Știri

Handbalistele de la Proviţa de Sus au susţinut un nou joc amical

Sâmbătă după orele prânzului, în sala de sport a Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”, echipa şcolii generale din Proviţa de Sus a continuat seria partidelor amicale, al căror scop declarat este fortificarea echipei şi închegarea relaţiilor de joc. De această dată, antrenorul Mihai Burlacu a ales ca adversar o echipă mult mai experimentată şi mult mai solidă – Handbal Club Activ Ploieşti, care participă la campionatul judeţean de junioare. Diferenţa s-a văzut pe teren, mai ales din punct de vedere fizic, pentru că, dacă la echipa ploieşteană predominau jucătoarele născute în anii 1993-1994, în schimb, la gruparea din Proviţa de Sus, majoritatea jucătoarelor sunt încă în ciclul gimnazial, mezina formaţiei fiind Sabrina Stoica, elevă în clasă a IV-a şi născută în anul 1999. În ciuda înfrângerii previzibile, cu scorul de 17-11, la pauză 9-5, jucătoarele din Proviţa de Sus au câştigat la capitolul experienţă, astfel de partide cu adversari net superiori, mai ales din punct de vedere fizic, fiindu-le deosebit de utile în perspectiva participării la viitoarele competiţii oficiale. Mai mult, cele două conduceri tehnice ale cluburilor au decis ca peste două săptămâni, în Sala Sporturilor din Plopeni, să aibă loc şi partida revanşă.

Iată şi cele două distribuţii:

Şcoala Generală Proviţa de Sus: Teodora Groşescu, Teodora Bucur, Ana Postelnicu, Denisa Toma, Ioana Chilom, Loredana Duţă, Andrada Cosmineanu, Roberta Voiculescu, Sabrina Stoica, Sorina Duricu.

HC Activ Ploieşti: Georgiana Socoleanu, Ana Nuţulescu, Simona Codreanu, Laura Stoica,Medeea Vâlsănoiu, Bianca Cernica, Nicoleta Luncă, Elena Licu, Ana Popescu, Denisa Şubă, Ioana Mânzicu, Lavinia Ioan.Partida a fost arbitartă de ploieştenii Vasile Tănăsescu şi Ionuţ Ene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare