Știri

CS Câmpina a ratat calificarea la turneul final naţional

Sâmbătă, 9 iunie, CS Câmpina, câştigătoarea Campionatului Judeţean de Junori A – 2018, a disputat pe teren propriu, începând cu ora 17.30, returul dublei de calificare la turneul final naţional, în compania echipei similare a judeţului Ialomiţa, Victoria Ţăndărei. 
Dacă în meciul tur, care a avut loc joi, 7 iunie, în deplasare la Ţăndărei, elevii lui Roberto Opaţchi au reuşit un joc bun obţinând un rezultat de egalitate (3-3), care le dădea speranţe câmpinenilor la o nouă calificare în faza superioară a competiţiei fotbalistice, pe teren propriu, jucătorii noştri au prins o zi foarte proastă, pierzând la limită (0-1) după un joc slab la toate capitolele. Ratarea calificării poate fi pusă şi pe seama neşansei, având în vedere că, cel puţin în repriza secundă, câmpinenii au ratat patru mari ocazii de a restabili egalitatea pe tabela de marcaj şi imlicit de a obţine o remiză care le asigura biletul pentru turneul final.
Eşecul a produs multă dezamăgire, atât în rândul jucătorilor, cât şi al staff-ului tehnic, după meci mulţi dintre elevii lui Opaţchi fiind cu ochii în lacrimi, conştienţi că au irosit prea uşor ultima lor şansă de a-şi încheia cariera de juniori (mare parte din lot termină în acest an perioada junioratlui) într-o competiţie la nivel naţional. „Prea târziu! Regretele după meci sunt fără rost. Au intrat timoraţi în teren şi nu înţeleg de ce, având în vedere că studiasem destul de bine adversarul în primul meci şi experienţa pe care o avem în astfel de jocuri de calificare trebuia să fie un plus de partea noastră. În tur, la Ţăndărei, am reuşit un rezultat bun şi am fost mulţumit de prestaţia băieţilor. Din păcate, acasă n-am reuşit să ne concentrăm îndeajuns în faţa propriilor suporteri şi asta ne-a costat calificarea. Îmi pare rău, pentru că aş fi vrut să încheiem această perioadă a junioratului cu o a doua calificare consecutivă la turneul final naţional şi să reuşim astfel o performanţă unică pentru Câmpina. Oricum, cred că avem rezultate frumoase în aceşti primi doi ani de la înfiinţarea secţiei de fotbal. Am câştigat Campionatul Judeţean în 2017 şi 2018 şi anul acesta jucăm finala cupei, trofeu pe care sper să-l aducem în vitrina clubului.  Aş vrea să le mulţumesc suporterilor câmpineni care au fost alături de noi în număr mare la acest retur de calificare şi să le cer scuze în numele echipei pentru că nu am reuşit să le oferim o victorie” – a declarat Roberto Opaţchi, antrenorul echipei. 
Aşadar, după doi ani de la înfiinţare, secţia de fotbal a CS Câmpina încheie o primă etapă din existenţa sa şi anume finalul de carieră al lotului de juniori A format în mare măsură din jucători care anul acesta depăşesc vârsta junioratului  şi trebuie să-şi continue activitatea la seniori. Cu două ediţii de campionat judeţean câştigate, o calificare la turneul final naţional zonal în anul 2017 (unde a obţinut un meritoriu loc 3) şi o calificare, anul acesta, în finala Cupei României, faza judeţeană, CS Câmpina a reuşit într-o perioadă de timp destul de scurtă să facă treabă bună la nivel de copii şi juniori. 
Vă reamintim că în afara lotului de junori A, clubul câmpinean mai are în pregătire alte trei loturi de copii (80 de jucători legitimaţi) însrise în campionatele judeţene.
În ceea ce priveşte viitorul apropiat, am aflat că cei din conducerea CS Câmpina intenţionează să înscrie o echipă în campionatul de seniori, cel mai probabil în ultimul eşalon valoric – conform prevederilor regulamentelor federale, să continue să crească copii şi juniori şi, de ce nu, în timp, să formeze o echipă competitivă care să reprezinte oraşul în fotbalul din eşaloanele superioare. Asta dacă nu cumva, între timp, vor continua abuzurile Asociaţiei Judeţene de Fotbal şi CS Câmpina va fi obligată să se supună sancţiunilor aplicate, fără niciun temei legal, de reprezentanţii acesteia. 
În privinţa acestui aspect am solicitat un punt de vedere de la Adrian Stoican, preşedintele clubului sportiv: „Nu sunt prea multe de spus. Cred că ştie toată lumea că ne luptăm pe toate fronturile să scoatem adevărul la lumină. În primul rând cu cei din comisiile AJF Prahova, care au judecat litigiul dintre clubul nostru şi HM Junior în mod abuziv, fără să respecte regulamentul federal şi fără să ne acorde dreptul la apărare.  În al doilea rând, ne judecăm cu cei de la HM Junior, care au încălcat în mod repetat acordul de colaborare încheiat în anul 2016 şi culmea, mai cer şi despăgubiri pentru asta, adică indemnizaţii de formare pentru un lot de jucători care nu a trecut la profesionişti. Nenumăratele abuzuri ale celor de la AJF Prahova îmbracă forme penale şi în acest sens sperăm că justiţia va face dreptate.  Toate aşa-zisele victorii ale celor de la HM Junior în acest caz şi aici mă refer la respingerea apelurilor formulate de noi în instanţele sportive (AJF, FRF) şi civile, au la bază abuzurile inimaginabile săvârşite de cei din comisiile AJF Prahova. Pentru toate aceste abuzuri vor trebui să răspundă în faţa legii aceşti oameni, pentru că şi-au bătut joc de noi în modul cel mai crunt. Avem dreptate sută la sută şi stăm la mâna unor decidenţi care fac legea după bunul plac şi propriile interese în fotbalul prahovean. Asta ştie deja toată lumea, dar nimeni nu face nimic! Din păcate, toate demesurile juridice sunt de durată, termene peste termene şi până se va face dreptate AJF ne ameninţă în continuare cu dezafilierea şi alte sancţiuni. Adică nici în al doisprezecelea ceas nu încearcă să remedieze ceea ce au greşit. Voi spune mai multe lucruri legate de aceste abuzuri, dar deocamdată să lăsăm instituţiile abilitate să-şi facă treabă!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare