V-am prezentat în ediţia precedentă situaţia destul de delicată a celor cinci consilieri din fostul PNDC: Alin Moldoveanu, Monica Clinciu, Gena Preda, Florin Marcu şi Dan Telegescu. Reamintim că aceştia au rămas fără partid, după ce instanţa a decis desfiinţarea şi, implicit, radierea acestei formaţiuni politice din registrul partidelor. La nivelul judeţului Prahova, cea mai mare parte a aleşilor locali din fostul PNDC au trecut la PD-L. Este vorba de 12 din cei 13 primari, patru din cei cinci consilieri judeţeni şi aproximativ 80% dintre consilierii locali. Excepţiile sunt primarul Emil Proşcanu de la Mizil, consilierul judeţean Victor Petrescu, rămas deocamdată independent, dar şi mai mulţi consilieri locali. Printre ei şi cei cinci consilieri câmpineni. Aceştia, însă, vor trece cât de curând la PD-L, urmându-l pe Florin Anghel. Poate au şi trecut, însă, deocamdată, nu a fost făcut un anunţ oficial în acest sens, Trecând în PD-L, se ajunge la situaţia ca Alin Moldoveanu şi echipa lui să intre sub bagheta lui Horia Tiseanu, omul pe care l-au pus mai mereu la zid şi pe care l-au tot ameninţat cu DNA mai ales în perioada premergătoare alegerilor locale! (A.NECULAI)
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!