Istorii uitate despre politica câmpineană a anilor ’90: MOARTEA UNUI PARTID POLITIC

După cum se ştie, publicaţia noastră a trecut pragul celor 20 de ani de activitate, bun prilej pentru noi de a căuta şi redescoperi în arhivă foarte multe articole ce au adus în faţa opiniei publice, în cele două decenii, evenimente importante din viaţa comunităţii. Prin recuperarea şi readucerea lor în actualitate, generaţiile mai tinere vor avea ocazia de a arunca o privire în trecutul nu foarte îndepărtat al municipiului Câmpina.

În ediţia de astăzi vă prezentăm un interviu publicat de gazeta noastră în urmă cu 17 ani, care scoate în evidenţă elemente interesante din culisele politicii locale, judeţene şi naţionale ale anilor ’90, respectiv naşterea şi dispariţia ApR – Partidul Alianţa pentru România, înfiinţat în anul 1997.

Condus din 1997 până în 2002 (când a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal) de Teodor Meleşcanu la nivel naţional, de Corneliu Anastase şi Adrian Moroianu la nivel judeţean, de Enache Dragomir şi Virgil Guran la nivel local, ApR a fost un partid de nişă în rândurile căruia au activat la vremea aceea mulţi dintre cei care se regăsesc şi azi în politică, atât pe partea dreapta, cât şi pe cea stângă a eşichierului politic.

_________________________________________

Înfruntările din arena politică au cunoscut și apariții meteorice. Au existat partide puternice o vreme, care au propulsat personalități, dar care au dispărut apoi.  Alianța pentru România (ApR) este cel mai bun exemplu în acest sens. Motivele care au determinat atât ascensiunea acestei formațiuni, cât și dispariția ei,  merită încă discutate. Cu atât mai mult cu cât ApR a lăsat în viața politică urme care nu pot fi ignorate.

Dragomir Enache este unul dintre actorii importanți ai scenei politice prahovene din ultimii ani. Despre crezul său politic nu vom spune multe,nici despre modelele pe care le a urmat. Atâta doar că reporterul a observat în biroul său de la IRA, unde este mecanic şef, trei fotografii reprezentându-i pe Emil Constantinescu, Nicolae Cerveni şi Teodor Meleșcanu.

– De ce credeți că astăzi, în lumea politică de la noi, politicienii renunță ușor la apartenența față de un partid? 

– Politica este la începuturi în România.  Adevarata politică se va face după ce oamenii își vor lămuri puțin ideile, sentimentele politice. Eu, personal, m-am aliniat la gruparea de dreapta a politicii românești. Am început la PNLCD. Dl. Cerveni – ne obliga să-i spunem Nicu Cerveni – era un tip deosebit de  plăcut, cu o gândire deosebit de  fermă. Am notele lui referitoare la oligarhia financiară în care prevedea, de acum câțiva ani, ceea ce se întâmplă azi în România.

La vremea respectivă, politica românească era de stânga, aliniată ostășește în această direcție. Dar, pentru că am avut parte de libertatea aceasta,  după întâmplarea din decembrie ‘89, mi-am zis că locul meu este la PNLCD, dacă vreau să schimb ceva. Am fost contactat de Adrian Moroianu și am avut norocul să lucrez într-o echipă deosebit de bună, de plăcută. Nicio activitate nu se poate face bine în absența spiritului de echipă și a încrederii. Atunci am mers pe linia asta, pe partitura PNLCD, cu rezultate foarte bune în prima campanie.

– Cum se prezenta mișcarea liberală atunci?

– În toată această perioadă, dl.Nicolae Cerveni a susținut cu tărie că trebuie să se realizeze unirea tuturor liberalilor. La vremea aceea, când singurul care nu era de acord era Câmpeanu, la Ploiești, la sediul PNL, s-au întâlnit Patriciu, Quintus şi Preda, actualul vicepreședinte al liberalilor prahoveni. Am discutat și până la urmă s-a format Partidul Liberal prin unificarea PL ’93 cu PNLCD, în 1996, înainte de alegeri. Pe parcurs, PL a trecut la PNL și noi, de la Prahova, care am rămas PNLCD și nu am fost de acord cu această aderare, am intrat în 1997 în ApR.

În noul partid lucram cu dl. Moroianu, care era un organizator de excepție, avea o minte „aritmetică”. Cu creionul în mână, cu hărțile în față, a creat o organizație foarte bine pusă la punct. Județul era împărțit în 10 – 12 sectoare. Oamenii cu care lucram erau și ei aleși pe sprânceană; era o plăcere să ne întâlnim o dată pe săptămână la Ploiești. Totul funcționa foarte bine, ca un aparat bine reglat.

– Ce a însemnat munca de partid între campaniile electorale?

– În primul rând ne-am pus problema să menținem fiecare activitate în parte. Odată treburile împărțite, conform unei ierarhii bine stabilite, fiecăruia îi reveneau anumite sarcini. Eu eram vicepreședinte zonal. Trebuia să știu foarte clar care este starea organizațiilor din zona respectivă, cum pot fi acestea îmbunătățite și care sunt problemele. După ce am câștigat alegerile și Adrian Moroianu a devenit deputat, aveam un program bine stabilit de audiențe în teritoriu, lucru care acum se face la Câmpina, nu știu ce se întâmplă la Breaza, la Valea Doftanei… După alegerile din 1996, noi mergeam în cele 14 localități de la Valea Doftanei la Măgureni și țineam audiențe sâmbăta în fiecare dintre aceste localități. La primărie, niciodată la sediul partidului. Acesta era și crezul meu personal: odată ce ajunsesem consilier județean, nu mai eram al partidului, eram al tuturor oamenilor de pe stradă. Și încercam să-i ajut pe acei oameni de pe stradă, măcar la atât să se rezume „activitatea” politică. Altfel, acum nu mai știe nimeni să facă politică, nici nu sunt școli. Se mai taie câte o panglică la vreo inaugurare, se mai strâng oamenii să spună «trăiască domnul Adrian Năstase», dar asta nu este politică.

Deputatul Moroianu își propunea să ajungă în fiecare din cele 100 de localități ale județului însoțit de un expert guvernamental care acum este vicepreședinte al Consiliului Județean, Gabriel Hornoiu. Eu mai aveam un avantaj, mă cam cunoaște lumea. De fapt, Câmpina avea o poziție interesantă, care s-a dovedit a fi o șansă pentru politicienii din zonă: cel puțin atunci, când funcționa economia ca o mare morișcă, aici veneau oameni de la Valea Doftanei până la marginea cealaltă a județului.

– Cât de importantă este imaginea liderilor pentru succesul unui partid?

– Este esențială, mai importantă decât doctrina. Țin minte că la PNLCD, echipele au fost formate din oameni recunoscuți, cu credibilitate. Chiar nea Nicu Cerveni ne spunea să nu venim cu vreunul la el care să fie cunoscut că iese din cârciumi ţinându-se de gard și să ne arate lumea cu degetul: «uite-l, bă, ăsta-i de la PNL!». Și după asta ne-am și ghidat. O primă imagine a mea despre liberali este de pe vremea când aveau ei o formație veche numită Frăția. I-am văzut într-o poză, formau un grup aparte, eleganți, frumoși, înalți, reprezentau Liberalii! Era o chestiune de rasă pe vremea aceea și asta am încercat să conservăm.

– ApR și-a urmărit electoratul, și-a socotit potențialele voturi?

– La audiențele despre care vă vorbeam, noi am putut să luăm pulsul fiecărei localități, să știm mereu ce se întâmplă acolo, ce probleme sunt. Faptul că după fuziunea PNL – ApR noi am reușit să ducem la PNL mulți oameni importanți, asta ne-a demonstrat că ne-am urmărit oamenii. De la bun început am avut 250.000 de membri. Acceptând că un procent oarecare din acești oameni au fost făcuți membri cu forța, nici nu știu cum ar fi posibil, dar să zicem, tot rămân foarte mulți care au venit la noi din convingere. Analizam fiecare membru în parte, vedeam cum poate să ne fie de folos, dacă este om serios… În anumite localități, de pildă la Brebu, știam de la început câți ne vor vota, pe fiecare stradă. După alegeri am făcut socoteala. A fost o urmărire din asta inginerească, aritmetică cum spunea Moroianu, care ne-a şi dus în final la câştig. Poate că nu toata lumea îl cunoştea pe Meleşcanu, nu toată lumea cunoştea doctrina. Din punctul meu de vedere, sunt două chestiuni diferite: statutul, doctrina făcute la Bucureşti, acolo „sus” şi capacitatea organizaţională din teritoriu. Dacă ai parte de o echipă formată din oameni pragmatici, poţi să realizezi o structură care nu dă greş. Ordinea extraordinară în care lucram ne-a dat posibilitatea să ştim că vom fi a doua putere politică în Prahova.

-Dincolo de orgoliul local, spuneţi-ne, vă rog, cât de importantă era filiala prahoveana a ApR pe plan naţional? 

– Noi, prahovenii, aveam o mare influență în ApR. Mai ales prin faptul că președintele nostru, [Corneliu – n.r.] Anastase, a fost un tip foarte dur, fusese director la „1 Mai”, cu mii de oameni în subordine. El a reușit să ne dea o foarte bună lecție de organizare. În plus, el a fost cel mai apropiat om de Meleșcanu. În felul acesta a iradiat în toată țara mersul lucrărilor din Prahova și așa am ajuns pe locul trei în țară. Păcat că sa ajuns aici… Dacă rămâneam fără alianță, am fi fost acum în locul PUR-ului. Dar… poate e mai bine așa.

– Cum vă explicați atunci insuccesul înregistrat de ApR la alegerile generale?

– Așa cum noi am câștigat foarte bine alegerile locale, tot așa au fost pierdute alegerile generale, de cei foarte apropiați de președintele Meleșcanu. Acolo au fost oameni cu interese extrem de mari, afirmație pe care o pot demonstra cu fapte. Tincă este acum ambasador… De fapt, toți cei care i-au fost apropiați lui Meleșcanu și-au schimbat acum direcția. O mare parte s-au dus direct la PDSR. De aici putem trage concluzia că PDSR a avut oamenii la noi, pentru că asta e politica românească.

– Pe urmă, ApR a fost cea care şi-a căutat aliați sau s-a lăsat curtată de alte partide?

– Imediat după marele eșec de la alegerile generale ne-am pus întrebarea ce ne facem. Ne strângeam săptămânal la Ploiești vreo 20 de oameni și discutam. Mulți ziceau să rămână ApE, alții să trecem la PDSR sau la PUR. Singurul care a zis atunci PNL eu am fost. Au început negocieri. De la bun început, însă, președintele nostru de la filiala Prahova nu a fost convins că vrea această fuziune. Prin urmare, protocolul pe care l-a propus și cu care s-a prezentat la primele runde de negocieri era total inacceptabil de către cei care urmau să ne fie parteneri. Voia toate locurile de președinți, de vicepreședinți, iar PNL-ul abia ar fi rămas cu câte un asemenea post pe ici, pe colo. Cert este că după raportul de forțe rezultat în urma alegerilor locale ei nu aveau niciun consilier. În mod normal, noi trebuia să preluăm conducerea, dar trebuia să fim diplomați, să lăsăm ușa puțin deschisă. Un prim rezultat al acestor negocieri a fost faptul că s-a propus în biroul județean să se treacă la PD. Cu această ocazie voi afirma adevărul gol-goluţ: toată lumea asta adus la PD, eu, cu întreaga organizație câmpineană și nu numai, cu toată zona de la Valea Doftanei la Măgureni, am rămas în așteptare. Între timp, discutam cu președintele de la Prahova, cu Dobrescu, ca eu să mă mut la liberali. Pe urmă au început să tergiverseze lucrurile, să se stratifice. La un moment dat, din cauza problemelor ivite, am apelat la avocatul Ion Rotaru, fost candidat la deputăție, să vedem cum reușim să facem totuși această fuziune. Cu toate că s-au scris multe protocoale, ar merita scris chiar un serial pe tema asta, până la urmă nu s-a respectat nimic.

– Unul dintre punctele importante discutate de președinții celor două formațiuni politice a fost situația creată la Câmpina. Cum s-au rezolvat problemele?

– Aici, până la congresul care urmă să valideze fuziunea, s-au făcut alegeri în organizația locală a PNL. S-a creat astfel o situație împotriva legii. Orice obiect în litigiu trebuie să rămână neschimbat. Toată lumea avea câte ceva în raniță, câte ceva de negociat, doar la Câmpina totul era aranjat. Asta a și stricat ulterior viața politică de la noi. La Ploiești s-au deplasat special, din cauza organizației câmpinene, Cataramă, Meleșcanu, Patriciu, pentru a rezolva problemele. Oricum, nici protocolul semnat atunci nu s-a respectat. Negocierile începute prin decembrie continuă și astăzi, cel puțin aici la Câmpina.

ROMUL REMUS MICU:

„Am candidat din partea ApR fiindcă am fost convins că cetăţenii Câmpinei vor aprecia nu partidul din care fac parte, ci omul, gospodarul”

Una dintre piesele importante ale acestui subiect a fost, la momentul respectiv (și rămâne şi acum, pentru claritatea imaginii), implicarea, atitudinea fostului primar Romul Remus Micu. Solicitat să comenteze nu numai situația ApR, dar și întregul său demers politic, domnia sa a declarat:

„ApR a apărut și a prins la început foarte mulți alegători care nu erau mulțumiți nici de rezultatele Convenției și nici de perioada 1990 – 1996 de guvernarea PDSR-ului. 

Alegătorii nu erau și nu sunt interesați de doctrină, ci de loialitatea conducătorilor politici față de cetățenii României, acțiunile acestora trebuind să conducă la îmbunătățirea calității vieții, să creeze locuri de muncă și să reducă sărăcia. ApR a creat la început, ca partid nou, o alternativă, fiindcă nu participase la guvernare. Faptul că își propusese să realizeze o politică social-liberală – ulterior a fuzionat cu liberalii – presupunea că va realiza atât creștere economică, dar și transfer de bogăție prin mijloace şi instrumente adecvate către cei săraci. 

Succesul inițial a început să se disipeze în perioada alegerilor, fiindcă liderii nu au reuşit să se adreseze unui segment de alegători, iar programele și carisma lor a fost afectată de anumite dezvăluiri mai mult sau mai puțin fondate privind activitatea acestor lideri.

Am candidat din partea ApR fiindcă am fost convins că cetățenii Câmpinei vor aprecia nu partidul din care fac parte, ci omul, gospodarul care şi-a dedicat activitatea în mod loial comunității câmpinene. Trebuie să menționez că patru partide mari îmi propuseseră să candidez din partea lor, fiind convinse că rezultatele, faptele, munca mea sunt apreciate de cetățeni și voi fi reaales.

Faptul că am ales ApR era pentru mine ca și cum ar fi fost independent. De altfel, mult timp am și dorit să candidez ca independent, fiindcă sunt convins că un primar trebuie să fie un bun manager și mai puțin om politic. Ceea ce m-a uimit a fost faptul că pentru a mă obstrucționa pe mine s-au aliat partidele de dreapta și de stânga. Unele au cheltuit sume mari și au reușit în acest mod să obțină votul majorității, dar și pe fondul nemulțumirii față de guvernarea care exista și pe care eu o reprezentasem pe plan local. De altfel, am și declarat atunci că dacă voi fi reaales, cetățenii vor avea de câștigat, iar eu de pierdut, iar dacă nu sunt ales, voi avea eu de câștigat și poate comunitatea câmpineană de pierdut. Personal, sunt mulțumit că lucrurile s-au întâmplat așa.

Ulterior, am intrat în PSD fără a urmări, așa cum se obișnuiește și cum s-a și scris, anumite interese. De altfel, nu am cerut nimic niciunui partid și nu mi s-a dat nimic, fiindcă dacă aveam ceva de cerut intram în PSD înainte de alegerile locale. Orientarea mea a pornit de la ideea că există în PSD o echipă pregătită la nivel guvernamental care ar putea face mai mult pentru națiune și pentru fiecare om în parte. Timpul va decide dacă am făcut bine sau rău”.

Sorina BUMBĂCEA

Articol apărut în ediţia din  24 septembrie 2002