Evocăm săptămâna aceasta o căsuță destul de ignorată, relativ modestă și aflată nu în cea mai bună condiție, dar importantă pentru că este un martor încăpățânat al topografiei vechi a orașului.
O găsim la adresa 22 Decembrie 10 / Castanilor 2; multă lume trece pe lângă ea fără să dea atenție unor bătrâne ziduri adiacente din bolovani de râu, care cu siguranță nu pot fi mai noi de un veac – ba ne trimit chiar cu gândul către vremuri și mai vechi.
Enigmatică e și istoria ei, pentru că n-am reușit până azi să aflu când și cine a construit-o. Zidurile respective par să fie acolo chiar dinaintea ei. Casa a fost cu vremea împărțită în două; doar partea din față, de la strada 22 Decembrie, te lasă să-i bănuiești vechimea, pe când cealaltă jumătate a tot trecut prin prefaceri și nu atrage atenția cu nimic.
Primul locatar cunoscut azi a fost o anume Maria I. Georgescu, menajeră, ce a trăit la cumpăna veacurilor XIX-XX. Ea era, se pare, venită din București, și avea un fiu Ion (n.1893; până prin anii ’80, acesta era proprietar pe jumătatea din spate, unde și locuia alături de niște chiriași). Există un act care atestă clădirea în proprietatea Mariei Georgescu la începutul anului 1899; însă casa poate fi mai veche cu două-trei decenii. Până acum câțiva ani, în dreapta vechii intrări se putea admira o prispă închisă din lemn, cu traforaj, ce avea un aer rustic; ea a fost astupată treptat, dar încă se găsește sub polistiren, și o viitoare renovare o poate pune în valoare.
Casa e importantă și pentru că alinierea ei (deși curtea i s-a diminuat mult când a fost mutată strada, la construirea blocului P4) arată direcția vechii străzi Maxim Gorki (fostă Vasile Alexandri / Sănătății / Băilor). Aceasta folosea traseul vechiului drum al Brașovului (care până la războiul de Independență era mai sinuos, făcând un ușor ocol pe aici și mai departe prin zona străzii Primăverii de azi și a cartierului Erupției-ANL, tăind apoi pieziș spațiul căminului Petrol de azi).
În perioada interbelică, clădirea a fost în proprietatea unui personaj cunoscut al comerțului câmpinean, Giuseppe Tramontini (foto). El avea pe centru un magazin de manufactură și galanterie, numit „La Seppi”. Născut la Bușteni în anul 1907, Giuseppe mai avea patru frați și trei surori, tatăl lor Lorenzo (pietrar italian) venind la tinerețe în dinamicul Regat al României, pentru a-și face un rost. Povestea familiei Tramontini e un roman întreg. Giuseppe, foarte descurcăreț (uneori chiar șmecher până la escrocherie), a ajuns mare afacerist și a avut chiar funcția de viceconsul al Italiei la București. Căsătorit cu Georgeta Constantinescu din București, cu 17 ani mai tânără, a făcut după război doi copii, Bruno și Gioconda, care s-au născut în această casă. Prin 1951 au fugit din țară cu toții (el cu familia, dar și alți frați), trecând la graniță printr-un episod ca în filme: securitatea a ajuns la vamă pe urmele lor, la doar câteva minute după ce ieșiseră din țară. Giuseppe a trăit până prin anii ’90, odată revenind la Câmpina cu niște ajutoare. Aici au rămas doar doi dintre frații lui, Giovanni și Domenico (singurii ce-au păstrat meseria tatălui, al doilea fiind zeci de ani un mare antreprenor de lucrări de zidărie și pavaj).
După plecarea lor, comuniștii au repartizat în casă diferite familii, chiar unele din lumea bună de altădată, ajunse la munca de jos (precum familia Son). Jumătatea din față s-a tot degradat, dar pe de altă parte a scăpat (cu excepția unei mici extinderi) de renovările „moderne” ale ultimelor trei decenii, care ar fi făcut-o de nerecunoscut. Ceea ce n-a fost cazul cu jumătatea din spate, căreia i s-a adosat un corp masiv și inestetic P+1+M, făcut chiar deasupra zidului vechi de bolovani, și care strivește vizual casa veche; este un exemplu clasic de urbanism haotic și înghesuit, cum găsim din ce în ce mai multe azi…
Mădălin-Cristian Focșa
Rog în continuare pe cei ce știu povestea unor clădiri centenare și pot sprijini viitoare episoade, să mă contacteze; îi aștept oricând și la Centrul de Informare Turistică (lângă BCR). Tel. 0722560566, e-mail: madalin.focsa@gmail.com. Totuși, din cauză că acest mesaj nu a avut niciun ecou până acum, mă văd nevoit să răresc în continuare frecvența episoadelor, mai ales că documentarea serioasă, când o faci de unul singur, consumă mult timp și energie. Rog cititorii să fie așadar mai îngăduitori atunci când nu vor regăsi serialul „Câmpina centenară” la fiecare număr al ziarului.
Episodul 9, despre Vila Gogu Ştefănescu, poate fi citit AICI
