Știri

După ce Severin i-a pus o vorbă bună, Horia Tiseanu este aşteptat de ministrul Vasile Blaga

După ce la ultima conferinţă de presă a PDL, primarul şi preşedintele filialei locale a acestei formaţiuni politice, Horia Tiseanu, s-a declarat total nemulţumit de hotărârea Guvernului prin care se alocau 7 hectare din terenul aparţinând Şcolii de Poliţie pentru construirea de locuinţe pentru angajaţii ministerului de resort, singurul care a reacţionat până acum a fost senatorul Georgică Severin. Acesta a mers la ministrul Vasile Blaga şi s-a întors cu veşti bune.
„Marţi, 23 martie, la ora 9 dimineaţa am fost la ministrul Vasile Balga, căruia i-am explicat situaţia celor 14 hectare ale Şcolii de Poliţie. A fost mirat, pentru că nu ştia nimic de nici o solicitare din partea administraţiei locale pentru cele 14 hectare, iar în acest context hotărârea Guvernului apare ca logică. Mi-a spus că nimeni nu a intervenit pentru acel teren. În aceste condiţii, ministrul Vasile Blaga m-a împuternicit să afirm public că primarul Horia Tiseanu este invitat să facă demersurile necesare pentru ca diferenţa de aproximativ 7 hectare să treacă în patrimoniul administraţiei locale”, a spus senatorul Severin.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare