Reportaje

Sfatul medicului SanConfind: Ecografia transfontanelară este foarte importantă pentru nou-născuţi și copii mici

(P) Capul oricărui nou-născut are mai multe spaţii neosificate între oasele craniului, aşa-numitele fontanele. La naștere, copilul are mai multe fontanele, zone pe care, în viitor, se vor dezvolta oasele cutiei craniane. Însă fontanela care contează cel mai mult, cea care este un indicator al evoluției copilului, fiind cea mai vizibilă și mai ușor palpabilă, este fontanela anterioară, care se află în creștetul capului. Este o zonă de forma unui romb, ce corespunde unui cartilagiu de creștere, acolo unde oasele craniului nu sunt încă sudate. Procesul de sudare a oaselor capului copilului poate dura până la 1-2 ani, în funcție de fiecare bebeluș în parte. Fontanela este elastică, și chiar dacă este acoperită doar de pielea capului, ea nu prezintă o fragilitate deosebitā. Deși pare că imediat sub tegument se află creierul, zona fontanelelor este bine protejată de un țesut fibros care menține integritatea cutiei craniene și apără creierul copilului de posibile agresiuni din mediul exterior. Fontanela, zona de contact a oaselor craniene sau așa- numitele puncte moi ale craniului, are un rol foarte important. Ea permite trecerea copilului prin canalul de naștere. Dacă aceste zone moi ale craniului nu ar exista, naşterea pe cale vaginală ar fi imposibilă. De asemenea, fonatanelele permit creierului să se dezvolte în primele luni de viață. Fontanelele, în mod paradoxal, au rolul de a proteja copilul de efectele grave ale unor posibile traumatisme craniene. În momentul unei lovituri, oasele craniului, în loc să se fractureze, se pot mişca uşor între ele datorită structurii lor cartilaginoase şi a fontanelelor, protejând și creierul și oasele craniene. Medicul pediatru verifică periodic, prin palpare ușoară, fontanela anterioară, iar ceea ce urmărește acesta este ritmul de acoperire al fontanelei anterioare raportat la ritmul de creștere al copilului și, esențial, raportat întotdeauna la circumferința craniului copilului. Părinții știu că, în afară de greutate și înălțime, una din măsurătorile pe care pediatrul le face la fiecare vizită de control a bebelușului este măsurarea circumferinței cutiei craniene. Doar în raport de aceste date se poate pune problema dacă ritmul de închidere a fontanelei este prea lent sau prea rapid. Un alt amănunt pe care părinții trebuie să-l știe este că ritmul de închidere al fontanelei anterioare variază mult de la un copil la altul, după cum și dimensiunea inițială a acesteia variază, în medie fiind de circa 2/2 centimetri, fără ca variații în plus sau în minus să aibă ceva anormal.
Ecografia transfontanelară
Dr. Cătălin Ignat, medic primar radiologie și imagistică medicală la Departamentul Imagistică Medicală SanConfind, ne informează despre importanța ecografiei transfontanelare la nou-născuți și copii mici: ”Ecografia transfontanelară este o metodă de examinare a anatomiei intracraniene a nou-născutului și a copilului de până la doi ani, cu ajutorul ultrasunetelor. Eco transfontanelar este  o investigație neinvazivă, neiradiantă, nedureroasă, ce poate fi efectuată precoce, după naștere, și atât timp cât beneficiem de “ferestrele” ecografice ale creierului, respectiv fontanelele. Fontanela anterioară este cea mai utilizată, închiderea acesteia producându-se, de obicei, între 9 și 15 luni (uneori, mai tarziu). Se mai folosesc, în special la nou-născut, fontanelele posterioara și mastoidă (postero-laterală), prima disponibilă până spre 3 luni, iar ultima, până la 1- 2 ani.”
Când se face ecografia transfontanelară?
„Medicul neonatolog, pediatrul sau neurologul pediatru recomandă această investigaţie, de obicei, în următoarele cazuri:
– nou-născut prematur < 32 saptamani sau < 1500g;
– nou- nascut cu suferinta perinatala;
– suspiciune de hemoragie cerebrala;
– suspiciunea de leziuni ischemice;
– suspiciune de malformatii cerebrale;
– hidrocefalie;
– infectii neonatale (TORCH, lues);
– suspiciunea de tumora intracraniana;
– convulsiile, coma, crizele de apnee/cianoza;
– traumatisme cranio-cerebrale;
– malformatii cardiace cianogene cu semne neurologice.
Ecografia transfontanelară este recomandată atunci când medicul este îngrijorat că cel mic ar putea avea probleme neurologice. Bebelușii prematuri au întotdeauna indicație de efectuare a ecografiei transfontanelare, pentru a fi identificate din timp eventuale complicații neurologice, cum sunt hemoragia intracraniana sau afectarea materiei albe din creier, complicație denumită leucomalacie. De asemenea, medicul poate solicita efectuarea unei ecografii transfontanelare în cazul în care capul bebelușilor crește mai repede decat ar fi de așteptat, dacă fontanela este bombată sau dacă bebelușul manifestă simptome neurologice. Ecografia transfontanelară permite diagnosticarea hemoragiilor intracraniene, a hidrocefaliei, a tumorilor sau chisturilor intracraniene sau a complicațiilor meningitei. Este important să știi că rezultatul ecografiei nu este influențat de plânsetul bebelușului. Medicul te va încuraja să îi oferi suzeta, sânul sau jucăria preferată, pentru a-i distrage atenția și a-l liniști. În cazul bebelușilor născuți prematur, prima ecografie transfontanelară se efectuează după nașterea și stabilizarea bebelușului. Ea este menită să identifice eventuale hemoragii intracraniene. În funcție de rezultatul obținut și de evoluția clinică a micului pacient, medicul poate solicita sau nu repetarea examenului ecografic. În cazul în care medicul suspicionează alte probleme medicale, el poate recomanda efectuarea ecografiei transfontanelare oricând, înainte de vârsta de 6 luni. În unele situații, ea se poate efectua și mai târziu, deși este posibil ca examinarea să nu mai fie la fel de ușoară sau de concludentă”, ne mai sfătuieşte dr. Cătălin Ignat.
Avantajele ecografiei transfontanelare
Metoda de investigație prin ecografie transfontanelară are numeroase avantaje, dintre care:
– lipsa efectelor nocive, a oricărui tip de radiație;
– examinarea în timp real, fără o pregătire prealabilă specială;
– posibilitatea repetării oricât de frecvente;
– rezoluție foarte bună la pacientul pediatric;
– accesibilitate mare și costuri relativ reduse (comparativ cu CT sau RMN).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare