Astăzi, 18 septembrie, a încetat din viaţă la vârsta de 86 de ani, după o grea şi lungă suferinţă, Romulus Remus Micu, fost primar al municipiului Câmpina între anii 1996 – 2000.
Romulus Remus Micu a fost ani la rând director al Întreprinderii de Exploatare Forestieră, iar după mandatul de primar a fost consilier local între anii 2000-2004.
În anul 2011 acestuia i-a fost decernat titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Câmpina. Demn de reţinut rămâne faptul că fostul primar avea, când a intrat în conducerea Primăriei, o indemnizaţie de 475.000 lei, iar în perioada mandatului său a realizat lucrări de peste 10 miliarde lei – dar, atenţie – fără a cheltui niciun leu de la bugetul local, ci doar prin sponsorizări.
Între proiectele sale de dezvoltare tehnico-edilitară a oraşului se numără demersurile pentru începerea construirii Şcolii Centrale, a sălii de sport de la Colegiul „Nicolae Grigorescu”, dar şi înfiinţarea unei cantine sociale sau a unui nou cimitir în cartierul Câmpiniţa. De asemenea, în timpul mandatului său, Romulus Remus Micu a făcut eforturi pentru înfiinţarea secţiei de limbă engleză a Bibliotecii Municipale, pentru preluarea Castelului „Julia Hasdeu” de către Consiliul Local, dar şi pentru ca municipiul Câmpina să devină un centru universitar (obiectiv abandonat mai apoi de autorităţi).
În memoria celui care azi a plecat dintre noi şi care şi-a făcut cu asupra de măsură datoria faţă de comunitate, reluăm un articol semnat de Florin Frăţilă şi publicat la rubrica „Cuvântul care înţeapă” în anul 2010.
Dumnezeu să-l odihnească!
Dumnezeu să-l odihnească!
Despre un om şi puţinul rămas
Scriu azi aceste rânduri înduplecat doar de obligaţia faţă de cei mulţi care mă aşteaptă în fiecare săptămână şi pentru care o parte din sufletul meu se consumă cu fiecare cuvânt aşternut pe hârtie.
Nu am deloc chef să vorbesc despre nesimţiţii care au învăţat să se creadă buricul pământului pentru că au o funcţie ori pentru că şi-au umflat buzunarele cu bani nemunciţi. Cred că lehamitea astea mi se trage şi de la vestea că unul dintre puţinii oameni pe care i-am respectat vreodată în administraţia locală are, din păcate, o gravă problemă de sănătate. Un om drept, pe care l-am cunoscut în perioada romantică a democraţiei postrevoluţionare (1996-2000), atunci când indiferent de culoarea politică, aleşii se aşezau în locurile lor recomandaţi doar de educaţie şi de valoarea recunoscută de societate, bineînţeles, cu mici excepţii. Acele vremuri au apus de mult, iar noi am ajuns să trăim în timpul slugoilor a căror conştiinţă se vinde la tarabă. Într-o zi, poate am să fac inventarul acestora, însă acum mă voi apleca spre cel care a rămas în percepţia publică drept cel mai bun primar al Câmpinei (şi asta nu o spun doar eu, ci mulţi dintre cei care l-au cunoscut), Romul Remus Micu, căci el este principalul motiv al tristeţii care mă încearcă în aceste zile.
Aş vrea să vă pot spune în amănunt ce se întâmplă, dar i-am promis acestui om că nu o voi face şi trebuie să îmi respect cuvântul dat. Am să subliniez doar că domnul R.R. Micu a fost, poate, singurul primar postdecembrist care nu s-a plecat în faţa nimănui, respectându-se astfel pe sine şi pe cei care l-au ales. Nu ştiu cât asfalt a turnat şi câte borduri a aranjat pe străzile oraşului, însă ştiu că nu a fost sluga nimănui şi, cel puţin pentru mine, asta înseamnă foarte mult.
Domnul R.R. Micu este un om extrem de decent, care în ultimii ani a suferit cumplit în urma pierderii soţiei, sufletul său pereche. Astăzi, suferinţa sufletului s-a dublat cu o alta, a trupului. L-am căutat din dorinţa de a-l încuraja şi pentru a-i oferi sprijinul. Mi-a răspuns puţin surprins, dar cu demnitate, că nu vrea să facă din suferinţa lui o povară pentru alţii. I-am spus că o fac din suflet pentru un OM de valoare. A tăcut preţ de câteva secunde şi apoi, uşor înlăcrimat, mi-a mulţumit. Atunci am înţeles că, poate din puţinul rămas înaintea-i, acest OM mai are puterea recunoştinţei. Câţi dintre noi ar fi capabili de aşa ceva?
Poate că ar mai fi important de ştiut că domnului R.R. Micu i-au trecut prin mână, în calitate de primar, zeci de miliarde din bugetul oraşului şi cu toate astea, a plecat de la Primărie cu aceeaşi avere cu care venise. O fi ăsta vreun merit?
7.12.2010
Florin FRĂŢILĂ
