(P) Medicina muncii reprezintă un nou început de drum pentru Centrul Medical SanConfind, specialitatea respectivă constituind un domeniu în care este implicat de puțină vreme ambulatoriul de specialitate al celui mai mare spital privat prahovean. Până în prezent, cabinetul de medicina muncii de la SanConfind are în evidențele sale aproximativ 1000 de lucrători. Sunt în curs de perfectare contracte de prestări servicii cu mai multe primării și companii importante din județul nostru. Serviciile SanConfind de medicina muncii sunt oferite mereu cu promptitudine și profesionalism. Standardele înalte de calitate ale serviciilor amintite mai devreme sunt garantate nu doar de competențele personalului medical, selectat cu multă atenție, ci și de aparatura performantă din dotare. Recent, la SanConfind a fost angajat un psiholog cu experiență, specializat în psihologia muncii, capabil să rezolve toate problemele specifice care se pot ivi în activitatea cabinetului. În curând, psihologul recent angajat va putea realiza testări psihologice computerizate pentru cei care au decizie de conducători auto, la locul de muncă al acestora, testările respective fiind acreditate de Colegiul Psihologilor din România. De asemenea, tot computerizate vor fi testele pentru diverse categorii profesionale (cele care au nevoie de asemenea testări), în vederea obținerii fișei de aptitudini: lucrul la înălțime, lucrul sub tensiune, lucrul în spații închise, manevrarea utilajelor speciale, activități în ture de noapte, în condiții de stres (suprasolicitare, zgomot etc).Testele respective vor măsura mai mulți parametri: a) concentrarea și mobilitatea atenției; b) capacitatea de învățare; c) spiritul de observație; d) viteza de percepție; e) coordonarea vizual – manuală; f) orientarea în spațiu; g) asumarea riscului; h) comportament în situații de eșec; i) rezistența la monotonie etc.
Psihologia muncii se referă la activitatea de muncă a angajaților unei companii, adică la modul în care oamenii fac faţă sarcinilor pe care le primesc de la angajator, în cadrul unor diverse contexte ocupaţionale. Oamenii sunt văzuţi ca lucrători care – în mod individual sau împreună cu alţi colegi de serviciu -, îndeplinesc sarcini ce sunt componente ale proceselor de muncă din organizaţie. Importante din acest punct de vedere sunt concepte precum: sarcini, mediu de muncă, performanţă, eroare, efort, solicitare, oboseală, stres ocupaţional, proiectarea sarcinilor şi a posturilor, proiectarea instrumentelor, tehnologie, ergonomie etc. În societatea contemporană, procesul muncii a devenit o preocupare intensă pentru psihologi, dat fiind faptul că orice activitate omenească depinde nu numai de condițiile obiective în care se desfășoară, ci și de atitudinea și experiența personală a oamenilor, de cunoștințele și deprinderile lor.
Psihologia muncii analizează motivele alegerii profesiunii, aplică teste psihometrice, urmărește cauzele oboselii și ale satisfacției în muncă etc. Așadar, obiectul psihologiei muncii îl constituie componentele psihologice ale diferitelor activități, precum și factorii psihologici care contribuie la sporirea productivității si a satisfacției în muncă. Atunci când se vorbește despre cercetările psihologice privind diferite forme de muncă, se utilizează termeni ca „psihologia muncii”, „psihologia industrială” etc. Trebuie reținută ideea că psihologia muncii este o noțiune mai cuprinzătoare. Psihologia industrială se ocupă doar de problemele psihologice ale muncii industriale, iar psihologia muncii de cele ale muncii desfășurate în diversele ramuri ale economiei naționale
Recomand ca medic medicina muncii pe dna dr Badea Anca!