După aprobarea bugetului local, la ultima şedinţă din luna martie, consilierii au aprobat şi un proiect privind alocarea unor sume băneşti pentru bisericile din Câmpina. În total, este vorba despre 140.000 lei, cu câteva zeci de mii de lei mai puţin ca anul trecut. Parohiile câmpinene pot folosi aceşti bani de la bugetul local pentru construcţii, reparaţii, pictură bisericească şi finalizarea unor lucrări mai ample, demarate în anii precedenţi.
La un moment dat, în cadrul Consiliului Local au existat unele discuţii privind interzicerea utilizării fondurilor pentru modernizarea caselor parohiale. La votarea proiectului nu s-a mai deschis acest subiect, poate şi pentru că “au modernizat până acum tot ce era de modernizat”, după cum spunea unul dintre consilierii locali.
Fondurile pentru bisericile din Câmpina au fost împărţite astfel:
– Parohia “Adormirea Maicii Domnului” – 13.000 lei
– Parohia “Sf. Mc. Dimitrie” – 14.860 lei
– Parohia “Naşterea Maicii Domnului” – 12.000 lei
– Parohia “Sfântul Nicolae” – 6.000 lei
– Parohia “Sfânta Treime” – 14.860 lei
– Parohia “Sfinţii Voievozi” – 14.860 lei
– Parohia “Sfântul Andrei” – 34.420 lei
– Parohia Romano Catolică – 12.000 lei
– Biserica Creştină Adventistă de ziua a 7-a (din Strada Sălaj) – 4.500 lei
– Biserica Creştină Adventistă de ziua a 7-a (din Strada Mărăşeşti) – 4.500 lei
– Biserica Creştină Adventistă de ziua a 7-a (din Strada Petru Rareş) – 4.500 lei
– Biserica Penticostală “Emanuel” – 4.500 lei