Locuitorii din Câmpina sunt invitați miercuri seară, pe 27 mai, la un eveniment inedit care promite să scoată la lumină povești, locuri și informații mai puțin cunoscute despre oraș. De la ora 18.00, la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” va avea loc o conferință ilustrată cu proiecții, organizată de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) și Casa Municipală de Cultură.
Evenimentul marchează împlinirea a 10 ani de activitate a Centrului de Promovare Turistică, perioadă în care instituția a desfășurat un amplu proces de documentare în biblioteci, arhive și alte instituții deținătore de surse istorice, atât din țară, cât și din străinătate. Scopul acestei munci a fost identificarea unor noi atracții turistice și culturale care să poată fi valorificate în beneficiul comunității locale.
De-a lungul ultimului deceniu, multe dintre descoperirile realizate de echipa centrului au fost deja prezentate publicului prin tururi ghidate pietonale și cicliste, dar și prin proiecte culturale apreciate la nivel național. Un exemplu este platforma modernismascuns.ro, realizată în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România, care a pus în valoare patrimoniul modernist interbelic al orașului printr-o broșură și o documentare amplă dedicată arhitecturii locale.
Reprezentanții Centrului anunță că evenimentul este dedicat exclusiv comunității câmpinene și promite numeroase surprize, inclusiv prezentarea în premieră a unor descoperiri despre diferite locuri din oraș, multe dintre ele necunoscute chiar și celor pasionați de istoria locală.
Intrarea la eveniment este liberă.
Rolul CNIPT în dezvoltarea și promovarea Câmpinei
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică este un proiect realizat cu fonduri europene, care a devenit funcțional în anul 2016, în timpul administrației conduse de Horia Tiseanu. Amplasarea în zona centrală a oraşului a fost una dintre cerinţele de bază, fără de care proiectul nu ar fi fost desemnat eligibil de autorităţile naţionale şi europene.
Rolul acestuia este de a promova patrimoniul local, obiectivele turistice, evenimentele culturale şi identitatea oraşului, oferind totodată informaţii utile vizitatorilor şi contribuind la creşterea vizibilităţii localităţii pe plan regional şi naţional. În acelaşi timp, activitatea centrului poate susţine dezvoltarea economică locală prin atragerea de turişti, stimularea sectorului cultural şi valorificarea resurselor istorice şi arhitecturale ale comunităţii.




Din 100 rele punctez una din realizarile Elenei Udrea si ale Robertei Anastase.Cata rautate au insa aceste centre chiar daca la Campina turismul nu este la inaltime,despre dna Carmen si dl Madalin pot spun atat-Tanti auguri.Si sa nu se lase doborati de baronii locali(cazul Rafinaria).Sa se lupte cu SISTEMUL(Psd-Pcc).Totusi nu au vrut pasajul,dar transeele Hidro le plac la cei din primarie…si vorba grupului Divertis-Lasati-ne sa lucram! Acum cine va retine?Lamborghini-Pruna-Moldoveanu.Sper sa candideze Ungureanu de la Brebu sa le zica neortodoxe la pensionare si la popi.