BREAKING NEWSȘtiri

S-a rezolvat: nu se poate! Spitalul Municipal Câmpina rămâne în continuare fără aer condiționat

Comisii de verificare de la Prefectura Prahova, ședințe peste ședințe și promisiuni deșarte ale primarului Alin Moldoveanu este tot ce au reușit să facă autoritățile locale și județene în ultimele două săptămâni care au trecut de la momentul în care semnalam faptul că Spitalul Municipal Câmpina funcționează fără instalație de climatizare în această perioadă de vară fierbinte, cu temperaturi de peste 35 de grade.
Vă reamintim faptul că, în urma mai multor sesizări venite din partea pacienților Spitalului Municipal și a aparținătorilor acestora, care s-au declarat șocați de condițiile inumane în care sunt tratați pacienții și în care își desfășoară activitatea personalul medical, publicația noastră a prezentat în urmă cu două săptămâni conflictul care a generat această situație, respectiv litigiul dintre Primăria Câmpina și SC Just Civil Engineering SRL, firma care se ocupă de lucrările de reabilitare și modernizare a spitalului câmpinean.

Am încercat să aflăm din surse oficiale care este situația actuală, adresându-ne din nou conducerii spitalului, de la care am primit următorul răspuns:
„S-au efectuat vizite în spital și au fost convocate ședințe de lucru între Prefectura Prahova, Spitalul Municipal, Primăria Câmpina, firma constructoare. În urma acestor discuții am primit răspuns de la Primăria Câmpina prin care am fost asigurați că se vor lua măsuri în regim de urgență pentru rezolvarea problemei. Totodată am primit răspuns și de la firma constructoare prin care ni s-a comunicat faptul că instalația de climatizare nu poate fi dată în folosință, motivul invocat fiind acela că situația juridică și financiară a contractului nu este lămurită între firma respectivă și Primăria Câmpina. În concluzie, în momentul de față instalația de climatizare nu este pusă în funcțiune” – ne-a transmis conducerea spitalului la solicitarea pe care i-am adresat-o.
O solicitare în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public am transmis în urmă cu o săptămână și Primăriei Câmpina care până la această oră nu ne-a comunicat niciun răspuns la întrebările pe care i le-am adresat legat de acest subiect.
Potrivit surselor noastre, întâlnirea care a avut loc la Câmpina, în urmă cu două săptămâni, între reprezentanții Prefecturii Prahova, ai Primăriei Câmpina, firma constructutoare și conducerea spitalului s-a încheiat fără niciun rezultat, din cauza lipsei fondurilor necesare finalizării lucrărilor la instalația de climatizare deja montată.

Concret, instalația are nevoie de finalizarea unor lucrări la partea electrică, ce nu pot fi executate deoarece Primăria Câmpina nu și-a plătit datoriile restante către antreprenorul care s-a ocupat de această parte a proiectului. În plus, chiar dacă s-ar găsi soluții pentru continuarea acestor lucrări la partea electrică, punerea în funcțiune a instalației necesită alte costuri, destul de consistente, solicitate de furnizorul de echiment, o importantă companie coreană.
Așadar, rezolvarea problemei stă în mâna Primăriei Câmpina. Mai multe voci autorizate susțin că administrația locală a gestionat în mod defectuos întreg proiectul desfășurat la Spitalul Municipal, riscând astfel să piardă pe de-a-ntregul finanțarea europeană dacă nu îl va finaliza până la 31 decembrie 2024.

Un comentariu

  1. Țiu,Niculescu,Petrovici,colegi cu Nanu.Poti pompa în sănătate enorm și nu se vede..Nu ai medici.Sistemul este unul în moarte clinica.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare