Știri

La pas…

Unirea Câmpina – Voinţa Bălţeşti 3-0

Prima etapă a anului 2009 în Liga A Prahova a însemnat pentru Unirea Câmpina o partidă pe teren propriu cu Voinţa Bălţeşti. În faţa lor, câmpinenii aveau de luat o revanşă, după insuccesul la limită, 3-4, din tur. În ciuda vremii, mulţi microbişti au venit la arenă şi au avut ce vedea.Unirea a dominat jocul cu autoritate şi a deschis scorul prin Plăvache. A urmat o tresărire de orgoliu a oaspeţilor, care au avut prin “celebrul” Orlando Gheorghe – fost echipier şi al clubului Poiana Câmpina, în anii din urmă – câteva bune ocazii, dar după pauză, câmpinenii s-au detaşat net, marcând de alte două ori prin Coman şi Brânzea şi stabilind un rezultat echitabil.Antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au jucat cu formula: Păpuşoiu – Brânzea, Neagu, Cazan, Basma – Coman, Plăvache, Ţigănuş, Burlacu – Vane, Nichifor şi au mai jucat: Flaidăr, Motoroiu, Ciobotaru şi Mănescu.“A fost un meci bun, iar importante sunt cele trei puncte, chiar dacă la 1-0, oaspeţii ne-au dat ceva emoţii…”, a spus la finalul partidei antrenorul Marius Pălănceanu. Pentru Unirea urmează o deplasare destul de grea, la Ploieşti, în faţa formaţiei Petrolul Ploieşti, liderul de până mai ieri al clasamentului din Liga I Prahova. Marius Pălănceanu ne declara că este optimist în vederea partidei de la Ploieşti, mizând şi pe faptul că elevii săi vor încerca să-şi ia revanşa, după ce în tur ploieştenii s-au impus chiar la Câmpina, cu scorul de 1-0. Partida va avea loc vineri, 13 martie, de la ora 15.00.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare