Anul 2012 va rămâne unul de referinţă în politica românească postdecembristă. Decăderea regimului portocaliu, patronat de Traian Băsescu şi apogeul alianţei social-liberale (USL) – victoria zdrobitoare în alegerile locale şi parlamentare – au adus importante modificări în mentalul colectiv al societăţii româneşti. Divizaţi brutal de ciocnirea celor două blocuri politice, românii au văzut doar ceea ce li s-a arătat, fără să poată înţelege în profunzime dimensiunea jocurilor politicianiste din culise.
Volumul „Pacienţii politici”*, pe care îl publicăm acum în serial, îşi propune să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului.
9 martie 2012. Ciudat personaj Vigu! Rigid, autocrat şi plin de sine, găseşte deseori surprinzătoare resurse umaniste de comportament. Azi, după încă o şedinţă cu scântei, a adus vorba de piesa de teatru scrisă de mine („D’ale liberalilor”- piesă într-un act, ce reflectă fidel starea de spirit din biroul politic liberal câmpinean), interzisă cu scandal monstru de aghiotantul Dănilă, ofticat de faptul că s-a regăsit întruchipând un personaj slugarnic. Deranjul a fost atât de mare, încât a ameninţat chiar cu demisia şi sesizarea forurilor politice tutelare dacă îndrăznim să o punem în scenă şi să-i ironizăm personalitatea!
Vigu a vrut să citească scenariul și a cerut detalii cu privire la efortul susţinut al colegilor din biroul politic de a învăţa şi interpreta rolurile pentru o reprezentaţie surpriză, sub îndrumarea regizorului A. Dochia. Piesa era cu atât mai interesantă cu cât cei mai mulţi dintre ei îşi interpretau propriile roluri. Surprins de ridicolul situaţiei create de Dănilă, Vigu a insistat să montăm piesa, indiferent de părerea afectatului. Din păcate, atitudinea de cenzor nazist a lui Dănilă a pus capăt entuziasmului actorilor amatori. Cel puţin pentru moment.
„D’ale liberalilor”. Actul I
Acţiunea se desfăşoară într-o zi de marţi la orele 17 trecute fix, în sediul PNL, sub privirile iscoditoare ale înaintaşului Brătianu, din tabloul agăţat pe peretele dinspre apus.
Pe uşa partidului îşi fac apariţia liberali mai vechi şi mai noi, câţiva băgători de seamă, printre care unul sau doi trimişi special de la alte partide şi în cele din urmă onorabilii deţinători de funcţii în biroul politic.
Se aprind ţigări şi se formează bisericuţe, după simpatii. Mirică ajunge mai târziu, dar ajunge. Zumzetul vocilor se accentuează până în momentul în care, de undeva, din sala de şedinţă, se aude vocea hotărâtă a celui mai însărcinat liberal al organizaţiei, secretarul, trezorierul, vicepreşedintele, membru în Biroul Judeţean şi şeful tuturor campaniilor electorale, Dănilă.
Dănilă:
– Haideţi, lăsaţi ţigările şi sporovăiala inutilă! Domnul preşedinte a zis să înceapă şedinţa!
(Dănilă afişează un zâmbet plin de satisfacţie, iar din secretariat se aud voci cu îndemnuri proletare – la muncă, ţara are nevoie de voi! Dănilă dă din cap dezaprobator şi îi dojeneşte cu degetul pe cârcotaşi).
Se aşează fiecare la locul său, şuşotind cu vecinii. Începe şedinţa.
Vigu (uitându-se prin sală, să vadă audienţa):
-Dănilă, fă o mică prezenţă. Suntem statutari?
Dănilă (notând în agendă şi numărând):
– Păi, dacă vine si dna. Rodiana, suntem aproape toţi.
Vigu (luându-şi aerul de şef de partid):
– Bună ziua la toată lumea. Se pare că pentru unii nu e chiar aşa bună. Încă nu au ajuns la şedinţă… Au treburi mai importante, dar ce să mai comentez, obicei prost…
Dănilă (intervine şi completează, dând din cap cu convingere):
– Românesc, domnu’ preşedinte… obicei prost!
Vigu:
– Azi avem trei puncte pe ordinea de zi, nu-i aşa, domnu’ Dănilă? (Dănilă afişează o grimasă, dă din cap aprobator şi deschide agenda). Dar, înainte de asta, vreau să lămurim ceva: am informaţii că prin alte partide se comentează ce discut eu aici. Eu vă spun şi repet: dacă cineva vrea să conducă în locul meu şi este mai bun, eu mă dau la o parte! De cârcotaşi şi de ăştia care dau sfaturi m-am săturat! Cine vrea să facă treabă, să facă, cine nu, să ne lase!
(Întreaga asistenţă freamătă pe scaun, întrebându-se unii pe alţii din ochi despre cine e vorba. Dănilă notează concentrat în agendă, răsfoind-o şi aruncând priviri furişe să vadă reacţia colegilor la spusele preşedintelui).
Vigu:
– Şi acum, să trecem la primul punct de pe ordinea de zi. Mi se reproşează că sunt autoritar şi că ar trebui să le vorbesc oamenilor mai mult despre principii şi idealuri. Daţi-mi voie să vă spun ceva: idealismul în politica de azi nu face doi bani în faţa maşinăriei pedeliste! Ăştia au puterea şi bugetul, iar noi, ce facem să-i contracarăm? Venim la partid să-i dăm sfaturi preşedintelui! Aşa nu se mai poate! Are cineva ceva de zis? Nu!
(Doi membri ai biroului îşi cer insistent dreptul la cuvânt, cu mâinile pe sus, nebăgaţi în seamă de Vigu care se consultă cu secretarul Dănilă, iar în sala de şedinţă îşi face apariţia Rodiana, preşedinta organizaţiei de femei).
Vigu (uitându-se dezabrobator la Rodiana, care se fâţâia să-şi ia locul pe scaun, continuă):
– La punctul doi pe ordinea de zi am să vă informez ce mai este pe la judeţ.
Rodiana (toată numai un zâmbet):
– Hellooooo! Îmi cer scuze de întârziere, am avut ceva problem la firmă!
(Vigu o priveşte rece şi îşi continuă monologul, fără să ţină seama de cei doi membri ai biroului care îşi cereau dreptul la cuvânt).
Vigu:
– La Ploieşti, Semcu nu mai poate de dragul meu şi eu de-al lui. Trebuia făcută ceva ordine şi acolo şi am făcut eu cu toţi. Să vă spună şi domnul Dănilă. Nu-i aşa, domnu’ Danilă?
(Dănilă caută în agendă, îşi afişează din nou zâmbetul şi aprobă din cap. În acelaşi timp, zâmbăreaţă şi nerăbătoare, Rodiana intervine):
Rodiana:
– Domnu’ preşedinte, domnu’ preşedinte, eu cred că ar trebui să ieşim cu tineretu’, să-i învăţăm pe oameni să mănânce sănătos, să facă mişcare, să meargă desculţi prin iarbă şi să asculte natura. Mirată că lumea o urmărea apatic, fără interes: – Oare s-a discutat acest subiect în lipsa mea?
(Vigu se face verde-albastru la faţă, Mirică zâmbeşte pe sub mustăţi, asistenţa se înviorează).
Realizând cu cine are de-a face, Vigu continuă cu o lehamite în glas.
Vigu:
– Mda, să trecem mai departe. La punctul trei vă propun să facem o acţiune în cartiere, să stăm de vorbă cu oamenii, dar asta dacă va fi vreme bună. Ce ziceţi domnu’ Dănilă, cum stăm cu vremea?
(Dănilă scoate grabnic telefonul, intră pe internet şi răspunde).
Dănilă:
– Unirea a bătut pe Vispeşti cu 2-0, domnule preşedinte!
Vigu:
– Lasă Dănilă, asta te-am întrebat ieri. Zi cu vremea cum stăm…
Dănilă:
– Stăm bine… şi în următoarele şapte zile nu plouă decât dacă vrem noi.
Vigu (aprobând mulţumit):
– Foarte bine, Dănilă! Vezi să te ocupi de vreme…
Mirică (intervine nemulţumit):
– Ce vreme? Lasă dom’le vremea, că pierdem timpul! Vigule, partidul trebuie organizat. Zic să-ncepem să ne împărţim pe comisii, iar vicepreşedinţii să lucreze pentru partid, aşa cum scrie la statut. Să ne întâlnim şi cu aliaţii de la PSD şi să avem acţiuni comune.
(Intervine Florin, ziaristul intempestiv):
Florin:
– Vigule, uite care-i treaba. Pe mine să nu mă pui să umblu cu Biţă de mână prin oraş, că nu ştiu ce se întâmplă! Orice, dar asta nu! Şi în plus, cred că Mirică are dreptate, ar trebui să ne organizăm mai bine.
Vigu (iritat de sfaturi):
– Sigur că da. Ocupaţi-vă împreună de organizare. Succes! De sfaturi am podul plin! Domnu’ Dănilă, notează: Mirică şi Florin se vor împărţi pe comisii şi vor lucra pentru partid, aşa cum scrie la statut. Că văd că monşeru’ Mirică s-a întors doldora de idei din deplasarea pe bani publici la Paris.
(Vădit iritat, Mirică bate în retragere).
Mirică:
– Vigule, eu am făcut doar aşa, o propunere, nu trebuie să o iei în serios, dar dacă deplasarea mea în străinătate e acum problema cea mai importantă a partidului, eu vă las şi-mi văd de treabă! (Uitându-se către audienţă). Fraţilor, mi s-a făcut o imputare. O primesc! Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt ultraliberal, că vreau progresul cu orice preţ. Da, da, de trei ori da! Vreau progresul partidului şi nimic alta. (Ridicându-se în picioare, cu un aer mândru, de vechi liberal, cu faţa spre public). Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Ei bine, daţi-mi voie să vă spun şi eu, precum marele nostru înaintaş Brătianu, că nu-i chiar aşa. Politica e ceva serios, Vigule, serios de tot, domnilor!
(Undeva, la masă, într-o geantă se aude ţârâitul unui apel telefonic. Rodiana cotrobăie printre rimeluri, găseşte aparatul într-un târziu şi răspunde).
Rodiana:
– Iuli, dragă, sunt în şedinţă. Încălzeşte-ţi şi tu singur ciorbiţa, că vin şi eu.
(Cu o mână la falcă şi oarecum resemnat, Vigu ascultă convorbirea dintre Rodiana și soț, după care întreabă ironic).
Vigu:
– Nu-i aşa că trebuie să pleci, Rodiana?
Rodiana:
– Cum le ştiţi d-voastră pe toate, domn’ preşedinte! Îmi cer scuze dar, ştiţi, a intervenit o problemă la firmă.
(În loc de rămas bun, Rodiana se ridică şi pleacă, fără să uite a le trimite colegilor bezele şi un salut în stilu-i inconfundabil).
– Vă pup, drăgălaşilor! Fetelor, vedeţi cu tineretul, să mobilizăm lumea, să facem ceva acţiuni… (Căutându-şi cheia de la maşină, în timp ce pleca). Unde mi-o fi cheia? Mi-a văzut careva cheia de la maşină? Dănilă?
(Dănilă dă din umeri şi-i face semn că are cheile în mână)
Vigu (mustăcind nemulţumit de plecarea Rodianei):
– Mda, cine are firmă are şi responsabilităţi… după cum se vede. Or fi pesediştii cum or fi, dar la ei e disciplină, nu mişcă unu-n front. La noi vine lumea când vrea, pleacă când vrea, c-aşa înţeleg unii spiritul liberal.
Florin:
-Stimaţi colegi, fraţilor, să ne concentrăm pe alegeri! Aici nu e de glumă!! Noi trebuie să facem primii paşi către normalitate, că de politrucii ăştia nenorociţi şi de asfaltangii m-am săturat. Ce, adică noi nu ştim, nu vedem, orbi suntem? Trebuie să-i batem pe ăştia, şi dumneata, domn’ preşedinte, eşti candidatul potrivit!
Mirică:
– Atâta mai spun şi eu şi cu asta am încheiat. Vigule, ai în mâna ta viaţa partidului şi viitorul Câmpinei! Tu ne conduci, tu să ne zici ce să facem!
Vigu:
-Ai dreptate! V-am spus şi-o mai repet o dată, că dacă aduceţi pe unul mai bun ca mine, eu mă dau la o parte… (Trecând peste murmurul şi comentariile colegilor, se întoace spre Dănilă) Dănilă, mai avem azi vreo primire în partid? Dacă nu…
Florin:
– Pai nu mai avem, domn’ preşedinte, că dacă apare vreunul şi vă ia locul?!
Dănilă:
– Domnu’ preşedinte, pot să am şi eu o părere?
Vigu:
– Da, domn’ vice, oricâte doreşti!
Dănilă (întorcându-se oarecum complice către Vigu):
– Şi cu Biţă??!!! Cu Biţă cum rămâne?
Vigu:
– Las că-ţi spun eu cum facem: pe Biţă i-l lăsăm lui Florin!
Stop joc!
Lumina care cade pe scena biroului politic al PNL se estompează. S-a încheiat o altă şedinţă a Biroului Politic.
Florin FRĂŢILĂ
(va urma)
*) „Pacienţii politici”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015
Episodul anterior poate fi citit AICI
