Știri

A apărut «Viaţa românească» nr. 7-8/ 2013

Cel mai recent număr din prestigioasa revistă „Viaţa Românească”, proiect editorial finanţat, iată, acum, de Administraţia Fondului Cultural Naţional, dedică un dosar substanţial poetul Ion Stratan, de la a cărui dispariţie se vor împlini în octombrie curent 8 ani. Fragmentele de proză intitulate  „Barza”, amintind referenţial şi ironic de avangarda interbelică a secolului, de textele urmuziene, sunt completate cu un incitant „studiu de caz” semnat de Cosmin Ciotloş şi dedicat „rezilierii pactului de lectură” la remarcabilul poet ploieştean.
Remarcabil, ca de obicei, editorialul lui N. Prelipceanu, în care se ia atitudine în contra păcatelor de limbă tot mai prezente în cotidianul nostru. De această dată, vorba „vorbim” este pusă la index, ca semn la unor ticuri reprobabile nu numai lingvistic, ci şi psihologic. În loc de „la revedere” spune „vorbim, mai vorbim”, dar asta nu semnifică decât amânare comunicării, dacă nu chiar evitarea ei, incapacitarea tot mai accentuată a individului de a dialoga.
Academicianul Solomon Marcus pune punctul pe i: „Educaţia: un bolnav cu diagnostic controversat”, iar Mihai Zamfir îl „revizitează” pe Bacovia. Florin Manolescu ne prezintă un scriitor în exil – „Neagu Djuvara – între dezastrul vieţii şi succesul prin literatură”. 
Cronica plasticii este făcută de Flori Toma, iar cronica filmului de Călin Stăculescu. Cronicari literari sunt Gheorghe Grigurcu (Miron Kiropol), Andrei Ionescu (Vintilă Horia), Tudorel Urian (Doina Ruşti), Viorica Răduţă (Adrian Popescu), Graţiela Benga (Vlad Moldovan), Viorica Nişcov (Iordan Datcu). 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare