Gluma proastă a tandemului Udrea – Tiseanu prinde contur!
Cu toate că proiectul pe care a început să-l promoveze de câteva săptămâni, “Câmpina – staţiune turistică”, a primit numeroase critici din partea unor reprezentanţi ai opoziţiei, nemaipunând la socoteală semnalele de alarmă trase de ziarul Oglinda, primarul Horia Tiseanu (care pare din ce în ce mai mult al municipiului nostru, dar din ce în ce mai puţin, al nostru), îşi continuă nestingherit şi fără nicio apăsare demersurile pentru transformarea Câmpinei în staţiune turistică. Nici noi nu ne putem da seama prea bine cum trebuie interpretată această atitudine a primului demnitar al oraşului. Încăpăţânare megalomanică sau servilism partinic? La baza demersului său să stea flerul sau zelul? Flerul său de edil-şef hârşâit politico-administrativ şi uns cu toate alifiile, în cei aproape 16 ani de când votul popular şi sforăriile din culisele politichiei câmpinene l-au cocoţat în fruntea oraşului – primii opt ani, ca viceprimar? Sau doar zelul său plin de partizanat politic, zel de politician obedient şi atent cu şefii cei mari de la Bucureşti, cu liderii naţionali cei mai puternici ai PDL, pe care nu este bine să-i superi sau să-i contrazici, dacă doreşti să mai fii în fruntea bucatelor locale. Căci, după cum se aude, proiectul înfiinţării unor centre de informare şi promovare turistică în mai multe oraşe din ţară, printre care şi Câmpina, este susţinut puternic de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, adică de ministrul Elena Udrea. Or, se ştie că este greu să intri în graţiile doamnei ministru, dar e şi mai greu să ieşi din dizgraţiile sale, odată ajuns acolo. Cine a supărat-o prin nesupunere, nu prea a mai avut susţinerea partidului care conduce astăzi România. Cine i-a arătat obedienţă necondiţionată, a avut numai de câştigat. Şi cum nu vrea s-o supere pe ministresa cea influentă, Tiseanu îi dă zor nevoie mare cu transformarea oraşului din centru industrial în centru turistic. Două proiecte de hotărâre iniţiate de edilul-şef, aprobate rapid de Consiliul Local, au reprezentat primii paşi în derularea proiectului Câmpina – staţiune turistică. Astfel, Câmpina a ajuns membru al “Asociaţiei de Promovare a Turismului Prahova”, organizaţie profesională cu scop nelucrativ, înfiinţată în 2008, care are ca obiective dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului din Prahova. Al doilea proiect de hotărâre aprobat de legislativul câmpinean prevede amplasarea unui Centru de Informare şi Promovare Turistică (de genul celor întâlnite în staţiuni de pe Valea Prahovei), pe un teren de 715 mp, situat în buricul oraşului, pe Bd. Carol I, între sediul RomTelecom şi BCR (în foto). CIPT Câmpina va fi construit cu fonduri europene nerambursabile, asigură primarul Horia Tiseanu, care este de părere că “ar fi păcat să ratăm această oportunitate de a obţine fonduri europene nerambursabile în cuantum de 98% pentru realizarea CIPT Câmpina.” S-o creadă dumnealui.
Oare ,daca un primar solicita fonduri, fie ele si nerambursabile,pentru un motiv total neatemeiat , le primeste , iar mai apoi are intr-adevar nevoie de fonduri pentru ceva NECESAR , mai are prioritate ?!?