În iunie 2018, salariații Serviciului Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Câmpina au chemat în judecată angajatorul pentru drepturi bănești care, consideră reclamanții, li se cuvin conform prevederilor Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Aceștia susțin că au fost văduviți pe nedrept de anumite majorări salariale ce trebuiau aplicate de la 1 iulie 2017, prin neîncadrarea lor corespunzătoare în grilele de salarizare prevăzute de amintita lege. La termenul din septembrie 2018, conducerea Serviciului Public Piața Centrală a formulat cerere de chemare în garanție atât a Consiliului Local, cât și a Primăriei Câmpina, prin primarul municipiului. Acțiunea conducerii Serviciului este întemeiată, deoarece salariații au dat în judecată conducerea Pieței, dar încadrarea solicitată o poate aproba doar Consiliul Local, punerea ei în aplicare fiind de competența Primăriei.
Piața Centrală Câmpina se numără printre instituțiile publice care nu s-au bucurat de majorările salariale substanțiale, aprobate de la 1 iulie 2017 de Consiliul Local. Conform juriștilor din Primăria Câmpina, angajații Servicului Public al Pieței Centrale au fost încadrați la categoria ”alte familii ocupaționale”, și nu la familia ”administrație”, așa cum scrie în legea respectivă că trebuie încadrate toate serviciile publice din subordinea consiliilor locale. Deși la în cadrul multor unități administrative-teritoriale din România s-a procedat la o încadrare mai largă a instituțiilor din subordinea consiliilor locale în familia ”administrație”, la Câmpina juriștii executivului local au decis că legea trebuie interpretată invers decât vor salariații Pieței Centrale. De fapt, nu doar salariații Pieței Centrale sunt nemulțumiți. La Câmpina, doar angajații Primăriei și cei ai Poliției Locale au beneficiat de majorarea substanțială a salariilor începând cu 1 iulie 2017. Toate celelalte instituții și servicii (Muzeul Hasdeu, Biblioteca Municipală, Serviciul Public al Pieței Centrale, Clubul Sportiv Câmpina, Casa de Cultură, Casa Tineretului, Creșa Municipală, Centrul Social) au fost încadrate pe alte grile de salarizare, iar angajații au beneficiat de majorarea de 25% de la 1 ianuarie 2018, care, în realitate, a fost de câteva procente, având în vedere trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, prevăzută de către actuala coaliție de guvernare PSD – ALDE ca un praf aruncat în ochii electoratului credul. Deși Ministerul Muncii a trimis un răspuns care pare favorabil salariaților Pieței Centrale, juriștii Primăriei au refuzat constant reîncadrarea acestora.
Șeful Serviciului Juridic din Primărie, Iulian Anton, a susținut în plenul Consiliului Local, că Piața Centrală este un serviciu public în subordinea Consiliului Local, dar se autofinanțează (își asigură salariile angajaților), și de aceea situația sa trebuie reglementată conform unei anexe a Legii nr. 153/2017, care nu prevede majorările salariale solicitate de reclamanți. La ultima ședință a aleșilor din anul trecut, a participat și directorul Pieței Centrale, care a ținut să clarifice unele neînțelegeri: ”Aș vrea să vă aduc la cunoștință că Serviciul Public nu a acționat în instanță Consiliul Local, așa cum eronat s-a înțeles. Având în vedere că există o hotărâre a Consiliului Local, adoptată ca urmare a unor propuneri din partea Primăriei, este normal ca noi să chemăm în garanție atât Primăria, cât și Consiliul Local. În cazul în care instanța va admite acțiunea salariaților, va trebui emisă o hotărâre a Consiliului Local pentru salarizare. Chiar astăzi am avut termen în acest proces și instanța a admis cererea noastră de chemare în garanție, a respins excepțiile invocate de Primărie și Consiliul Local și a desemnat un expert pentru realizarea unei expertize pe normare – salarizare, pe baza căreia Tribunalul va decide cine are dreptate”, i-a informat pe consilieri Marian Nistor
Adrian BRAD
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!