Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 30 ianuarie, se află un proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru „reconversie construcții existente în hală de producție echipamente de comunicații: reconstruire, consolidare, modificare, desființare parțială corp C2, refacere drumuri și platforme în incintă, împrejmuire, construire corp pază, amenajare parcaje, bazine de retețnie ape pluviale, spații verzi, amplasare firmă, panouri fotovoltaice”.
Investiția vizează un teren de 11.952 mp, situat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 46, pe amplasamentul fostei IRA, acum deținut de Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații SRL. Compania intenționează să construiască aici o hală destinată producției de echipamente de comunicații.
Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații SRL este certificat de Ministerul Economiei ca operator economic în industria de apărare națională și înregistrează cea mai mare cifră de afaceri în domeniul radiocomunicațiilor din România. Compania a obținut numeroase contracte cu instituții de stat, precum Serviciul de Telecomunicații Speciale, Poliția și Armata Română. În 2023, a raportat o cifră de afaceri de 151 milioane de lei și un profit net de 17 milioane de lei.
Firma este deținută în proporție de 86% de Radu Călin, un milionar extrem de discret, originar din comuna prahoveană Măgureni. Printre ceilalți acționari se numără Vasile Butan (4%), Doru Vlad Necula (3%), Gabriel Laurențiu Militaru (3%), Mihail Bogdan Ivănescu (3%) și Viorel Cîrstea (1%).
Pasionat de fotbal, Radu Călin a susținut financiar mai multe echipe și a achiziționat, în 2012, stadionul Poiana Câmpina. Un an mai târziu, a cumpărat activele fostei IRA pentru aproximativ 6,5 milioane de lei.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!