Regele a murit. Trăiască…, trăiască… Ei, nu, că nu pot să zic „Trăiască Regina!” Și nu doar pentru că România nu este monarhie, ci republică, iar formula consacrată „Regele a murit. Trăiască Regele!” se folosește numai ca un salut de bucurie pentru perpetuarea dinastică în cadrul unei monarhii. Nu pot să spun, deoarece, pentru mine, o dată cu moartea regelui Mihai I, moare și credibilitatea Casei Regale a României, condusă, de-acum încolo, de către Principesa Margareta, fiica cea mare a marelui dispărut și ipotetica succesoare a acestuia la un tron la fel de ipotetic. Carevasăzică, asta înseamnă că, dacă se va face un referendum vreodată, iar poporul nostru, națiunea română, va dori să ne întoarcem la monarhie, Margareta ar putea ajunge regina României. În prezent, în opinia mea, alături de soțul ei, Radu Duda, prinț-consort, bănuit a fi turnător și colaborator al Securității comuniste (înnobilat în 1999 de către bătrânul rege, moment în care Duda și-a încheiat cariera actoricească de 15 ani, plină de scrisori aduse pe tavă și pe scenă), principesa Margareta nu poate fi mare decât în sintagma „fiica cea mare a marelui dispărut”.
Monarhia română încotro?
Dar nu vreau să mai continui prezentarea lucrurilor urâte care mi se pare mie (sper să greșesc) că se ascund în spatele fațadei onorabile a Casei Regale a României. Mai ales că l-am prețuit mult (și îl voi prețui mereu) pe Regele Mihai, care a părăsit lumea celor vii, dar nu și suprafața acestui pământ, urmând a fi înhumat în necropola regală de la Curtea de Argeș sâmbătă, 16 decembrie 2017. Tot ce aș mai spune printre aceste rânduri este faptul că am fost un regalist înfocat și sincer, acum două decenii, mai exact în toți anii 1990, perioadă în care am luat atâția scuipați în față pentru regele Mihai, încât dacă i-aș strânge, aș umple o chiuvetă întreagă. După anul 2000, mai ales după ce Radu Duda a început să conducă din umbră Casa Regală, influențându-l pe rege în aproape toate deciziile sale, mi-au cam trecut simpatiile monarhice și nu a mai rămas din mine nici măcar umbra regalistului înflăcărat de altădată, care credea sincer că un rege bun și cu dragoste de țară (cum a dovedit mereu regele Mihai că este, copleșindu-ne pe toți cu măreția sa umilă, cu maiestatea și simplitatea sa), un rege situat mereu deasupra tuturor partidelor și intereselor partinice, ar putea să unească poporul acesta dezbinat și urgisit, atât de ușor manipulat prin promisiuni electorale populiste, cusur genetic de care niciodată nu se va vindeca. Poate, știu și eu, doar dacă va reuși să iasă din sărăcie.
Conform unui sondaj realizat în decembrie 2014 de către Inscop Research, în eventualitatea organizării unui referendum privind opțiunea pentru monarhie sau republică, 58,2% dintre români consideră republica cea mai potrivită formă de guvernământ, 20,4% ar opta pentru monarhie, în timp ce 13,8% sunt nehotărâți și 7,7% nu au știut sau nu au răspuns. Totodată, 29,5% dintre români cred că ar fi fost mai bine în România dacă monarhia ar fi fost adoptată imediat după 1989, iar 21,4% cred că ar fi fost mai rău, în timp ce 21% nu cred că ar fi fost vreo schimbare. Non-răspunsuri pe această temă – 28,2%. S-ar putea să mă înșel, dar simt că în următorii ani numărul monarhiștilor din România va scădea considerabil. Practic, statele medievale Țara Românească și Moldova au fost monarhii, chiar dacă erau conduse de voievozi sau domnitori, iar nu de regi sau principi. Erau, de fapt, niște monarhii elective, căci domnitorii erau aleși de către marii boieri dintre cei de neam domnesc (rude cu predecesorii lor în scaunul țării). Acest lucru a fost valabil până să ajungă state autonome sub suzeranitatea turcească, fiindcă după acest moment, imixtiunile sultanilor în alegerea domnilor munteni și moldoveni erau decisive. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza (a cărui domnie a avut accente de despotism), monarhia constituțională a fost, oficial, forma de guvernământ a României între 1881 (anul încoronării ca rege a principelui Carol I, aflat pe Tron din mai 1866) și 1947, anul proclamării Republicii Populare Române. De fapt, existența monarhiei în România este mult mai veche, fiindcă, așa cum menționam mai devreme, titlul istoric de domn (voievod) al Țărilor Românești poate fi asimilat cu acela de prinț (principe) sau rege.
Între 1881 și 1947, țara a fost condusă de patru suverani coborâtori din familia de Hohenzollern-Sigmaringen, o ramură cu vechi tradiții a familiei imperiale germane. Începând cu Regele Ferdinand I „Întregitorul”, suveranii ce au urcat pe Tronul României au devenit o familie regală distinctă de cea germană, luând naștere Familia Regală a României, deoarece Regele Ferdinand cel Loial a fost exclus din familia de Hohenzollern-Sigmaringen după ce a hotărât intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei (Anglia, Franța, Rusia), împotriva Germaniei.
Monarhia română a fost înlăturată neconstituțional, cu forța, prin lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, în contextul politic al ocupării militare a țării de către Uniunea Sovietică. Pentru prima dată, ocupația militară a adus la putere treptat, cu acceptul Aliaților vestici, Partidul Comunist Român (prin guvernul Petru Groza, instalat forțat la 6 martie 1945).
Mihai I
La 5 decembrie 2017, la reședința sa din Aubonne (Elveția), Regele Mihai I s-a stins din viață după o suferință provocată de o maladie incurabilă: leucemia. S-a născut la 25 octombrie 1921, la Castelul Peleș, Sinaia. Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia.
Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie. În septembrie 1939 a debutat Al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, ținutul Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul.
La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nicio putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă. Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, Regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit.
Lipsit de sprijinul Marii Britanii și al Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională. În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. Mulți republicani îl acuză că nu s-a opus eliminării fizice a lui Ion Antonescu de către comuniști. Însă regele nu ar fi putut să-l grațieze pe mareșal, deoarece acesta era considerat criminal de război de către Aliați, care doreau să aibă soarta tuturor criminalilor de război. Antonescu a ținut la cuvântul dat lui Hitler mai mult decât la soarta țării, deoarece nu voia să iasă din alianța militară cu Germania înainte de a-l informa pe Hitler – un gest absurd și imposibil de înțeles.
La sfârșitul anului 1947 a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară. În 3 ianuarie 1948 a plecat în exil, într-un tren neîncărcat cu bogății, adică nu cum a plecat din România tatăl său, în 1940. În exil, Mihai a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității.
S-a căsătorit, în 1948, în Grecia, cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.
Conform unei hotărâri de guvern, zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017 sunt declarate zile de doliu național pe teritoriul României în memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, șef al statului român în perioadele 1927-1930 și 1940-1947.
Regele Mihai la biserica nouă din cartierul Slobozia
Ultimul suveran al României și ultimul mare dispărut al acestui neam, regele Mihai I, a făcut o vizită privată în Câmpina, înaintea Crăciunului din iarna anului 2002. Am fost plecat din oraș în acea perioadă, de aceea, din păcate, nu am reușit să-i sărut mâna bunului meu rege, să-l ating pe acest român excepțional, rămânându-mi astfel doar bucuria și mândria de a fi contemporan și concetățean cu acest simbol al României, istorie vie a acestui neam până pe 5 decembrie 2017, când Tatăl Ceresc a hotărât să-l ia la El, în Ceruri. Și l-a chemat la El, pentru că Celui de Sus îi plac regii cu parfum de dragoste de semeni și de cele sfinte, cu frică de Dumnezeu și teamă de a nu face vreun rău țării pe care este ales să o păstorească în pace și propășire.
Din dorința de a rememora această vizită ilustră, care a înnobilat mica noastră urbe, am stat de vorbă cu părintele Petru Moga, parohul Bisericii Pogorârea Sfântului Duh în acea perioadă, biserică pe care Majestățile Lor, Regele Mihai și Regina Ana, au vizitat-o cu acel prilej. Este vorba despre biserica nouă a parohiei din Slobozia, ctitorită în anul 2000 și realizată după un proiect al arhitectei Livia Câlțea.
Iată ce ne-a declarat părintele Moga, care, pensionar fiind, slujește și azi în această parohie, condusă în prezent de părintele Grigore Meșteroaie. „Majestățile Lor, Regele și Regina au venit în parohia noastră în anul 2002, în prima duminică din Postul Crăciunului. O duminică în care nu se face dezlegarea la pește, prin urmare, o zi cu asprimea unui post deosebit. Vizita aceasta privată a fost mijlocită de familia arhitectei bisericii noastre nou-construite, Livia Câlțea, care a fost prezentă împreună cu soțul ei, pictorul Ștefan Câlțea, un apropiat al Casei Regale. Cei doi au adresat Majestăților Lor invitația de a vizita această biserică nou-construită, cu o arhitectură specială, deopotrivă tradițională și înnoitoare. Erau lucruri pe care familia Câlțea voia să le arate familiei regale, pentru a sublinia posibilitățile creatoare ale poporului român din zilele noastre. Regele și Regina au acceptat această invitație și au propus o formulă de vizită cu tentă religioasă, fără protocol și alte obligații oficiale. Suveranul a dorit pur și simplu să vină și să asiste la o slujbă săvârșită în această biserică. Să participe la Sfânta Liturghie ca un simplu enoriaș.
Vă dați seama că a fost o provocare pentru mine și pentru întreaga parohie, o cinste deosebită pentru noi și pentru tot orașul; de fapt, pentru toată zona Câmpinei. Ne-am pregătit bine și am reușit să fim gazde înalților oaspeți, nelăsând ca lucrurile să alunece astfel încât să capete conotații politice. Pentru că, se știe, la aceste evenimente orice partid dorește să fie prezent pentru a capitaliza din punct de vedere electoral. Am avut tot felul de propuneri în acest sens, dar le-am refuzat cu hotărâre. Am dorit ca participarea la slujba de duminică să se consume așa cum au vrut Regele și Regina, adică într-un mod cât se poate de creștinește. M-am informat în prealabil despre lucruri care țin de ceremonialul primirii unui rege în biserică, la Sfânta Liturghie. Sunt niște elemente speciale de care beneficiază Majestatea Sa, ca uns al lui Dumnezeu, potrivit formulei bizantine de ceremonial religios care a fost valabilă în Țările Române pentru toți voievozii medievali, dar și mai spre zilele noastre, pentru toți suveranii României. Astfel, regele, ca uns al lui Dumnezeu, beneficiază, întocmai ca și împărații bizantini, de privilegiul de a intra în Sfântul Altar exact ca episcopii, prin Ușile Împărătești. Așa a intrat regele Mihai când a venit din biserică pentru a săruta Sfânta Evanghelie. Așa s-a și întâmplat, deoarece eram avizat, iar Majestățile Lor, atunci când au sosit în biserică, au găsit ușile centrale deschise. L-am întâmpinat și l-am așteptat în Sfântul Altar, în spatele iconostasului, și după ce s-a închinat și a sărutat Sfânta Evanghelie (cunoștea, desigur, tot protocolul), s-a dus frumos în naos, la locul special pregătit, undeva în partea de miazăzi, unde erau așezate două scaune impunătoare, cu spătarele frumos sculptate, realizate de sculptorul Alfred Dumitriu. Scaunele le-am împrumutat de la Muzeul Hasdeu, pentru că noi nu aveam tronuri pe vremea aceea. Trebuie să remarc faptul că Regele și Regina au asistat la slujbă cu o solemnitate, cu o răbdare și cu o cuviință absolut remarcabile. Am ținut două predici scurte, după Sfânta Evanghelie și la sfârșitul Liturghiei, desigur, cu puține cuvinte, ținând seama de prezența Majestăților Lor, după care s-a ieșit în fața bisericii, unde enoriașii prezenți au putut dialoga liber cu regele. Știau toți că, atunci când îl abordau, strângerea obișnuită a mâinii era înlocuită cu sărutarea mâinii suveranului. Familia regală nu a fost însoțită decât de o gardă de corp și de o secretară, de aceea oricine se putea apropia de rege și putea să-l întrebe orice. Regele mi s-a părut un om simplu și tăcut, cu o tentă de persoană taciturnă. Cu toate acestea, era binevoitor în toate discuțiile purtate: dădea replici, nu aștepta nimeni prea mult un răspuns din partea suveranului.
A rămas în curte preț de 30 de minute, poate și mai bine. Oamenii s-au putut bucura de prezența lui pe tot drumul până la vechea biserică din deal, regele nu s-a ferit de oameni și nici de întrebările lor. Atmosfera a fost extrem de caldă, oamenii l-au înconjurat ciorchine, dar fără a-l incomoda și a-l deranja. După aproape o oră, l-am condus în casa parohială, unde, într-una din camere, era pregătită o masa cu mai multe bucate, toate mâncăruri de post. Masa era pătrățoasă, pe una din laturi stăteau Regele și Regina, pe o alta eram eu cu dl Ștefan Câlțea, pe a treia latură stăteau soția mea și dna arhitect Livia Câlțea, iar pe a patra latură, secretara Regelui și încă o persoană, nu mai țin minte cine. Am o lumină pe chip atunci când îmi aduc aminte cum a fost. Eu stăteam în dreapta Regelui. Dialogurile au fost liniștite și învăluite în frumos. S-a mâncat doar mâncare de post: fasole, sarmale. Aveam mai multe soiuri de vinuri nobile românești, dar și un vin dulce grecesc, iar Regele l-a preferat pe acesta, spunându-mi că îi amintește de copilărie. Se știe că mama sa a fost Principesa Elena de Grecia. Probabil și în amintirea vremurilor petrecute în Grecia după abdicare, țară în care s-a și căsătorit în anul 1948. Regele mi s-a părut o persoană foarte plăcută, ușor timidă, se putea vedea asta. Însă nu stătea încremenit, era un bun partener de dialog, atunci când îl provocai. Iar Regina era de o drăgălășenie și de o amabilitate cum rar mi-a fost dat să văd. Regina înțelegea româna, dar mai vorbea și în franceză. Regele ne-a spus și câteva glume. De fapt, a recunoscut că, în tinerețe, își făcuse un caiet cu tot felul de snoave, cum s-ar putea zice, fiindcă bancuri parcă sună prea dur. Au fost glume de spirit fin, spuse delicat, dar cu un simț al umorului deosebit.
Am o amintire extraordinară despre rege, care m-a impresionat prin umanitatea lui, prin firescul gesturilor sale, printr-un amestec de maiestate și simplitate. Masa a durat până pe la ora 16.00, după care iar am ieșit în curte, unde îl aștepta multă lume. Am vizitat apoi în liniște biserica cea nouă, cu toate încăperile sale. La încheierea vizitei, s-a filmat plecarea familiei regale și s-au făcut ceva poze. Regele a condus mașina înalților oaspeți și, după cum l-am văzut că se urcă la volan, desi avea atunci 81 de ani, mi s-a părut că șofatul era o plăcere pentru el. Vizita Majestăților Lor nu o voi uita niciodată și pot spune că este unul dintre cele mai importante și mai emoționante evenimente pe care le-am trăit în toată viața mea”, ne-a mărturisit, vizibil emoționat, părintele Petru Moga.
Adrian BRAD
(Sursa foto: www.parohiasfnicolae.ro)
Dl. Brad, e regretabil cca ati inceput articolul dvs de evocare a Regelui cu paragrafe pe un astfel de ton defaimator, care nu va face cinste, si care preiau toate intoxicarile si calomniile pe care presa romaneasca si dusmanii Familiei Regale si ai monarhiei le-au aruncat de-a lungul anilor si mai ales in ultima vreme in spatiul public. Si mai regretabil este ca v-ati folosit de interviul cu parintele Petru Moga, un credincios devotat al Majestatii Sale, in acelasi artiol in care incepeti cu opiniile dvs strict personale dar false despre membrii Familiei Regale, e adevarat impartasite de o mare parte a publicului ignorant… De ce nu va informati cu atentie mai intai pe subiecte atat de delicate ? Perpetuati vechi clisee mincinoase, pur si simplu; nu sunteti insa vinovat dvs pt ca de-a lungul anilor ati fost intoxicat cu propaganda celor care s-au speriat de posibilitatea restaurarii monarhiei, decimand efectiv pe multi dintre monarhisti. Dar va spun un singur lucru: un monarhist adevarat si un credincios devotat al Regelui Mihai nu il subestimeaza pana intr-acolo incat sa-si poata inchipui ca el ar fi permis in familia sa oameni lipsiti de valorile sale. Realitatea se afla defapt la polul opus, v-o pot spune cu mana pe inima caci in ultimii ani am avut privilegiul sa cunosc foarte multe dedesubturi si informatii din surse directe din preajma Regelui si familiei sale. Ca sa incepeti sa va mai lamuriti putin in directia adevarului, ati putea urmari aceasta excelenta dezbatere de la emisiunea "Ora Regelui" de acum cateva saptamani: https://www.youtube.com/watch?v=F8hJnKccmzI
ERATA: linkul din comentariul precedent era gresit, cel corect este acesta (va rog faceti dvs modificarea, la moderare): https://www.youtube.com/watch?v=itvmQG4jAR0
D-le Madalin Focsa, mi se pare ca incercati chiar sa impuneti un fel de cenzura in legatura cu Casa regala si Regele Mihai. Inca mai avem posibilitatea de a ne exprima liber opiniile, chiar si fata de acest subiect care pentru unii este sacrosant.
Domnule Madalin, fiti un pic mai lin. Sunteti prea incrancenat si prea patetic atunci cand ma acuzati ca as defaima Familia Regala. Patetic in sens american. Ideea mea a fost ca principesa Margareta nu face o figura onorabila alaturi de sotul ei, banuit a fi fost colaborator al Securitatii. Drept pentru care, in opinia mea, nu poate fi regina Romaniei. Pe 22 decembrie 1989, in sediul ultimului secretar judetean din Iasi, s-a descoperit un document in care, printre colaboratorii Securitatii, era trecut si actorul Radu Duda. Sa fi fost chestia asta un cliseu mincinos si o intoxicatie? Cine putea sti ca, peste 7 ani, securistul Duda avea sa devina ginerele regelui Mihai? Documentul a fost publicat in facsimil de catre un cotidian din Iasi, dar informatia a fost preluata si de alte ziare, unele chiar cu simpatii monarhiste. Tot in publicatii cu astfel de simpatii am citit ca, inainte de nunta Principesei cu Radu Duda, jurnalistul Petre Mihai Bacanu, monarhist cunoscut, mult mai cunoscut decatdvs, a sunat la Versoix ca sa vorbeasca cu Majestatea Sa, pentru a-l ruga sa nu fie de acord cu acest mariaj, dar si pentru a-i prezenta documente care l-ar fi aratat pe Radu Duda in adevarata sa lumina. Nu a reusit sa treaca de secretara. Nu sunt bolnav de scenarita, dar, cunoscand metodele serviciilor secrete, de ce nu as crede un lucru pe care nu vreti sa-l vedeti:in familia regala au intrat serviciile secrete prin acest fost actor, care isi joaca rolul vietii mult mai bine decat rolurile de pe scena. Nu-i nicio nenorocire ca nu credeti, pentru asta nu va consider intoxicat si ignorant. De aceea traimintr-otara libera, ca sa avem libertatea cuvantului si a opiniilor. Nu va intreb ce faceati in anii 1990, atunci cand eu, impreuna cu mai multi prieteni regalisti, luptam (ideatic) sa convingem lumea ca regele este singura solutie pentru salvarea Romaniei. Spuneti ca am fost intoxicat de-a lungul anilor de propaganda antimonarhica. Dar cum se face ca nu am fost intoxicat in anii 1990, atunci cand aceasta propaganda era extrem de virulenta si de violenta, atunci cand puteai chiar muri pentru idealuri monarhice, atunci cand eram injurat si scuipat si huiduit si batjocorit, pentru ca indrazneam sa il apar pe regele Mihai in fata detractorilor sai. Chiar si in fata rudelor mele de sange. Erau vremuri cand simpatiile monarhiste nu adunau 10% in sondajele de opinie, nu ca astazi, cand, la moartea Regelui, ele depasesc 20 de procente. In urmatorii ani eu cred ca monarhistii vor scadea numeric foarte mult. Asa simt eu. Tocmai de aceea am spus (metaforic, desigur), ca, o data cu moartea Regelui, a murit credibilitatea Casei Regale. In ultimul an credibilitatea Familiei Regale a scazut drastic, dar nu din vina mea. Nu eu am condamnat-o penal pe principesa Irina pentru organizarea de lupte ilegale de caini si evaziune fiscala, ci autoritatile americane, intoxicate si ele, ati putea spune, de dusmanii Familiei Regale. Scoaterea printului Nicolae din linia de succesiune nu cred ca mi-o puteti imputa tot mie. Ce m-a durut in postarea dvs a fost faptul ca l-atiimplicat in polemica pe parintele Petru Moga, caruia ii multumescinca o data pentru colaborare. Parintele este intr-adevar un credincios devotat Majestatii Sale, asa cum sunt si eu. Si folosesc prezentul istoric nu doar pentru ca Regele, prin spiritul sau, va ramanevesnic printre noi, ci si pentru ca, inainte de a muri, Majestatea Sa era de multa vreme istorie, una dintre cele mai frumoase pagini ale istoriei neamului. ”Oglinda” este si o publicatie de opinie, nu doar de informare. Iar pentru a-mi exprima opiniile, nu cred ca trebuie sa va cer voie dvs. Nu masupar ca m-atifacut indirect ignorant. Fiecare scrie dupa cum il taie capul. Mai cititi o data articolul meu, dar cu atentie, si o sa vedeti ca din el razbate prin toate literele si semnele de punctuatie dragostea mea pentru Regele Mihai I, ultimul rege al romanilor si cel care i-a iubit cel mai mult. Adrian Brad (sincer in ultimul grad)
Dl Brad, imi cer iertare daca v-am suparat, insa opinia mi-o mentin, pentru ca dvs nu imi spuneti nimic nou, de care sa nu stiu, in timp ce eu cunosc multe amanunte pe care dvs nu le stiti. E paradoxal, caci multe indicii care va contrazic opiniile sunt deja publice de ceva vreme, precum este acesta: http://romanialibera.ro/cultura/carte/turnatoarea-din-anturajul-regelui-mihai-i-424152?c=q2561. Dar bineinteles, trebuie sa-ti consumi mult timp pentur a ajunge la ele, sa faci cu rabdare cercetare. Eu unul asta fac, de o buna bucata de vreme ma informez direct la sursa si imi dedic zile si zile in sir subiectului. Sunt multe de spus, sunt detalii private pe care am ajuns sa le aflu prin perseverenta, dar sunt si lucruri logice puse cap la cap, la care poate ajunge oricine are puterea sa lase deoparte presa de scandal. Tot respectul pentru militantismul si implicarea dvs din anii 90, dar asta a fost atunci… Sunt de acord ca Familia Regala a primit o puternica lovitura de imagine, prin calomniile raspandite cu buna stiinta intr-o campanie absolut mizerabila a celor care s-au temut mereu de restauratie. Da, le-a reusit, au distrus un simbol, au distrus increderea oamenilor in aceasta familie, al carei destin tragic continua…