La data de 31 octombrie 1948, Niculina şi Gheorghe Mărgăriţoiu îşi uneau destinele. Atunci, Niculina avea 19 ani, iar Gheorghe 24 de ani, iar la finele acestei săptămâni vor aniversa nu mai puţin de 60 de ani de căsnicie. O căsnicie frumoasă, presărată cu bune şi cu rele, o viaţă de om trăită în doi.“Amândoi suntem din Aluniş”, îşi începe Gheorghe Mărgăriţoiu povestea. Şi continuă: “Eu am lucrat la sonde, până m-am mutat cu serviciul la Bucureşti, tot în domeniul sondelor. Făceam naveta şi era foarte greu. Nu existau mijloace de transport, ca acum, nici căruţe nu prea erau… Mergeam pe jos de la Aluniş la Vărbilău şi de-abia d-acolo puteam ajunge la Bucureşti. De altfel, la Bucureşti ne-am şi căsătorit. În anul 1955 am revenit cu serviciul la Câmpina şi am făcut naveta pe jos de la Aluniş la Câmpina. Până în anul 1963, atunci când ne-am mutat definitiv la Câmpina. Am mai lucrat în comerţ, la «21 Decembrie», apoi la Fabrica de Ciorapi, de unde am şi ieşit la pensie. Soţia nu a lucrat, a fost casnică, dar ea a avut grijă de familie. atâta vreme cât eu eram la serviciu. Avem trei copii – doi băieţi şi o fată – care sunt aşezaţi la casele lor. Avem şi o nepoată, din partea fetei, care este la Bucureşti, şi un nepot, care este instructor auto, aici, în Câmpina. de asemenea, avem şi două familii de fini”.La 84, respectiv 79 de ani, atât cât au soţii Mărgăriţoiu, viaţa nu este chiar simplă. “Eu nu am pensie prea mare – ne spune Gheorghe Mărgăriţoiu – dar economisim. Prima grijă, de fiecare dată când i-au pensia, este să plătim dările casei, iar ceea ce ne rămâne împărţim în aşa fel încât să putem trăi cât mai bine până la următoarea pensie”.Cine discută cu doi soţi care au ajuns la 60 de ani de căsnicie şi nu-şi doreşte să afle secretul acestei longevităţi?! Gheorghe Mărgăriţoiu ne-a răspuns cu o simplitate dezarmantă: “Nu este nici un secret. Am iubit întotdeauna oamenii cumsecade. Secretul ar putea fi înţelegerea, respectul reciproc pe care ni l-am purtat, dar şi alimentaţia, care ne asigură să nu avem probleme de sănătate.Am mâncat mereu cumpătat şi fără excese de nici un fel. Viaţa este atât de frumoasă, încât merită trăită din plin. Dar liniştea sufletească pe care ne-o dădea bunaînţelegere din casă, nu se compară cu nimic. Viaţa trebuie trăită şi nu se merită să-ţi baţi joc de cei apropiaţi, iar familia a fost întotdeauna pe primul plan”. Ce vă doriţi acum? – l-am întrebat pe Gheorghe Mărgăriţoiu. “Să avem sănătate şi dacă om mai avea zile să ne bucurăm de mult sau puţin, atât cât ne-o da Dumnezeu. Nu cu ură, nu cu duşmănie, ci cu iubire faţă de oamenii cumsecade, pentru că, cel mai frumos lucru pe lumea asta este să fii om!”La data de 31 octombrie 1948, Niculina şi Gheorghe Mărgăriţoiu îşi uneau destinele. Atunci, Niculina avea 19 ani, iar Gheorghe 24 de ani, iar la finele acestei săptămâni vor aniversa nu mai puţin de 60 de ani de căsnicie. O căsnicie frumoasă, presărată cu bune şi cu rele, o viaţă de om trăită în doi.“Amândoi suntem din Aluniş”, îşi începe Gheorghe Mărgăriţoiu povestea. Şi continuă: “Eu am lucrat la sonde, până m-am mutat cu serviciul la Bucureşti, tot în domeniul sondelor. Făceam naveta şi era foarte greu. Nu existau mijloace de transport, ca acum, nici căruţe nu prea erau… Mergeam pe jos de la Aluniş la Vărbilău şi de-abia d-acolo puteam ajunge la Bucureşti. De altfel, la Bucureşti ne-am şi căsătorit. În anul 1955 am revenit cu serviciul la Câmpina şi am făcut naveta pe jos de la Aluniş la Câmpina. Până în anul 1963, atunci când ne-am mutat definitiv la Câmpina. Am mai lucrat în comerţ, la «21 Decembrie», apoi la Fabrica de Ciorapi, de unde am şi ieşit la pensie. Soţia nu a lucrat, a fost casnică, dar ea a avut grijă de familie. atâta vreme cât eu eram la serviciu. Avem trei copii – doi băieţi şi o fată – care sunt aşezaţi la casele lor. Avem şi o nepoată, din partea fetei, care este la Bucureşti, şi un nepot, care este instructor auto, aici, în Câmpina. de asemenea, avem şi două familii de fini”.La 84, respectiv 79 de ani, atât cât au soţii Mărgăriţoiu, viaţa nu este chiar simplă. “Eu nu am pensie prea mare – ne spune Gheorghe Mărgăriţoiu – dar economisim. Prima grijă, de fiecare dată când i-au pensia, este să plătim dările casei, iar ceea ce ne rămâne împărţim în aşa fel încât să putem trăi cât mai bine până la următoarea pensie”.Cine discută cu doi soţi care au ajuns la 60 de ani de căsnicie şi nu-şi doreşte să afle secretul acestei longevităţi?! Gheorghe Mărgăriţoiu ne-a răspuns cu o simplitate dezarmantă: “Nu este nici un secret. Am iubit întotdeauna oamenii cumsecade. Secretul ar putea fi înţelegerea, respectul reciproc pe care ni l-am purtat, dar şi alimentaţia, care ne asigură să nu avem probleme de sănătate.Am mâncat mereu cumpătat şi fără excese de nici un fel. Viaţa este atât de frumoasă, încât merită trăită din plin. Dar liniştea sufletească pe care ne-o dădea bunaînţelegere din casă, nu se compară cu nimic. Viaţa trebuie trăită şi nu se merită să-ţi baţi joc de cei apropiaţi, iar familia a fost întotdeauna pe primul plan”. Ce vă doriţi acum? – l-am întrebat pe Gheorghe Mărgăriţoiu. “Să avem sănătate şi dacă om mai avea zile să ne bucurăm de mult sau puţin, atât cât ne-o da Dumnezeu. Nu cu ură, nu cu duşmănie, ci cu iubire faţă de oamenii cumsecade, pentru că, cel mai frumos lucru pe lumea asta este să fii om!”
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!