Ambulanţa Câmpina se confruntă cu grave probleme de personal, de dotare şi organizatorice

Au trecut 30 de ani de la căderea comunismului şi serviciile publice din România au rămas, în marea lor majoritate, la acelaşi stadiu de organizare, dotare şi mentalitate ca în epoca ceauşistă, atunci când rezolvarea tuturor problemelor, fie că era vorba de viaţa oamenilor ori de bunul mers al societăţii dependente de stat, avea răspunsuri de genul: „lasă, că merge şi aşa!”, „facem şi noi ce putem!” ori „vorbiţi cu cei de sus, din conducere, că ei hotărăsc”. Sloganele acestea păguboase rezistă şi azi în mentalitatea multor angajaţi  la Stat, care se complac în a acoperi grave defecţiuni în sistemul public şi în a duce mai departe această epavă a delăsării şi incompetenţei româneşti, de dragul unui loc de muncă plătit bine, în multe cazuri călduţ şi neacoperit de pregătirea profesională a celui angajat, în structura exagerat de stufoasă a lefegiilor plătiţi din bani publici.  Cel mai nimerit exemplu în acest sens este tragedia din clubul bucureştean „Colectiv” unde au murit, arşi de vii, în urma acestor grave defecţiuni din sistemul serviciilor publice şi a mentalităţii ticăloase despre care vorbeam mai înainte, zeci de oameni nevinovaţi. Nu mai vorbim de întâmplările zilnice ce scot la iveală, în toată ţara, monstruozităţi pe care Statul, prin instituţiile sale publice, este incapabil să le gestioneze. La prima vedere suntem tentaţi să aruncăm toată vina în spatele conducătorilor Statului, indiferent de culoare politică, fără să conştientizăm că sistemul pe care îl blamăm s-a născut şi merge mai departe odată cu noi toţi cei care îl acceptăm şi care ne ascundem în spatele capitulării prezentului, care sună cam aşa: „Ce să facem?! Nenorociţii ăştia care ne conduc nu sunt în stare de nimic. Asta e România!” Oare conştientizăm că de fiecare dată când auzim, ne trece prin minte ori răspundem în acest mod nu facem altceva decât să adâncim prăpastia în care ne aflăm? Probabil că nu. 

În articolul de faţă nu ne-am propus să facem o analiză a cauzelor care ne-au adus în acest punct, ar fi mult de discutat, ci mai degrabă să prezentăm încă o situaţie revoltătoare ce poate avea consecinţe foarte grave în ceea ce priveşte viaţa oamenilor, supravieţuirea lor în momentele critice, şi anume faptul că Serviciul de Ambulanţă Câmpina se confruntă cu grave probleme de personal, de dotare şi chiar organizatorice. 

Enumerăm în continuare câteva aspecte care scot în evidenţă situaţia de neconceput în care se află acest serviciu public: 

– Ambulanţa Câmpina are doar un singur medic pentru cele patru echipaje funcţionale care se deplasează la cazurile solicitate prin numărul naţional de urgenţă 112. Asta numai în timpul celor opt ore de program ale acestuia, în rest echipajele nefiind însoţite de medic. Un lucru foarte grav, în condiţiile în care asistenta medicală şi ambulanţierul nu au competenţele unui medic calificat pentru a oferi primul ajutor.

– Ambulanţa Câmpina are în dotare şapte autoutilitare, unele aproape ieşite din uz, care nu mai corespund de multă vreme standardelor actuale de prim ajutor. Din cele şapte utilitare, trei stau nefolosite din lipsă de personal, iar restul de patru sunt utilizate în mod frecvent, una dintre acestea din urmă fiind aproape zilnic cerută la intervenţii în Ploieşti. În aceste condiţii, cele trei autoutilitare rămase trebuie să asigure urgenţele în Câmpina, Valea Doftanei, Breaza, Şotrile, Poiana Câmpina, Băneşti, Brebu, Telega, Cornu, Măgureni, Talea şi, în caz de accident pe DN1, de la Paralela 45 până la Nistoreşti. Aşa se explică faptul că, în unele zile, echipajul solicitat prin numărul naţional de urgenţă 112 soseşte cu întârzieri de peste 60 de minute (!!!), întârzieri ce pot fi fatale pentru pacienţi în unele cazuri. 

– Este ştiut faptul că Serviciul de Ambulanţă, la nivel naţional, programează deplasările la solicitanţi în funcţie de anumite criterii. Neoficial, însă, se aplică şi criteriul vârstei, astfel că pacienţii trecuţi de vârsta de 80 de ani, cel puţin în judeţul Prahova, nu sunt consideraţi cazuri prioritare, indiferent de afecţiune şi mai ales dacă au un istoric în ceea ce priveşte solicitările intervenţiilor de urgenţă, dacă în acelaşi momentul mai sunt în aşteptare persoane mai tinere. Acest criteriu neoficial şi absolut discriminatoriu de selecţie ne-a fost confirmat de către mai multe cadre medicale din spitalele prahovene şi inclusiv de către un ambulanţier care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Nu mai spunem de faptul că, de multe ori, ambulanţele ajung la alte adrese decât cele de unde s-a făcut solicitarea, că pierd timp preţios în aceste situaţii şi că deseori personalul (asistenta şi şoferul) nu face faţă efortului de a transfera pacientul pe targă ori în autoutilitară. 

Aşa stând lucrurile, am încercat să obţinem câteva explicaţii ori un punct de vedere din partea reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Câmpina, însă aceştia s-au ferit de orice declaraţie, invocând faptul că nu au voie să vorbească şi că singurii abilitaţi în acest sens sunt şefii de la Ploieşti. Neoficial, angajaţii se plâng de condiţiile grele de muncă, de lipsa dotărilor, de stresul cotidian şi de faptul că nicio autoritate nu se implică să le rezolve problemele. Blamează sistemul, vor să se schimbe ceva, dar nu vor să apară în prim plan şi să arate aceste grave neajunsuri. Le e frică să nu se pună rău cu şefii ori chiar să nu-şi piardă locul de muncă. Paradoxal, aceşti oameni muncesc într-un ritm infernal, au salarii mici în comparaţie cu mulţi angajaţi ce primesc leafă de la stat şi nefiresc de mici în comparaţie cu întreaga pleiadă de demnitari ce populează sistemul bugetar. Cu toate acestea, se complac în acest cerc vicios îngroşând rândul celor care ridică din umeri şi susţin că „asta este România şi nu putem face nimic”. 

Tot neoficial, un ambulanţier cu vechime în meserie ne-a mărturisit că „în situaţia de faţă, să te ferească Dumnezeu să ai nevoie urgentă de Ambulanţă într-o zi cu multe evenimente, că rişti să mori cu zile!”. Omul recunoaşte că nimeni nu face nimic să schimbe situaţia de ani de zile şi că nu vrea să îşi facă probleme spunând deschis adevărul. Dincolo de acest tip de laşitate specifică individului ce trăieşte într-o societate divizată în care valorile colective şi solidaritatea au fost spulberate prin dihonie, pauperitate şi incultură, oamenii aceştia din prima linie a unui serviciu public de care depinde, în mod direct, viaţa omului nu sunt de condamnat şi mai mult decât atât trebuie felicitaţi pentru că reuşesc să strângă din dinţi şi să meargă mai de parte în condiţii greu de imaginat. Ei sunt primii care ajung să salveze vieţi şi tot primii care întâmpină furia celor nemulţumiţi ori disperaţi de eşecul unui sistem bolnav. Adevăraţii vinovaţi sunt cei care au puterea de decizie, ştiu bine ce se întâmplă şi nu fac nimic. 

Potrivit site-ului www.ambulantaprahova.ro, „Serviciul de Ambulanță Județean Prahova are sediul central în Ploiești și 10 substații repartizate teritorial astfel încât promptitudinea la solicitări să fie cât mai bună. Substațiile sunt organizate astfel: 7 în urban (Comarnic, Băicoi, Câmpina, Mizil, Sinaia, Slănic, Văleni, Urlați) și 2 în rural (Bălțești şi Ciorani). Substația Câmpina este situată în apropierea Spitalului Municipal Câmpina. Asigură urgențele pentru municipiul Câmpina, precum și zonele adiacente, Valea Doftanei, Breaza, precum și DN1 de la paralela 45 până la Nistorești. Teritoriul deservit este în unele cazuri foarte accidentat (Şotrile, Valea Doftanei, Breaza, Poiana Câmpina), iar distanțele foarte mari ale acestora față de sediul central face ca în unele situații (anotimp rece, etc.) promptitudinea să fie în jur de 30 de minute. Medici 2; Asistenți medicali 13; Ambulanțieri 12”.

În ceea ce priveşte promptitudinea şi numărul de medici, realitatea îi contrazice pe cei de la Ambulanţa Prahova. 

În cursul zilei de ieri, am încercat în repetate rânduri să luăm legătura cu şefii instituţiei prahovene în speranţa că vom găsi răspunsuri legate de problemele de la Câmpina. Din păcate, la numărul de telefon disponibil pe site nu răspunde nimeni.