Știri

Cronica neagră

Nu s-a asigurat. Într-una dintre după-amiezele trecute, pe Strada B.P. Hasdeu, a avut loc un accident de circulaţie, care se putea solda cu urmări mult mai grave. Gabriel Ş., în timp ce conducea un autoturism, a efectuat viraj stânga fără a se asigura, moment în care în depăşirea sa se afla o motocicletă, condusă de către George P., cu care a intrat în coliziune. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea uşoară a motociclistului.
Lovită de rulotă, în timpce spăla covorul! În comuna Scorţeni a avut loc, într-una dintre serile trecute, un accident mai puţin obişnuit. Roxana B. spăla un covor pe marginea drumului, iar la un moment dat a fost lovită de o rulotă, care era tractată de un autoturism condus de Valeriu S. La un moment dat, rulota a intrat în balans, acorşând-o pe femeia care-şi spăla covorul pe marginea drumului. Din fericire, autoturismul nu avea viteză mare, astfel încât femeia a fost accidentată uşor.
S-au speriat caii! Vasile C. din Băneşti, conducea un atelaj hipo, pe una dintre străzile din localitate. La un moment dat, din motive rămase neelucidate, caii s-au speriat, au rupt oiştea şi au luat-o la trap pe stradă, nemaiputând fi controlaţi. Căruţa a intrat în coliziune cu un autoturism, proprietatea lui Costel A., care era parcat regulamentar pe sensul opus. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară lui Vasile C., conducătorul atelajului hipo.
Cu mopedul în pom! Ce face omul după ce bea un păhărel? Se suie pe moped şi pleacă la plimbare – ar fi răspuns Daniel T., din Câmpina. Pentru că el aşa a făcut. Totul până a ajuns pe Strada Lt. Oprescu Adrian, acolo unde, din cauza neadaptării vitezei în curbă şi pantă, a pierdut controlul ghidonului şi a intrat în coliziune cu un pom de pe partea stângă a direcţiei de deplasare. Din fericire, totul s-a soldat doar cu rănirea uşoară a lui Daniel T., dar inconştienţa sa putea avea urmări mult mai grave.
Razie rutieră. În ziua de 23 iunie, poliţiştii din Urlaţi şi Câmpina au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie, în timpul căreia au aplicat 29 sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.020 lei şi au reţinut 8 certificate de înmatriculare şi 3 permise. De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Şi joi, 25 iunie, poliţiştii din Floreşti, Filipeştii de Pădure, Câmpina şi cei din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie, în timpul căreia au aplicat 130 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 12 certificate de înmatriculare şi 17 permise de conducere.
I-au băgat la… răcoare! Miercuri, 24 iunie, poliţiştii au depistat şi reţinut două persoane care fuseseră condamnate de Judecătoria Câmpina. Este vorba de Ion D., de 27 ani, din Floreşti, condamnat la un an de închisoare pentru furt, şi Marian S., de 29 ani, din Câmpina, condamnat la trei ani de închisoare tot pentru furt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare