De ce nu sunt de acord cu oamenii de bine din societatea civilă care susţin că sancţionarea Antenelor ar fi un atentat la libertatea presei? Sigur, manualul aşa spune: cu orice preţ libertatea presei trebuie să fie neîngrădită de intruziunea politicului. Asta e teorie. Dar tot teoria spune că presa trebuie să fie cîinele de pază al democraţiei. Or, poate cineva susţine cu mîna pe inimă că presa din România este o mare susţinătoare a valorilor democraţiei? Cum poate apăra o presă funciarmente nedemocratică valori democratice? Asta abia justifică punerea în discuţie a pericolului pe care îl reprezintă aceste instituţii de presă la adresa fiinţei naţionale. Antenele sau Realităţile sau OTV nu sunt instituţii de presă ci hibrizi monstruoşi pseudo-politici, pseudo-jurnalistici de neidentificat într-o clasificare onestă. O presă devenită instrument de luptă politică de gherilă nu este presă pentru că nu răspunde la nici unul dintre comandamentele de minimă onestitate profesională pe care le presupune Informarea corectă a publicului. Pe de altă parte, CNA-ul, care ar trebui în principiu să împiedice asemenea dereglări este el însuşi doar un cîmp de luptă politică. Este şi asta una dintre cauzele majore ale degradării pînă la insuportabil a abatorului nostru audio-vizual.
Ceea ce s-a întîmplat cu Dan Grigore arată în ce măsură oamenii de anvergură intelectuală şi cu demnitate sunt expulzaţi din spaţiul nostru public infestat de aroganţi fuduli gen Antonescu. Sau dl. Ioan Oltean de la PDL care visează nici mai mult nici mai puţin decît o cenzură a internetului şi a presei scrise. Curat ca-n China, Coane Ionică! Ne aflăm în următoarea situaţie: jurnaliştii au refuzat mereu orice reglementare, strigînd ca din gură de şarpe că statul atentează la libertatea presei. Şi promiţînd o autoreglementare. Or, nu există nici un fel de statut al breslei, oricine are tupeu poate deveni ziarist, este singura activitate din România complet în afara unei legi. Cea după care se ghidează CNA-ul ar putea fi un exemplu despre cum nu ar trebui să fie o astfel de reglementare. Un astfel de organism ar trebui să excludă nu să includă prezenţa unor oameni numiţi de partide, ar trebui să fie pus sub controlul mediului academic universitar şi juridic de pildă. Sigur că şi atunci s-ar face oarece jocuri politice, dar ele ar fi mult atenuate faţă de acum, cînd totul e pe faţă. Ceea ce s-a întîmplat cu umilirea lui Dan Grigore de către un nimeni politic şi cu epidemia de rabie propagată seară de seară de Antene îmi întăreşte părerea susţinută de mult în acest chenar, că presa este unul dintre principalii vinovaţi de mizeria morală din România. Nu-i disculp pe „ziariştii cinstiţi”, cum se face adesea, ei există evident, dar faptul că tolerează să fie colegi cu Gîzi şi Ciutaci şi Nistoreşti şi Sorini îi compromite şi pe ei. Definitiv. Dispariţia de facto a ziarelor pe hîrtie, scăderea dramatică a ratingului jurnalelor de ştiri arată clar decredibilizarea publică a breslei ca atare. Un ultim exemplu despre conduita anti-democratică a presei noastre. Un personaj care am vazut că mai recent nu mai e prezentat nici ca jurnalist, nici ca analist politic, ci drept „lider de opinie” (ce meserie!) susţine nici mai mult nici mai puţin decît reintroducerea pedepsei cu moartea. Nu putem cere logică inginerului Cristian Tudor Popescu, dar să propui pedeapsa capitală într-o ţară a cărei justiţie ai blamat-o pe bună dreptate în n ocazii…e măcar ciudat. Te face direct complice la crimă. Nu discut nici contextul european, unde respectiva pedeapsă este cu desăvîrşire exclusă, nici implicaţiile etice şi juridice şi politice, mă înfioară doar populismul murdar al unor asemenea exhibări umorale. Căci pentru presa noastră populismul este o obligaţie de serviciu. În concluzie: poţi pune un maidanez care mai e şi turbat de ură să păzească o democraţie gîngurind care abia merge în patru labe?