Editorial

VIAŢĂ DE CÎINE

Prea multe evenimente pentru o singură săptămînă… Am văzut oameni bucurîndu-se că este începutul sfîrşitului pentru regimul Ponta. Vorba lui Pittiş: „sfîrşitul nu-i aici”, oricît ne-am dori-o. Între moartea unui copil sfîşiat de cîini şi meciul cu Ungaria, între protestele legate de Roşia Montană şi anunţata grevă a medicilor, între inculparea lui Vişinescu şi cea a lui Videanu & Vosganian ce legături pot fi? Dar ştiţi care mi s-a părut cea mai sinistră ştire din interval? Cea că la Târgovişte s-a făcut muzeu în locul unde au fost împuşcaţi cei doi siniştri. Chestia nu este întîmplătoare, ţine de o campanie susţinută de mai multe luni de zile, la care „cotizează” din plin mai multe televiziuni, inclusiv cea naţională, de „reconsiderare” a dictatorului, de prezentare a lui „ cu faţă umană”. Care sunt scopurile şi subtextele? – mi-e greu să spun, deşi evident am bănuieli. Ca în multe situaţii pe care de obicei le comentăm cu exces de subtilitate, e vorba pesemne şi de pură şi simplă prostie. Poţi să te superi pe femeia care plîngea la zidul „împuşcatului”, „ca după un părinte al său” (zicea cronicarul de acum trei veacuri), regretînd traiul minunat de pe acea vreme? Mai mult, poţi să înjuri lipsa de memorie şi de demnitate a acestui neam versatil de iobagi şi secături? Pe care cei ce se aglomerau să viziteze fosta unitate militară îl reprezintă? Nicidecum. Acesta este „poporul” pe care manualele de şcoală primară ne învaţă să-l iubim. Poporul de votanţi ai celui mai corupt regim din istoria recentă a ţării. Sigur, în momentul în care Voiculescu-Antene conduce de facto ţara, e firesc să apară un astfel de muzeu. Care nu este un muzeu al dictaturii, atunci ar fi bine să fi fost, ci unul al celebrării, al umanizării cuplului dictatorial. Se omite un mic amănunt: că regimul comunist a fost declarat oficial drept un regim criminal, şi orice elogiu al său este culpabil. Dar cine să se mai ocupe de asemenea subtilităţi moral-juridice, cînd noi nu suntem în stare să rezolvăm o chestiune atît de simplă ca a haitelor canine, şi o tot răsucim pe după stîlp în nesfîrşite emisiuni de vorbe inutile. Dacă îţi făceai curaj să le urmăreşti măcar puţină vreme, auzeai tot felul de năzbîtii. Unul zicea, citez. Să luăm măsurile ca numărul cîinilor de pe străzi să fie redus la o dimensiune rezonabilă. Fals. Pe străzi nu trebuie să mai fie nici un cîine. În minţi, nici o sechelă a sclavajului dictatorial. Ambele cerinţe se rezolvă simultan prin educaţie. Adică prin acel ceva care lipseşte cronic populaţiei băştinaşe. În frunte cu iubiţii ei conducători. Elementul comun cel mai straniu care leagă zidul ciuruit din vechea capitală medievală şi haitele flămînde care ne populează oraşele este că amîndouă vin din acelaşi trecut nedecantat care ne sugrumă prezentul şi bineînţeles viitorul. Sunt, adică, Semne care se cer descifrate. Semne ale unui retard mintal colectiv în care populaţia este ţinută de aproape un sfert de secol. Pentru că altfel politicieni ca x, y şi z n-ar avea nici o şansă să ne facă agenda. Mulţi analişti se bucură de izbucnirea manifestaţiilor publice ca de o redeşteptare a spiritului civic. Am mari îndoieli. Văd că mulţi lideri de opinie care încurajau din plin manifestaţiile din iarna trecută sunt din nou în primele rînduri şi se arată foarte ecologişti şi dezamăgiţi de Ponta. Faptul că nu au văzut de atunci ce hram poartă, îi descalifică, după părerea mea. Şi nu-mi place că-i văd bucurîndu-se strîmb că lumea iese din nou în stradă. România se merită pe sine.

P.S. Înţeleg că dl. Ponta şi-a şters din CV-ul oficial  titlul de doctor. Asta complică foarte mult situaţia domniei sale, înseamnă că acceptă acuzaţia de plagiat? Şi cu sporul de salariu ce facem?

 Christian CRĂCIUN