Dacă în episodul trecut am prezentat Expediția rafinăriei de lângă triajul de cale ferată, azi este vorba despre o construcție din partea opusă: adăpostul antiaerian din beton, care a fost transformat după război într-un… separator de mâl. Cu funcțiunea aceasta este cunoscut azi de foștii lucrători ai rafinăriei, aproape nimeni nu credem că mai realizează faptul că acest bazin din beton a fost la origine un adăpost pentru protecția unei părți din personalul rafinăriei, în caz de explozii.
Realizat inițial înainte de al doilea război mondial, sub forma unor tranșee acoperite în serpentine, cu o capacitate de 55 persoane (foto 1), el deservea lucrătorii secțiilor din apropiere: bateria cu vid (atât cea veche cât și „McKee”), bateria Stratford, laboratorul secției III, fabrica de smoală și casa de pompe a secției I; rafinăria deținea la 1939 opt asemenea adăposturi, cu capacități variabile, cuprinse între 10 și 160 persoane. După intrarea României în război, tranșeea a fost transformată într-un adăpost betonat de formă dreptunghiulară, compartimentat, în contextul în care apăruse pericolul bombardamentelor aeriene.

Adăpostul a fost transformat în Separatorul de mâl nr. 1 (foto 2) printr-un proiect al I.P.I.P. Ploiești, în anii 1965-1968, devenind parte din instalația de ape reziduale. Este singurul adăpost antiaerian separat de clădiri, care s-a mai păstrat până azi în rafinărie, și poate fi admirat lângă aleea principală sudică din rafinărie, chiar în spatele fostelor garaje, transformate azi în magazinele de pe Calea Doftanei.
Mădălin Focșa (master în istorie – patrimoniu cultural)
Tel. 0722.560.566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
Ep. 20: REZERVORUL P-XII
Pentru salariatii rafinariei acest punct era mai de grabă cunoscut,neexistand cantina, pentru ochiul de vanzare,cu usă metalica compactă,de unde se cumpara,cu precadere,un sfert de franzelă,una sută grame salam si un borcan cu iaurt.Sigur,dincolo de acel ochi,era alimentara,unde gaseai,inainte de a se instala foametea,tot felul de produse,multe dintre ele foarte gustoase,mai ales mezelurile.Cine nu-si cumpara si salam,care era cam scump raportat la puterea de cumparare de atunci,era luat in bascalie de colegi,cum ca face economie ca sa-si cumpere masină.Era o utopie sa-ti propui asă ceva,fiindca nimeni nu reusea o asemenea performantă,de pe pozitia de consumator,aproape zilnic,de iaurt.Cadranul cantarului,cand gestionarul,nea Stoica,parca asa îl chema,sau sotia lui,punea cele trei-patru feli de salam sau parizer,”prin care citeai ziarul”,pe o coală de hartie,care atarna aproape cat o felie,era urmarit cu ochii cat cepele de catre cumparator🤕.
In rest,despre ce semnificatie au avut unele locuri din incinta rafinariei,”pe vremurile îndepartate”,nu prea se vorbea,securistul întreprinderii era de temut si cunoscut de toata lumea.Nefiind pompe,masini,compresoare,la acest loc,pentru ca sumara instalatie functiona pe baza legii gravitatiei ,nu ajungea decat salariatul de la ape uzate,care trebuia sa suporte emanatia de gaze toxice.
P.S. Apropo de legea gravitatiei.Pe vremea „plumbuitului” circula un banc.Pentru cine nu-l cunoaste,cică „Nicu o întreaba pe nevasta-sa:Leano,tu ai auzit de legea gravitatiei,ce-o fi aia? La care ea îi raspunde:nu stiu Nicule,tu esti cu legile,eu sînt cu știinta!?”Iată că,în ciuda cenzurii draconice,oamenii intuiau impostura cuplului prezidential,creand un adevarat folclor,pe seama lor.