Știri

Istorii nemărturisite despre Câmpina anilor ‘80. ULTIMUL PRIMAR COMUNIST (Ep.3)

Pentru mulți, comunismul a însemnat demolări, dezrădăcinări, buldozere care au culcat la pământ case și cartiere întregi. Nopțile nedormite de groaza că poate mâine ajunge înștiințarea că se demolează și casa ta. Şi, de multe ori, înștiințarea a venit… Multe familii și-au strâns bagajele, mobila, ce au putut și au fost mutate la bloc. La plecare, se mai uitau la casa construită de „bunicu’”, cu o droaie de amintiri, peretele desenat cândva de „ăla micu’”, ușa de la sufragerie care oricum scârțâia puțin, treptele de la intrare de care te mai împiedicai uneori pe întuneric… Peste câtva timp, buldozerele transformau totul în moloz. Rămânea poate ca reper dureros vreun copac ciuntit, schilod, care acum „pătează” betonul vreunei curți interioare de bloc.
Directiva PCR care dicta demolările vorbea despre restrângerea perimetrului construibil. Teritoriul orașelor era împărțit artificial. În afara graniței fatale rămâneau uneori cartiere întregi. În privința lor, ordinul era clar: trebuiau rase de pe fața pământului.
Primarul din Câmpina acelor vremuri, Petre Câmpeanu, raporta săptămânal la Ploiești că aici se demolează case conform planului. Disciplina de partid era astfel respectată, socialismul multilateral dezvoltat se construia, șefii au fost o vreme mulțumiți. Dar atunci nu-l cunoșteau prea bine pe tovarășul prim secretar Câmpeanu… 

Demolările care construiau socialismul

Ordine de la partid
„Nu am cuvinte să le potrivesc să înțelegeți ce a însemnat directiva asta cu perimetrul construibil. Nu aș dori nimănui să fie în postura unui primar care să fie nevoit să aplice un asemenea ordin, reducerea perimetrului construibil. A fost ca și cum ai pune un compas pe hartă și ai trasa în cerc. Indiferent ce fel de primar ai fost, dacă îți pasă de localitate, te doare sufletul… Nu am avut curajul, în primul rând din bun simț față de mine, să mă duc să le spun oamenilor că sunt în afara perimetrului. Cartierul Slobozia era un mic orășel, cum era să mă duc acolo și să spun: «Voi sunteți în afara orașului!». La fel, cartierele Câmpinița, Victor Babeș. Asta se întâmpla prin 1986. Atunci au venit pe capul nostru și directiva și prelucrările și schița de sistematizare și macheta orașului. Macheta am ținut-o vreme la mine în birou și pe urmă am dus o la Casa de Cultură, în sala mică. O vedeau oamenii când veneau la ședințe. Ce, nu eram sănătos să merg prin cartiere să le spun eu treaba asta?! Nenorocirea era că nu puteai să-i mai dai omului o autorizație să își repare casa, să își repare gardul, să-și văruiască cotețul dom’le. Mulți s-au îmbolnăvit de inimă atunci.
Dar cel mai mare necaz era că trebuia să sunăm săptămânal să raportăm la județ câte case din afara perimetrului construibil am dărâmat. Am spus noi o lună, două, trei, ba că nu avem timp, ba că oamenii nu sunt pregătiți… Dar tot trebuia să comunicăm câte popularizări am făcut, de câte ori ne-am întâlnit cu cetățenii. Nici asta nu eram în stare să fac”.
Permiteți să raportez
„Pe atunci, arhitect șef al orașului era Paul Bărbulescu, un băiat bun, profesionist, foarte isteț, știa mereu ce are de făcut. Iar de raportat la Ploiești se ocupa secretara primăriei, jurist Gabriela Neagu, alt bun funcționar public, lucra la Consiliul Popular de 30 de ani. Într-o zi ne-am urcat într-un ARO, eu, ea, Paul, Negrea, viceprimarul de atunci, și am pornit prin împrejurimile orașului. Am mers noi pe la podul Telega, pe Voila, pe Muscel, pe la Lunca Cornului, pe Dr. Babeș… Ne-am făcut niște orientări. Cu harta în mână am făcut traseul ăsta de trei, patru ori. Până la urmă am găsit noi niște căsuțe unde era rampa de gunoi, pe prundul gârlei. Erau de fapt bojdeuce în care stăteau fără forme legale niște țigani. Am mai găsit o baracă pe undeva, la marginea apei. Aici a fost greu până am localizat proprietarul, că nu mai trăia. L-am găsit pe nepotul lui pe undeva pe la Târgoviște și i-am luat acordul. Așa că ne-am făcut un mic inventar. Acum aveam ce raporta. 
Raportam vreo două bojdeuce din astea pe săptămână. Cred că le-am raportat pe fiecare de vreo șase, șapte ori.
La un moment dat, secretara primăriei vine și îmi spune:
– Tovarășu’ prim secretar, mie mi-e frică, nu mai pot să mint.
– Nu-s minciuni, tovarășa! Spunem adevărul. Nu am demolat-o pe-aia de pe Câmpinița? Grajdul ăla?
– Păi am dat-o săptămâna trecută.
– O mai dăm. Oho, avem timp…
Așa am mers până în ’89, cu bojdeucile. Am tot raportat. Au cam venit ei să verifice dar i-am dus la rampa de gunoi. «Aici suntem în afara perimetrului, am dărâmat! Urmează acolo – le arătam spre ferma Voila – urmează apoi partea aceasta – le arătam altă zonă. Ce, parcă știau ei ce este acolo! Urmează multe. Urmează…»
Mai veneau să vadă schița de sistematizare, dacă am sistat autorizațiile, dacă am retras autorizațiile. (Cu o mirare aproape revoltată). Cum era să mă duc la om să-i zic: «Dă-mi autorizația înapoi?» Dar ce, nu mi-ai dat-o dumneata?, ar fi zis pe bună dreptate.
Vedeai că oamenii când aud de asta tremură, se schimbă la față… Şi eu, în loc să le cer autorizația înapoi, le ziceam: «Stai măi omule liniștit, că se rezolvă»”.
Foto: Facebook/ Câmpineanul
Semnau anonim
„La județ, la comandamentele lunare, știam lecția: ridicatul în picioare, criticatul puternic: «oameni de nimic, nu sunteți în stare să aplicați directivele!», capul jos, «’trăiți», terminat ședința… Ieșind de acolo, stăteam și noi la taclale pe urmă, le ziceam celorlalți primari: «Eu stăteam în picioare și primeam muștruluiala și voi iar mustăceați pe sub masă. V-am scăpat și de data asta. Am pățit-o tot eu». Au tot fost, pe lângă muştruluieli şi avertismente, avertismente cu vot de blam, dar nu m-au exclus din partid. 
Am luat odată un vot de blam pentru că am rezolvat o problemă la spitalul Voila. Nu avea spitalul presiune la gaze, pentru că așa era conducta făcută. Împreună cu șeful de la gaze am făcut în curtea Rafinăriei un by-pass, o legătură clandestină de gaze. Am făcut o deviere de conductă și am băgat o altă conductă, ca să creștem debitul de gaz. După aceea a crescut cât de cât presiunea de gaz și în cartierul Voila și la spital. Dar cum, necum, s-a aflat treaba asta. Cine a făcut asta? Cine? Tovarășul prim secretar! A intervenit directorul rafinăriei, Anatolie Ţariuc: «Nu există. Asta e lucrarea noastră internă, noi am făcut niște verificări, am luat presiunea de gaz». Noroc ca au venit niște nepricepuți. Sau au făcut pe nepricepuții. De ce să nu fiu cinstit, dacă ne ancheta vreun specialist scrupulous o pățeam, ne prindeau pe toți.
Erau scrisorile astea anonime, neanonime… Şi venea câte un individ să rezolve cazul, să ancheteze situația. Pentru o asemenea scrisoare ne chinuiau uneori zile întregi. Erau, chipurile, nesemnate, dar după conținut îmi dădeam seama despre cine este vorba. Unii sunt încă în viață, ne mai întâlnim. Semnau cu tot felul de nume, Stejaru Paltinu.. 
Și la Ploiești o duceau greu. Dar acolo era „județul” pe ei, nu prea aveau ce face. Era o prostie! Cum era să faci agricultură la Ploiești sau la Câmpina?”
Foto: www.academia.edu
Cine l-a ajutat pe Petre Câmpeanu
„Sprijin nu știu dacă am avut. Oamenii cu care am lucrat, viceprimarul Negrea, arhitectul șef, secretara, erau foarte disciplinați, oameni care nu îmi ieșeau din cuvânt. Dacă pățea unul ceva, pățeam toți. Dar eu eram prin secretar, eu îi scăpam. Sprijin pe cineva important nu am avut, că nu puteam știi unde dai și unde crapă. Nu puteam să spun cuiva «dom’le, sunt în încurcătură», că nu știam cum se putea interpreta, cu ce mă mai alegeam. Puteau să vină tot felul de comisii de anchetă, cine știe pe unde mai ajungeam. Tot am făcut de capul nostru, de unii singuri și pe răspundere personală. Era un secretar al județului cu care mai vorbeam, mă mai descătușam. Câmpina a avut mare noroc cu el.
Nici Dăscălescu, nici Postelnicu, deși erau de pe aici, nu au avut niciun cuvânt de spus în privința sistematizării la Câmpina. Dăscălescu era din Breaza, a fost salariat la Uzina Poiana. Datorită lui s-au făcut cele două poduri de la Breaza. A profitat de o chestie şi-l admir pentru asta. S-a folosit de faptul că a așteptat odată Ceaușescu aici două ore la barieră să treacă trenul. Imediat după asta, Dăscălescu a obținut aprobarea și în șase luni s-au construit pasarelele”.
Nădufuri
Și aici la Câmpina ar fi trebuit să se construiască două pasarele. Una de la Odor, fostul sediu al Electromontaj-ului, urma să iasă pe Câmpinița. Alta de la fosta Prelucrarea Lemnului urma să traverseze orașul și să iasă sus la Casa Tineretului. Și s-ar fi făcut dacă ar fi fost timp.
Au fost și decrete de demolare care ne-au avantajat pentru sistematizarea centrului. Altfel rămâneam cu case dărăpănate în centrul orașului și nu le mai dărâma nimeni. 
Atunci, în perioada aceea, tot cartierul Victor Babeș a venit la mine. Erau acolo căsuțele acelea frumoase, într-o zonă liniștită. A trebuit să-i calmez pe oamenii aceia: «Lăsați, mai oameni buni, că vedem ce-om face, stați liniștiți». Mai înjurau ei partidul, dar ce era să fac, să mă pun contra? Omul la necaz mai înjură…”
(va urma)
Sorina BUMBĂCEA
Articol publicat în ediţia din data de 10 septembrie 2002 (episodul al treilea)
Citeşte AICI episodul 2.

Legea nr. 59 din 1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale  (fragmente)
Sistematizarea teritoriului ţării şi a localităţilor se înfăptuieşte pe baza politicii Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, contribuind la creşterea necontenită a bunăstării materiale şi spirituale a tuturor oamenilor muncii şi la organizarea pe baze ştiinţifice, în mod raţional şi armonios, a cadrului în care trăiesc şi muncesc cetăţenii patriei noastre. (…)
În acest scop, Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege.
Capitolul 1
DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND SISTEMATIZAREA TERITORIULUI ŞI A LOCALITĂŢILOR
Articolul 1. (…) Prin sistematizare trebuie să se asigure restrîngerea perimetrelor construibile ale localităţilor la strictul necesar şi folosirea optimă a pamântului, care reprezintă o importantă avuţie naţională. (…)
Articolul 2. Prin sistematizare se va asigura dezvoltarea oraşelor şi comunelor – unităţi teritorial-administrative de bază ale societăţii noastre socialiste – în cadrul unui program naţional de ansamblu, ţinînd seama de întreaga reţea de localităţi urbane şi rurale, de influenţele reciproce dintre acestea, corelarea dezvoltării oraşelor şi satelor cu zonele în care se află şi adîncirea cooperării între localităţi. (…)
Articolul 3. Prin sistematizare trebuie să se asigure apărarea şi buna gospodărire a fondului funciar, fiind interzisă micşorarea suprafeţei agricole, urmărindu-se restrîngerea la minimum a suprafeţelor construibile, simplificarea şi raţionalizarea reţelei de drumuri comunale şi de cîmp, gruparea şi amplasarea liniilor de telecomunicaţii şi a celor de transport şi distribuire a energiei electrice de-a lungul şi în imediata apropiere a căilor de comunicaţie, a digurilor şi canalelor de irigaţii şi desecări. Terenurile ocupate de construcţii, drumuri, canale, diguri şi reţele electrice şi de telecomunicaţii, care se eliberează prin lucrările de sistematizare, vor fi redate producţiei agricole de către deţinători. Comitetele executive ale consiliilor populare controlează şi răspund de redarea terenurilor în producţia agricolă la termenele stabilite. (…)
Articolul 4. Schiţele de sistematizare a municipiilor, oraşelor şi satelor, ca instrument de bază în desfăşurarea activităţii de sistematizare, se întocmesc şi se reactualizează de către comitetele executive ale consiliilor populare corelat cu studiile de prognoză şi în funcţie de prevederile din planurile cincinale de dezvoltare economico- socială a ţării şi după aprobare sînt obligatorii pentru organizaţiile socialiste, celelalte persoane juridice, precum şi pentru cetăţeni.  (…)
Articolul 5. Consiliile populare vor asigura participarea locuitorilor la elaborarea, definitivarea şi aplicarea în viaţă a schiţelor de sistematizare a localităţilor. În acest scop cetăţenii vor fi informaţi permanent asupra principalelor probleme şi acţiuni de sistematizare. (…)
Capitolul 2
SISTEMATIZAREA LOCALITĂȚILOR URBANE
Articolul 8. (…) De regulă, în localitățile urbane, regimul de înălțime al clădirilor noi de locuit va fi de 5 niveluri și nu mai puțin de 2 niveluri. Se pot prevedea și zone de locuit cu un regim de înălțime mai mare sau mai mic, în cazuri justificate, în funcție de mărimea și profilul economic și social al orașului, natura terenurilor de fundare și gradul de seismicitate, precum și relieful terenului.
Articolul 9. Construcțiile de locuințe se vor realiza cu precădere începînd din centrul localităților către zonele marginale, asigurîndu-se realizarea de ansambluri cu densități sportite, creîndu-se în acest fel condiții pentru restrîngerea în continuare a perimetrelor construibile. În scopul obținerii unei densități optime, comitetele executive ale consiliilor populare vor lua măsuri pentru amplasarea de locuințe și în ansamblurile realizate, urmărind armonizarea construcțiilor noi cu cele existente. (…)
Articolul 12. Gospodăriile situate în afara perimetrelor construibile ale municipiilor și orașelor se vor muta treptat în perimetrul construibil al acestor localități potrivit unor programe pe termen lung stabilite de comitetele executive ale consiliilor populare municipale sau orășenești.
Cetățenii ale căror locuințe au fost executate cu respectarea prevederilor legale vor beneficia, la mutarea gospodăriei, de terenuri și ajutoare materiale din partea statului, potrivit legii. (…)

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare