Două secole de istorie sunt dezvelite piatră cu piatră la biserica Sfânta Treime din Câmpina

În ultima vreme se desfășoară în centrul orașului un șantier aparte care ne oferă prilejul unei priviri în istoria necunoscută a Câmpinei: o intervenție la biserica Sfânta Treime de „la Piață”. În anii trecuți, aceasta având probleme de drenaj, a trebuit demarat un șantier cu lucrări de decapare pentru asanare, atât la interior (la baza pereților) cât și la exterior (cu drenaj perimetral). În acest context, s-a realizat în anul 2021 un studiu istorico-arhitectural privitor la întreg ansamblul bisericii – din care a făcut parte inițial și clădirea monument istoric aflată la nord, azi în curtea Colegiului Național „N. Grigorescu”. Realizat de subsemnatul după cercetări bibliografice și de arhivă (efectuate inclusiv sub egida Centrului Infoturistic), studiul a dezvăluit elemente noi care pun într-o lumină diferită nu doar istoria acestei biserici, ci a întregii localități. A fost astfel certificată documentar existența unei biserici anterioare, mai veche de anul 1775 – cea actuală datând din anul 1828. De altfel, biserica „Sf. Treime” actuală este cel mai vechi lăcaș de cult al orașului și totodată cea mai veche construcție în picioare a Câmpinei (dacă facem abstracție de casa metocului schitului Slobozia, ce datează de la începutul secolului al XIX-lea dar nu făcea parte din orașul tradițional, fiind ridicată într-un sat din apropiere).
În ultimii doi ani s-a făcut un proiect autorizat de intervenție și a continuat șantierul de reabilitare al bisericii prin degajarea fundației bisericii (foto1).Astfel, s-a putut observa în toamna trecută nivelul de călcare inițial al curții din jurul bisericii – mai coborît cu cca 30-40cm decât cel actual. Fundația bisericii, din bolovani de râu legați cu mortar de var, a păstrat pe unele porțiuni la partea superioară o plintă lată de cca 10cm, ce iese în evidență în această imagine și indică fostul nivel de călcare.

Reparațiile și renovările succesive din cele două secole de existență ale bisericii, precum și funcționarea cimitirului parohial împrejurul ei pe parcursul secolului 19, au dus în timp la creșterea nivelului curții și astfel soclul bisericii a ajuns azi îngropat (în foto 1 limita superioară a soclului e marcată de un șir de cărămizi așezatepe muchie, cu capetele la vedere). Se cunoaște că biserica, zidită la 1827-1828 de către căminarul Grigore Bujoreanu și soția sa Marioara (descendentă a familiilor boierești locale – Câmpinenii și Lupoienii), a trecut printr-un mare incendiu în anul 1885, în urma căruia a avut loc o amplă refacere, sub bagheta celebrului arhitect Alexandru Săvulescu (președintele Societății Arhitecților Români la finele secolului 19, proiectantul Palatului Poștelor din capitală, al bisericii Amzei, dar și al penitenciarului Doftana).
Am crezut, în urma studiului, că la acea renovare din 1887-1888 s-ar fi modificat și aspectul exterior al bisericii – dar recenta decapare a tencuielii fațadelor în registrul inferior ne-a dezvăluit zidul crud al bisericii, în care se poate citi o întreagă istorie, și concluzia este că fațada bisericii păstrează aspectul originar, de la ctitorii Bujoreni de acum două veacuri. Intervenția de consolidare a arhitectului Săvulescu a fost refacerea bolților și a turlei bisericii (aceasta din lemn) precum și adosarea la interior a unor masive arce de susținere. Din păcate, s-a folosit acel prilej pentru a crea ferestre noi în alte locuri, mai mari, după moda neoclasică a vremii, iar cele originare au fost astupate cu acea ocazie (singura înlocuită a fost cea din absida altarului). La restaurarea din 1944 (după stricăciunile produse de cutremurul din 1940), acele ferestre astupate au fost scoase la iveală și ancadramentele lor din piatră au fost puse în valoare, deși ferestrele au fost refuncționalizate numai la naos.
Zidul dezvelit în prezent ne arată și consolidarea făcută atunci în 1944 (proiectată de către marele arhitect modernist Ion Boceanu, cu o vastă operă în orașul nostru): la absidele altarului se distinge ușor zidul de cărămizi noi, puse atunci în zona ferestrei ce fusese deschisă la 1887, unde apăruseră la cutremur și puternice fisuri (foto 2).

Avem așadar o șansă istorică, întâlnită odată la câteva generații, să putem „citi” istoria unei biserici vechi pe zidurile ei. Foarte curioase sunt cărămizile vechi puse în picioare ca un placaj, prin care practic s-a înălțat soclul inițial până sub ferestre: ele ne spun faptul că, cel mai probabil, au fost puse la o refacere timpurie (probabil la cea din 1887, fiind mai groase decât cele vechi tradiționale). Înălțarea soclului arată că e posibil ca deja de atunci să fi crescut nivelul de călcare al curții – și o ipoteză plauzibilă ar fi aceea că molozul rezultat de la demontarea turlei (poate turlelor ?) și bolților bisericii, care fuseseră afectate de incendiul din 1885, a fost împrăștiat în jurul bisericii contribuind la creșterea nivelului curții (operațiune deliberată având în vedere că nici fundația bisericii nu era prea adâncă). Ipoteza ar fi confirmată și de găsirea (în noiembrie anul trecut) a unei pietre de mormânt din anii 1860 (foto 3), aparținând cimitirului parohial din jurul bisericii, care se află aproximativ la același nivel cu plinta fundației ce indică nivelul de călcare originar; în plus, sursele documentare pomenesc și o reparație a bisericii la 1872. Toate acestea indică faptul că ridicarea nivelului de călcare din curtea bisericii va fi avut loc mai ales cu prilejul lucrărilor din 1872 și 1887-88.

Revenind la aspectul bisericii pe care îl putem admira în această perioadă: în registrul inferior au fost dezgropate complet superbele ancadramente de piatră ale ferestrelor vechi, pentru că ele rămăseseră acoperite parțial de zid, cu ocazia renovării din 1944; același lucru se va face și cu cele patru ancadramente de ferestre din jumătatea vestică a pronaosului, amplasate curios înregistrul superior – foto 4 (este deocamdată, după știința noastră, unica biserică din epocă ce are asemenea ferestre mari în registrul superior).

Aceste ancadramente cu baghete încrucișate sunt aproape identice cu cele folosite la biserica mare a mânăstirii Hurezi (1693 – aflată în patrimoniul UNESCO), dar și cu cele din apropiere, de la biserica Sfinții Trei Ierarhi din Filipeștii de Pădure (1688). Modelul acestui ancadrament, de inspirație gotică, a pătruns în Țara Românească în epoca lui Matei Basarab, fiind adus de meșterii din Moldova; el a înflorit în epoca brâncovenească și cantacuzină, la cumpăna veacurilor XVII-XVIII. Prin urmare, biserica anterioară, de la care cel mai probabil s-au preluat aceste ancadramente (foto 5) în anul 1827, trebuie să fi fost ridicată în acea epocă și probabil în stilul clasic brâncovenesc.

Pentru toate aceste motive, devine foarte importantă cercetarea arheologică la interiorul bisericii actuale, singura care ne mai poate aduce informații despre istoria locului și a orașului, în lipsa documentelor. Aceasta deoarece lucrările succesive din secolele 19-20, dar mai ales cele actuale în care s-a săpat jur-împrejurul bisericii până la baza fundației (inclusiv cu câteva sondaje ce au identificat un strat de pietriș ca fundament al acesteia) nu au prilejuit descoperirea vreunei urme de structuri construite, ci numai morminte ale cimitirului parohial de secol 19 din jurul bisericii actuale – ceea ce indică faptul că biserica actuală, destul de mare pentru epoca în care a fost realizată, depășește în toate direcțiile dimensiunile bisericii anterioare.
În etapa actuală a șantierului se urmărește rezolvarea problemelor de drenaj și reabilitarea exterioară a bisericii cu sistematizarea aspectului și punerea în evidență a tuturor etapelor evolutive. La final este planificată și înlocuirea pavimentului din interior, care a fost turnat în mozaic la 1904 dar prin care apăruseră infiltrații de apă. Acela va fi momentul-cheie în care se vor putea face cel puțin sondaje arheologice pentru a se lua eventual decizia unei cercetări arheologice sistematice. Toate acestea, însă, presupun mari costuri pentru parohie, care singură nu le va putea face față, mai ales în această perioadă de criză economică.
De aceea, este mare nevoie de sprijinul comunității – nu doar al instituțiilor și particularilor care vor să sprijine reabilitarea celei mai vechi biserici din oraș, dar și sprijinul material al oricărei persoane ce iubește acest oraș și vrea să se afle mai multe despre istoria și evoluția sa, despre valorile pe care ni le-au lăsat moștenire cei care au creat și dezvoltat locul în care trăim. Pentru aceasta, încheiem prin a vă lăsa contactul și contul parohiei, care poate oferi la orice oră mai multe detalii prin reprezentanții săi:

Parohia Sfânta Treime – Câmpina, jud. Prahova
Str. Republicii nr. 23
CIF 12711902
Cod IBAN:   RO09RNCB0208009980710001 – BCR Câmpina
Preot paroh: Mantu Gheorghe  – tel. 0721634677 / pr.gheorghe.mantu@gmail.com

Totodată, invităm pe orice câmpinean curios dar civilizat să viziteze în timp real șantierul de reabilitare a bisericii (curtea este deseori deschisă), unde poate vedea cu ochii săi pereții care ne „vorbesc” despre istorie.

Ist. geogr. Mădălin-Cristian Focșa