Cum poţi rezuma istoria unei adevărate instituţii represive care a funcţionat atât de mult timp, practic de la începuturile regimului sovietic, până aproape de dezintegrarea colosului cu picioare de lut şi care a afectat viaţa, luând viaţa a milioane de oameni, fiind cel mai de succes concept exportat în lumea întreagă de către Uniunea Sovietica (caci un astfel de sistem, calchiat dupa Gulag, a existat în fiecare ţară atinsă de febra roşie)? De aceea fantastica muncă a Annei Applebaum1 trebuie fructificată, rezumată, dezbătută căci nu credem că s-a mai scris o lucrare atât de cuprinzătoare, documentată, lizibilă, îmbinând atât studierea documentelor de arhivă care au ieşit la iveală după 1991 cât şi sute de mărturii ale celebrilor zeki. Puterea propagandei Uniunii Sovietice a fost atât de mare încât a modificat adeseori percepţia realităţii de aceea istoricii au avut motive întemeiate să nu aibă încredere în documentele oficiale publicate de către autorităţile sovietice. O cu totul altă perspectivă apare atunci când se studiază documentele secrete ale Gulagului pentru că, în ultimă instanţă, autorităţile aveau nevoie să ştie, birocratic-administrativ, o mulţime de detalii despre situaţia Gulagului, mai ales că acesta a fost şi un actor economic important în perioada stalinistă. Era nevoie de statistici chiar dacă şi acestea nu pot revela întregul adevăr având în vedere mania general comunistă de a le falsifica (intr-o măsură mai mare sau mai mică). Au mai existat în diverse locuri ale lumii alte forme de lagăre de concentrare. Se pare că primul ar fi fost folosit de către spanioli în 1895 în Cuba revoltată, care dorea să-şi obţină independenţa. A urmat celebrul caz al britancilor in Africa de Sud (1900) unde au închis populaţia civilă bură în lagăre de concentrare, pentru a o impiedică să susţină guerilla bură. În 1904 coloniştii germani din Africa Germană de Sud-Vest (actuala Namibie) au internat în lagăre de concentrare un întreg trib (herero) care se răsculase împotriva dominaţiei coloniale. Trebuie remarcat că toate aceste exemple de pre-istorie a Gulagului a fost totuşi efemere, măsuri excepţionale pe timp de război, şi nu au afectat milioane de oameni. Preistoria Gulagului se leagă de sistemul de lagăre de prizonieri de război pus pe picioare de regimul ţarist, nevoit să interneze un număr de 2,2 milioane de prizonieri de război ai Puterilor Centrale. Astfel că noile autorităţi bolşevice au preluat o parte din aceste lagăre pentru a-şi interna noii duşmani (adică aproape pe toţi ceilalţi). În plus, războiul civil feroce dus împotriva Albilor a grăbit dezvoltarea embrionului carceral. Chiar şi la începuturile lui „Oamenii nu erau arestaţi pentru ceea ce făcuseră, ci pentru ceea ce erau”Noul sistem a fost dat spre administrare şi umplere noii structuri represive bolşevice, sabiei şi scutului Partidului Comunist, celebra CEKA2. Deja la începutul anului 1919, la puţin mai mult de un an de la preluarea puterii de către Lenin, CEKA controla un număr de 21 de lagăre, la sfârşitul anului 1920 ajungând la 107, ele fiind umplute cu duşmanii revoluţiei. Cel mai vestit dintre ele a fost, fără îndoială, ansamblul mănăstiresc de pe insulele Soloveţki, din Marea Alba, un experiment, un poligon pentru ceea ce va deveni ulterior Gulagul la nivelul întregii Uniuni Sovietice. La început, deţinuţilor politici aduşi aici (de obicei tot oameni de stânga dar nu comunişti) li s-au garantat anumite drepturi (cărţi, stilouri, hârtie). În 1923 populaţia încarcerată se număra la câteva sute pentru ca în 1926 să depăşească 6.000. SLON (abrevierea pentru acest microarhipelag) avea şase lagăre distincte, unele din ele afectate tăierii de copaci în care mortalitatea era foarte mare. Aici s-a pus la punct sistemul devenit faimos cât-munceşti-atât-mănânci.
2 Comisia Rusa Extraordinara pentru Combaterea Contrarevolutiei si Sabotajului.
