Editorial. ȘCOALA CU ȘIȘUL LA GÂT

S-a votat Legea Învățămîntului!!! Nu vă uitați nedumeriți că nu ați văzut știrea pe nicăieri. Nu Parlamentul a votat-o, ci Realitatea, asta cu majusculă. Profesoara cu gîtul tăiat, cea bajocorită în clasă, traficul cu droguri din liceele de fițe, bătăile curente în școli între elevi, din care nu ajung la cunoștința publică decît puține, presa a recapitulat multe astfel de cazuri din ultimii ani și s-a întrebat, firește, cum s-a ajuns aici? Toate acestea sînt judecata cea mai necruțătoare față de drumul prost pe care a apucat-o școala românească, obsedată de „reforme” criminale la adresa viitorului. Ceea ce m-a șocat chiar mai mult, a fost lipsa de empatie a multor comentatori care nu au găsit niciun cuvînt de compasiune pentru profesoarele agresate. Comunicatul doamnei ministru a fost într-o înspăimîntătoare limbă de talaș, fără niciun cuvînt de solidaritate cu victima agresiunii. Suflete reci! Suflete moarte! Domnia sa trebuia să-și dea instantaneu demisia în urma acestor incidente lugubre. Și să fie luate măsuri imediate de curățare a școlilor românești de huligani. S-au căutat și explicații, de la violența de la televiziuni și jocuri video, pînă la degradarea autorității. Toate sînt valabile, numai că nu merg la  rădăcină. Profesorul este vinovatul de serviciu și gata, toți se spală pe mîini.

Haosul din învățămînt e datorat, în primul rînd, unei „filosofii educative” greșite. Cea care pune elevul în centru. Îl socoate intangibil. Nu ai voie să-i faci observații, să-i corectezi greșelile, necum să-l pedepsești. Trebuie să faci lecția „plăcută”, „atractivă”: totul să fie „cîntec, joc și voie bună”. Nimic despre disciplină, asprimea muncii, competiție, (auto)perfecționare. Mai țineți minte cînd teza însemna jumătate din medie? Era decisivă. Apoi s-a făcut o medie ponderată și a devenit cam o treime din medie. Acum inventatorii de vid reformist au scos-o cu totul. Cum să nu decadă învățămîntul? Cu tot riscul, voi invoca un slogan de dinainte de 89: educația prin muncă și pentru muncă. Ce este greșit în el, din punct de vedere pedagogic? Nimic. Uitați-vă la sistemele într-adevăr performante din Japonia ori Coreea de Sud, nu la cele europene, cariate de o ideologie pernicioasă! A, că el era aplicat scoțând copiii pe cîmp la cules de porumb, la muncă forțată, e altă poveste pe care n-o discut aici. Școala de azi are ca filozofie „educația prin distracție pentru distracție”. S-a eliminat, printr-o înțelegere stupidă a timpurilor prezente, aspectul coercitiv al formării unui caracter. Care nu înseamnă nici violență, nici umilire, nici inhibarea personalității creatoare. Ci pur și simplu modelare a unei personalități după niște valori. Ei bine, aceste valori ar trebui puse în centrul procesului educativ, nu elevul.

Se pune, de pildă, carul înaintea boilor, cerându-se elevilor să fie creativi cu orice preț, înainte de a avea o sumă de cunoștințe suficientă. Cum tot repetă academicianul Nicolae Manolescu, învățarea, acumularea cunoștințelor, trebuie să fie baza școlii. Aici intervine un alt cancer al școlii: meditațiile. Observ aici doar faptul că un elev care face intensiv pregătire nu va avea nicio motivație să fie atent la oră, oricum face tema respectivă cu profesorul. În cazul cel mai bun se va holba pe telefon toată ora, în cele mai multe situații va tulbura intens lecția, se plictisește. Apropo: într-un sistem în care profesorul este redus la funcția de prestator de servicii educative, el este un simplu rob pe plantație: la dispoziția părinților, a factorului politic (primar, director, inspector), ba chiar a elevilor care au căpătat funcția de decizie prin inacceptabilele (după părerea mea, ca atribuții) Consilii ale elevilor. Apropo: nu am văzut reacții din partea lor la cazurile de huliganism în speță. Sunt tare vocali pe alte subiecte. Ce sînt aceste Consilii, de vreme ce minorii nu au ceea ce se cheamă capacitate de exercițiu? Adaug în trecere și adevărate organisme de presiune care sînt comitetele de părinți. Profesorul este o victimă predestinată prin acest sistem al școlii market. De unde cumperi o diplomă. Și nu cunoașterea, care nu mai interesează pe nimeni.

România se educă, iată, cu șișul la gîtul profesorilor. Armă care a fost pusă în mîna infractorului de către armata de „specialiști” care au stricat tot ce era tradiție în școala românească, batjocorind meseria de profesor. Mulți oameni au căpătat curaj, îngroziți de aceste fapte care se aglomerează într-un ritm îngrozitor, și exemplele de grozăvii petrecute în școli care au fost scoase la iveală abundă. Soluția? Disciplina și rigoarea. Se cheltuie anual milioane cu seminare despre „bullying”, lipsite, cum se vede, de orice eficiență. Cine analizează agresiunile de orice fel împotriva profesorilor? Ce poate păți o profesoară tînără sau, dimpotrivă, una mai în vîrstă, care nu mai poate stăpîni clasa? Sau un profesor cu handicap? Nu vreți să știți! Nu am văzut deloc analize în acest sens. Vă mai dau un exemplu: să spunem că faci o serbare, o piesă de teatru cu copiii, nu ai voie să postezi poze, decît blurate (ceea ce e un nonsens) ca să protejezi cică intimitatea copiilor. Dar ei au voie să te filmeze la ore, ca formă de agresiune virtuală. Cînd se interzic telefoanele în școală? Ministrul învățămîntului din Italia a adus argumente foarte simple și de bun simț în justificarea unui ordin în acest sens.

Acum cînd scriu, îmi sosește pe fluxul de știri o nouă aberație a d-nei Deca, dovadă că boala e profundă: soluția ar fi camere de filmat în clase. Adică supremația lui big brother. Dimpotrivă, ar trebui interzisă filmarea oricărui cetățean nesuspectat de fapte penale fără acceptul lui expres. Soluția vine din abandonarea unei căi care (este evidența a cel puțin două decenii) nu duce decît la destructurarea autorității profesorului. ChatGPT nu va putea preda, să fie clar. Reintroducerea exigenței maxime, școli pentru tinerii cu probleme de comportament, bine încadrate cu psihologi specializați, maxim respect pentru profesori. A eșuat reforma, a eșuat România educată. Totul programat…

Prof. dr. Christian CRĂCIUN