TOAMNA BOBOCILOR
Nici nu expediasem bine articolul de săptămîna trecută că sosise vestea că dna. Mungiu l-a provocat pe Preşedinte la o discuţie publică pe temele zilei şi că dl. Băsescu a acceptat. Sincer, m-ar fi interesat enorm un asemenea dialog, televiziunile noastre se feresc însă ca de ciumă de asemenea dezbateri între specialişti autentici şi oameni politici, cu evitarea trucurilor moderatorilor de profesie atoateştiutori. Numai că, surpriză, societatea civilă, în numele căreia pretindea că vorbeşte doamna profesoară, a dezavuat-o şi preşedinţia a retractat, neavînd ce discuta public cu o persoană particulară. Nemeritată umilinţă pentru doamna lider, pierdere pentru noi toţi, eu chiar cred că s-ar fi putut aduce unele clarificări într-un peisaj în care bruiajele ascund orice mesaj cu sens. Săptămîna asta a însemnat nu numai sosirea unei ierni intempestive, care va scumpi mult cheltuielile amărăştenilor. Ci şi o ieşire din ambiguitate. Inegalabilul Ţuţea, azi comemorat, spunea că duşmanul cel mai aprig al comunismului este Codul Penal. Neo-comunismul de sechelă iliesciană, ilustrat de PSD şi, din păcate, de PNL-ul antonescian nu are, iată, alt adversar intern – nici opoziţia de operetă, nici pseudo-societatea civilă, la fel de divizată şi de nărăvită la rele ca şi lumea politică, – decît justiţia. Încă de la demartelarea instituţiilor democratice de anul trecut, s-a văzut limpede că autocraţia nu se teme decît de justiţie, şi împotriva ei sunt îndreptate toate tunurile. Acum, Ponta, simplu pion al mafiei transpartinice, a fost obligat să schimbe un procuror care instrumentalizase cazul Dragnea. În iureşul de comentarii care au izbucnit, puţini şi-au pus întrebarea dacă un om cum e vicele Dragnea, implicat într-un asemenea dosar de fraudare gravă a unui proces electoral merită să conducă de facto guvernul României (Ponta e la Tv.) sau ar trebui să se retragă decent pînă la terminarea procesului. Am spus decent? Iată un cuvînt total absent din vocabularul politicianului neaoş. Rapiditatea cu care au reacţionat ambasadele marilor puteri vestice la acest nou viol al justiţiei este un semnal de cît de gravă este percepţia acestui abuz. Vă amintiţi asemenea reacţii în timpul guvernărilor Boc sau Tăriceanu? Ponta este cu siguranţă într-un mare impas, obligat să danseze tangou cu picioarele legate. Antonescu a prins prilejul să-l atace, ca să-i plătească ofensele privitoare la alegerile pentru preşedinte. În acest timp, Roşia Montană mobilizează zeci de mii de oameni în toată ţara, pe care pastorul Gâdea îi gâduieşte. Şi unii intelectuali „subţiri” îi iau apărarea în numele libertăţii presei. Zadarnic le explici că libertatea unei prese ne-democratice nu duce la democraţie… Fără guvern, fără parlament, ambele instituţii fantomă, România este corabia nebunilor, plutind în derivă, mînată doar de vînturi străine..
P.S. Un nou scandal de plagiat al premierului Ponta. De data asta, implicată fiind Franţa, o lucrare a doi jurişti de seamă din apropierea preşedintelui Hollande fiind luată otova de harnicul nostru şef de guvern. Oare de ce nu ne mai iubeşte sora noastră de gintă latină?
Christian CRĂCIUN