Editorial

Editorial. SITUAȚIUNEA

Cam așa îi spunea cel de-al treilea tată al nostru, Caragiale. Căci noi ne tragem din Traian, Decebal și… Caragiale. Sau, cum spunea clarvăzător încă din zorii noii ere staliniste Bellu Zilber: comunismul românesc va fi o combinație între I. V. Stalin și I. L. Caragiale. Bellu Zilber, comunist autentic, de primă mână, care avea să fie el însuși mestecat de moloh, căci asta este legea lui de funcționare. Mais passons!
Care este, deci, situațiunea? Umbra grea a Ploieșteanului stă asupra noastră, și cînd spun asta nu mă gîndesc în primul rînd la Scrisoare sau la schițe, ci mai degrabă la filmul lugubru, capodoperă rară în cinematografia noastră, al lui Pintilie. Și la acea frază ca o ghilotină dintr-un alt text: „Copiii noștri vor avea poate de ce să plângă – noi am râs destul”. Noi sîntem copiii plînsului lui Caragiale. Cum să rîzi de actualul parlament? Cum să rîzi că la inaugurarea „statuei” baronului Brukenthal se cîntă Deșteaptă-te române? Cum să rîzi de crosele de golf? Cum să rîzi de cohortele de Rici (A)Venturieni de toate sexele posibile care comentează spasmodic, torențial, agramatical și anacolutic situațiunea? Pînă și la radioul național de reper auzirăm că trebuie „un acces mai egal la resurse”. Cum să rîzi de directorul de liceu emblemă care le cere elevilor de clasa a 12-a să nu mai învețe decît pentru examenele de bacalaureat? Cum să rîzi de  haosul deciziilor pandemice? Sau de unele decizii din justiție? Să rîzi de părinții care se adresează profesorilor cu „auzi dom profesor”, „măi doamnă”, „bună” (toate exemple autentice din ultimele zile)? De scumpirile iminente? De partide (toate sînt de rîsuʹ curcilor, evident)? Unul de tipul „lasă că știu eu” și altul „îmi iau jucăriile și plec”. Să rîdem de liderii mondiali care par a-și fi pierdut mințile? De generalul american, șef al Statului major (Trump & Biden), care le telefonează chinezilor cu promisiunea că-i va preveni cu cîteva zile înainte dacă vor fi atacați? De nemții care cică nu-și mai tund vegetația buruienoasă, lăsînd parcurile să fie năpădite, ca să nu strice (ecologic) habitatul insectelor? De mitingurile anti-vaxi din țările alea pe care unii ni le tot dau model?
Mda, mă interesează foarte puțin conflictele politice de la noi. E clar că am rămas fără alternative și vremea politicienilor cu doctrină, articulare a ideilor și replică spontană s-a încheiat. Politicienii de azi sînt, în cel mai bun și rar dintre cazuri, funcționari automatici, perfect robotizați. Să ajungem ca intelectuali autentici să-și exprime elogiul și regretul pentru primărița Firea, înseamnă că trebuie să plîngem cu lacrimi de sînge, ca în poema noastră națională. Acum, cînd scriu, aud un reportaj despre grădinițe care nu au wc-uri. Cea mai bună engramă a politicii românești. Știți ce nu vedem, totuși, în toată această brambureală, pentru că nu ne desprindem ochii de ecrane? Că țara merge înainte, și merge bine. Săptămâna trecută am petrecut cîteva zile într-un splendid oraș transilvan. Și am fost impresionat de lumea care se plimba seara în piața mare, de terasele pline, de normalitate, de pulsul unei vieți căreia puțin îi păsa de ce declarație elucubrantă a mai făcut X la televizor sau de cutare măsură economică discutabilă. Nu aici, în viața cotidiană, se vede tragedia. Ci undeva mai adînc: eu o văd în copiii și adolescenții ăștia care dau lumină străzilor, dar care cresc de mici cu ideea că singurul mod de a-și împlini viața este acela de a pleca din țară. Covidul României se numește emigrare. Aceasta a distrus mult mai mulți români decît virusul. Niciun om politic, niciun partid nu au avut vreodată perspectiva sociologică, economică, politică de a frîna fenomenul, de a face țara atractivă. Gogoașa cu miliardele trimise de emigranți în țară nu este ceva de laudă, cum o fac mulți decidenți, ci, dimpotrivă, o dovadă a impotenței politice și administrative. Într-o Românie nescăldată în plînsul lui Caragiale, trebuiau create de la început (1990) condițiile ca cea mai mare parte din miliardele alea să fie produse în țară. Dar nici măcar asta nu este esențialul, ci ceva care ține de atmosferă, de aerul social pe care-l respirăm. De situațiune. Au fost mai multe valuri de emigrație, începînd cu cel din cauza mineriadelor. De atunci, însă, asistăm pasivi la o mineriadă aproape continuă. Și acum este, iarăși, unul din acele momente de vîrf în care lipsa de perspectivă, neîncrederea gonesc tot mai mulți oameni. Rimbaud are un poem, Paris se repeuple.  Nu e nevoie de traducere… Cine scrie, azi, poemul România se depopulează? E cea mai teribilă victorie a „structurilor” asupra unui popor amputat de organul mîndriei. Situațiunea este, cum se vede, un impas perfect. Homunculii, vorba lui Eminescu (să nu-l lăsăm pe Caragiale singur), populează scena. Iar în culise e întuneric.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

Un comentariu

  1. Emigrarea a distrus mai mulți români decât virusul? Păi sunt milioane de români care trăiesc bine-mersi în afară și nu par defel niște distruși! Se distrugeau dacă rămâneau! Sau trebuiau să fie mândri și să nu plece în malefica străinătate, preferând în schimb să trăiască prost și liberi precum dacii?

    Mi se pare curioasă maniera de a concluziona nefericirea unei țări de la fericirea pe care unii, deloc puțini, și-au descoperit-o în afara ei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare