficiale ale Primăriei.
Totodată, în contextul desfășurării acestor manevre, autoritățile recomandă populației și agenților economici aflați în aval de acumularea Paltinu, pe cursul râului Doftana, să evite desfășurarea activităților în albia râului sau în imediata apropiere a acesteia și să folosească exclusiv trecerile autorizate, respectiv podurile și podețele.




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!