Știri

Consiliul Local se… pricopseşte cu două spitale

Pe site-ul Ministerului Sănătăţii se află postat un proiect de hotărâre de Guvern privind aprobarea listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale. Este vorba despre preluarea spitalelor de către consiliile locale sau judeţene, proces pe care Ministerul Sănătăţii doreşte să-l finalizeze la 1 iulie 2010. În ceea ce priveşte Câmpina, proiectul de act normativ prevede preluarea de către Consiliul Local a ambelor spitale – Municipal şi Voila – chiar dacă, într-o primă fază, se vorbea doar despre transferul Spitalului Municipal. 
La nivel naţional, vor fi transferate autorităţior locale peste 85% dintre unităţile sanitare aflate în sistemul public. Astfel, din cele 435 de unităţi sanitare publice, se propune transferul a 373 de unităţi. Vor rămâne în reţeaua Ministerului Sănătăţii 62 de unităţi sanitare de interes naţional, respectiv institute publice, o serie de spitale clinice judeţene de urgenţă (cele din centrele universitare importante), spitalele cu profil de psihiatrie. Nu este cazul Spitalului de Psihiatrie Voila, care figurează pe lista unităţilor care trec în administrarea autorităţilor locale. Prin urmare, Consiliul Local Câmpina va prelua ambele spitale, cu toate cheltuielile care decurg de aici. În comunicatul de presă care însoţeşte hotărârea de Guvern se precizează că “prin acest proiect  se urmăreşte responsabilizarea administraţiei publice locale faţă de nevoile reale de sănătate ale populaţiei din unitatea administrativ-teritorială, prin implicarea acesteia în administrarea şi managementul unităţilor sanitare publice. Astfel, autorităţile locale vor avea în administrare logistică, financiară şi umană tot ce înseamnă unitate sanitară publică. Descentralizarea înseamnă şi că managerul din aceste unităţi va încheia contractul de management cu conducerea administraţiei locale şi nu cu ministrul Sănătăţii, cum se întâmplă în prezent. După descentralizare, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate pe plan local. Procesul de descentralizare nu creează probleme financiare suplimentare autorităţilor locale. Conform actelor normative în discuţie se transferă dreptul de supraveghere asupra contractelor cu casele de asigurări de sănătate. Procesul de descentralizare nu va duce la disponibilizări în cadrul personalului medical – şi aşa insuficient”.
Autorităţile locale câmpinene vor fi nevoite să accepte cele două spitale, ca şi cheltuielile care decurg de aici. La nivelul Primăriei se vorbeşte despre atragerea consiliilor locale din localităţile vecine pentru sprijinirea financiară a Spitalului Muncipal, având în vedere că unitatea deserveşte întreaga zonă, nu doar municipiul. Cât despre Spitalul Voila, aici pe cine să mai atragi? Acest spital a fost declarat de interes regional, însă vin pacienţi din toată ţara.

Un comentariu

  1. Asta este o nebunie.De unde bani pentru intretinerea spitalelor.Primaria da faliment daca preia spitalele.Suntem de tot rah…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare