Serialul nostru despre valorile rafinăriei a avut 16 episoade dedicate construcțiilor ce conțin și elemente din epoca antebelică, inclusiv din anii de glorie mondială ai rafinăriei (1904-1916). Acestea au fost episoadele 1-13, 15, 17 și 18. Lor li s-au adăugat, așa cum ați observat, încă trei episoade (14, 16 și 19) cu elemente interbelice dar spectaculoase, cu povești interesante. Este și cazul episodului de față, care va trata un alt simbol intrat în conștiința publică: cel mai mare rezervor de pe platforma rafinăriei propriu-zise (fără Grădina de Rezervoare de peste linii) – Rezervorul P-XII care a aparținut Secției Parafină.
Aflat pe strada Hasdeu, acest colos e binecunoscut de câmpineni, dominând cu silueta sa partea de vest a rafinăriei și zona orașului „de la linie” (foto 1 – 1940). El a fost ridicat cândva între anii 1924 și 1931, fiind prima construcție apărută pe parcelele de la strada Hasdeu, care au intrat ultimele în perimetrul rafinăriei (două dintre ele abia după apariția lui, în anii ’30). A fost, așa cum arată și indicativul său inițial, printre ultimele rezervoare făcute pentru Secția Parafină (până la naționalizare aveau să mai apară doar două – ultimul fiind P-XIV, construit chiar alături în anii 1940-1942).
Odată cu intrarea României în Al Doilea Război Mondial, amenințarea bombardamentelor a făcut ca Steaua Română să izoleze preventiv rezervoarele din rafinărie, prin ziduri masive de protecție care să direcționeze în sus suflul eventualelor explozii, limitând astfel pagubele făcute în jur; probabil printre primele rezervoare astfel „fortificate” au fost chiar P-XII și P-XIV, dat fiind că erau vizavi de o zonă bine locuită, ca și azi. Ca printr-o minune, toate cele cinci bombardamente care au afectat în 1943-44 rafinăria au ocolit marele rezervor, care își păstrează același aspect, iată, de opt decenii (foto 2).
Mădălin Focșa (master în istorie – patrimoniu cultural)
Tel. 0722.560.566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
Ep. 21: CASELE DE SCURGERE / DISTRIBUȚIE
