Cuvântul care înţeapă

Demagogii noştri nu seamănă cu ai lor

În ultimele zile am abandonat, oarecum, monitorizarea găinăriilor politico-administrative locale şI asta nu pentru că ele au scăzut în intensitate, ci mai degrabă pentru faptul că în Europa se întâmplă lucruri care ne pot afecta viitorul şi pe care vreau să le înţeleg în profunzime.
După cum se ştie, Olanda şi Finlanda au blocat aderarea României (de Bulgaria sunt prea puţin interesat) la Spaţiul Shengen, chiar dacă raportul care atestă pregătirea ţării noastre în acest sens a fost aprobat de Comisia Europeană şi votat de Parlamentul Europei cu o majoritate confortabilă. Puţini ştiu, însă, că pentru a se lua această decizie, trebuia girul unanim al Consiliului Europei, unde sunt reprezentate toate statele membre. Cu două opinii contra, Olanda şi Finlanda au răsturnat totul. Acum se pune întrebarea, la care n-am auzit să răspundă nimeni concret până în momentul de faţă, de ce tocmai Olanda şi Finlanda ne-au întors spatele? Am citit multe declaraţii de presă în ultima vreme, mai ales ale oficialilor europeni, pentru a înţelege ce se ascunde cu adevărat în spatele acestui refuz olandezo-finlandez. La un moment dat, eram tentat să cred că instituţiile corupte şi slăbiciunile economice româneşti, care generează valuri de imigranţi în căutarea unui loc de muncă, ar putea fi motivele principale ale blocadei impuse de cele două state. Chiar eram gata să accept valabilitatea acestor argumente, care de altfel reflectă realitatea românească, până într-o zi, când am citit printre rânduri declaraţiile unui europarlamentar britanic, care scoteau în evidenţă naţionalismul populist al unor formaţiuni politice olandeze şi finlandeze, ce au reuşit să impună „o astfel de decizie periculoasă” guvernelor celor două ţări. Mai simplu spus, Partidul pentru Libertate din Olanda şi Partidul Adevăraţilor Finlandezi (care împreună reprezintă mai puţin de două milioane de voturi în Europa) au reuşit să răstoarne deciziile guvernelor de la Haga şi Helsinki (şi în cele din urmă ale Consiliului Europei), care la rândul lor au acceptat compromisul de teama pierderii sprijinului parlamentar intern. Aşadar, două milioane de populişti, care nu suportă ideea unei Europe unite, au dat peste cap o decizie luată în numele a peste 500 de milioane de europeni. Concluzia mea după acest neînsemnat studiu de caz este că şi Europa civilizată are demagogii ei, iar consecinţele unei astfel de decizii în ceea ce priveşte spaţiul Shengen, lăsate la îndemâna unei minorităţi naţionalist-populiste, pot fi extrem de nocive pentru ideea de libertate a individului european.
Şi pentru că tot am vorbit despre demagogii olandezi şi finlandezi, să zăbovim acum, mai pe scurt, şi asupra celor de pe plaiurile mioritice.

(Citeşte continuarea pe www.cuvantulcareinteapa.blogspot.com)