BREAKING NEWSȘtiri

Guvernul a dat aviz negativ pentru desființarea liniei de cale ferată Câmpina – Telega

Proiectul legislativ privind „transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comuicațiilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Câmpina”, inițiat în cursul lunii ianuarie a.c. de senatoarea PSD de Prahova Laura Moagher, a primit aviz negativ de la Guvernul României, motivele Executivului fiind acelea că nu au fost solicitate avizele necesare din partea Consiliului Local Câmpina și a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

„În condiţiile în care bunul nu este declarat prin lege că ar constitui obiectul exclusiv al proprietății publice a statului, considerăm că acesta poate fi trecut din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului.
În ambele cazuri, considerăm necesar ca transferul interdomenial să se realizeze, pentru respectarea principiului autonomiei locale, la cererea autorității deliberative a unității administrativ-teritoriale, în speţă Consiliul Local al Municipiului Câmpina. În acest sens, se impunea anexarea la documentația ce însoţeşte proiectul de act normativ a unei hotărâri a consiliului local prin care să se aprobe solicitarea privind transmiterea imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale. (…) De asemenea, se constată că proiectul nu este însoţit de acordul actualului administrator al bunului respectiv, care poate să se pronunţe cu privire la oportunitatea transmiterii și cu privire la justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public naţional pentru acest imobil” – se arată într-o adresă oficială de răspuns a Guvernului către Senatul României (sursa: https://clubferoviar.ro).

Vă reamintim că pe marginea acestui subiect, privind preluarea terenurilor pe care se află calea ferată din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Câmpina, a fost o adevărată polemică la începutul acestui an, atunci când organizațiile USR-PLUS Prahova și AUR Prahova au criticat demersul social-democraților.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare