La începutul anilor 90 un eseu al politologului Francis Fukuyama, Sfîrșitul istoriei și ultimul om, stîrnea rumori în lumea întreagă. Inclusiv la noi, unde mai resimțeam revoluția din decembrie și căderea comunismului ca pe un triumf. Mă întreb dacă azi mai discută cineva tezele politologului american, acum când chiar în SUA democrația liberală clasică este pusă serios sub semnul întrebării, războaiele se înmulțesc și lumea pare tot mai sfâșiată între ideologii care nu au de-a face cu liberalismul clasic, dimpotrivă. Raționalismul hegelian aplicat istoriei se dovedește insuficient față de imprevizibilitatea umană…
Am ținut să încep primul articol pe anul acesta de la acest nivel mai „înalt” conceptual, pentru că, dacă rămînem la nivelul Șoșoacă, Simion, Ciolacu, Georgescu, Antonescu, Ponta, Iohannis… riscăm să înnebunim. De cînd nu ne-am mai văzut, multe s-au mai întîmplat: în primul rînd demența alegerilor. Regăsim acum același președinte, după expirarea mandatului, alegeri invalidate, un candidat eliminat pe cale juridică, un parlament mult mai pestriț și incompetent și infestat de extremism decît precedentul, aceeași putere, neclintită, „învechită în rele”, cum ar zice scriitorul clasic, o țară secătuită de energie morală și sfîșiată după mai multe linii de fractură, o presă mai jalnică decît politicul, și toate astea într-o lume bulversată. Practic, România este azi un stat fictiv. Să ai de ales între Călin Georgescu și Crin Antonescu este un blestem și un semn clar al sfîrșitului de ciclu istoric. Greu măcar de enumerat anomaliile funcționării socio-politice din ultimul an din contextul alegerilor. Din păcate, după halucinanta noapte de numărare a voturilor, Sistemul a recuperat, s-a repliat, incredibil de repede. Ciolacu pe 3? Imposibil!!! Au asigurat perfid că „au înțeles mesajul”, dar s-au întărit exact pe linia pe care o urmăreau. Alianța malefică Iohannis-PSD-PNL a manevrat în așa fel încît Simion să pară frecventabil. Structura parlamentului rezultat este pur și simplu nocivă.
Despre paralizia instituțiilor statului român am scris de-a lungul întregului an 2024, într-o funestă anticipație. Faptul că turul 1 a fost anulat și că nimeni nu și-a dat demisia sau nu a fost sancționat pentru faptele arătate în motivație arată această stare de rigor mortis a statului sub regimul Iohannis. Cuvântul de ordine: nimeni nu răspunde! Nimic nu a putut fi explicat. Analiștii îi dau înainte cu suveranismul, iliberalismul și alte concepte care nu explică mai nimic. Liderii ecranelor, au ratat și ei „înțelegerea mesajului”, încercînd să supună realitatea conceptelor, și nu invers. Tot bătîndu-și joc de „familia tradițională” de „identitate”, de valorile culturale, de școala tradițională au ajuns să stimuleze ei înșiși aspectele patologice, diforme, malformațiile acestora, încorporate în acest produs de lux al ceaușismului, care este Georgescu. Nu au înțeles nimic, nici acum, din succesul năucitor al acestuia. Succesul politic al unor oameni cu evidente probleme psihice rămîne, în esență, inexplicabil. După cum inadecvarea decidenților noștri la lumea în care trăim, evidentă. Ieri, Guvernul Ciolacu s-a îngrămădit să dea o hotărîre plină de minuni: fixează încheierea votării din străinătate după ora locală, nu după ora României, amenință marile companii de rețele sociale că le va amenda, deși nu are nicio putere, nicio competență în acest sens, în schimb extinde abuziv noțiunea de campanie electorală, încît orice cetățean ar putea fi sancționat pentru o postare.
Iată un splendid buchet de dovezi că oamenii din vîrf „au înțeles”. Și fac și mai rău. La nivel social, destrămarea este mai acută ca niciodată. Cum să alegi? Dacă ești anti-sistem (și cei mai mulți sînt), ești asimilat cuplului fatal. Pe de altă parte, mulți dintre cei care aderă la ideile lui Georgescu et comp. nu realizează că ele reprezintă exact fundamentele sistemului pe care cică îl combate. Votînd cu Georgescu, votezi cu cea mai a naibii încorporare a sistemului. Exact acela care a deturnat revoluția din decembrie, a organizat mineriadele și represiunea împotriva Pieței Universității, a organizat linșajul public al intelectualilor critici, a distrus partidele istorice, a distrus învățămîntul, pentru a avea la dispoziție o massă de manevră acefală (multe diplome, puțină cultură), l-a suspendat pe Băsescu pentru că îi periclita interesele, a făcut zid de apărare în jurul torționarilor comuniști, imuni în fața justiției șamd.
Nu putem ieși din capcană. Sîntem într-o fundătură a istoriei cum, cred, că nu am mai trăit din 1917, sau din anii 45 încoace, cînd eram sub ocupație rusească. În acest context, pe plan mondial, revin la ideea de la început, istoria pare să se restarteze. Ce se întîmplă acum în America, în Gaza, în Taiwan, firește în Ucraina, în țările UE este o dovadă. Nu ne putem uita, cum face elita noastră conducătoare, doar în bătătura noastră. Îți trebuie o perspectivă globală pe care ai noștri evident nu o au. Nu ne ține deloc de cald prezența lui Emil Hurezeanu în guvern, nu el ia deciziile. Da, pe plan mondial istoria, în sensul ei vechi, pare să reintre în joc! Concluzie: dacă ne mai vedem la începutul anului viitor, mă întreb dacă vom mai avea despre ce scrie…
Prof. Dr. Christian Crăciun
Cele mai roșiatice semne ale timpului nostru sunt slobozirea încalzirii globale si a retelelor de socializare.Dacă nu vor fi legate din nou,în cel mai scurt timp,cu” lanturi sigure” riscam sa luam foc nu numai în curte,ci si la minte.Sunt atat de evidente(semnele) încat au disparut si profetii de ocazie.Numai la noi mai există asemenea specimene,fiindcă am ramas mai în urmă,ca de obicei😆!Norocul nostru,ca si apocalipsa va veni mai tarziu😊.
P.S. Stai ca am uitat,Nostradamus începe sa se vadă din ce în ce mai clar.Să speram ca nu se va confirma.China,fiind cea mai tehnologizată tară în materie de regenerabile,desi nu ea le-a inventat,dar ținînd în continuare coruptia în lanț,e posibil………… .
De azi,aceasta(China) a devenit lider si în domeniul inteligentei artificiale,iar retelele ei de socializare sunt strict reglementate.
„Placile tectonice” ale puterii globale încep să se miște,căci pană si Trump a renuntat să-i mai pună taxe,pe marfurile sale.
E induiosator cum se ambitioneaza unii sa scrie despre istorie ca despre ceva ce stapinesc, cu aere de experti…