Editorial. NU E DE RÎS!

Ce m-a uimit în legătură cu complotul dezvăluit (prea târziu!), care urmărea răsturnarea ordinii de stat, a fost obstinația multora de a-l lua în rîs. Este una dintre împrejurările în care capacitatea noastră de a face mișto, de a coborî în derizoriu orice lucru cît de grav (s-a rîs la noi și după Cernobîl, de exemplu), arată imensa noastră superficialitate. Nu, nu e vorba de niște „păcălici extremiști”, cum zice un comentator, ci de ceva realmente foarte periculos. Nu vîrsta generalului Radu Theodoru este în cauză, evident el este doar o zdrăngănea în pieptul „patrioților”. Nici „programul” lor (e nevoie de multe ghilimele, pentru că mai niciun cuvînt din cele folosite de ei nu are sensul normal) nu e de tratat cu ușurință, viteza cu care pupă simultan – adevărată performanță! – tururile, și al lui Putin și al lui Trump (acrobație ușurată de tendința de rapidă confundare a celor două), este cea mai periculoasă armă împotriva României. Nu de „Geția” este vorba, ci de armele și banii din depozite ascunse sau de declarațiile de tip „ar trebui jupuiți în piața publică”, cu așa ceva nu se glumește.
De mai bine de două decenii de cînd scriu aici, am repetat cu încăpățînare, în diferite contexte, trei idei: 1. Statul român este un stat slab, ale cărui organe nu funcționează normal și coordonat; 2. Democrația noastră este una de fațadă, sclipici superficial, care ascunde sub fard mucegai. Și 3. „Serviciile” au o putere inadmisibilă într-o democrație. De la alegerile din toamnă, lucrurile astea au devenit evidente, urgente și… mortale. Ținînd seama și de contextul extern, al unei Americi descreierate și al unei Rusii în plină expansiune (mantra că e slabă, nu are tehnologia vestică, e epuizată economic, poate fi adevărată, dar nu o face mai puțin periculoasă. Rusia e fatală chiar cînd e distrusă), România e în pragul dispariției. Avem deci un stat care a închis ochii (sau a încurajat) la organizarea unor formații para-militare și la subordonarea acestora unor puteri străine. Un stat care nu a fost în stare să organizeze alegeri curate, să le ferească de influențe inavuabile. Apoi, în disperare de cauză, a fost nevoit să ia măsuri la limita democrației, cum ar fi interzicerea unei candidaturi. Suveraniștii noștri (rar nume care să se potrivească mai puțin conținutului!) sînt ceva cu totul paradoxal, ei își cer cu fiecare pas ajutor și „indicații prețioase” (vă mai aduceți aminte?) nu la una, ci la două „înalte porți”. Ce fel de suveranitate e asta? De fapt, ideologia lor bezmetică poate duce, în cel mai rău dintre scenarii, la dispariția de facto a statului numit (încă) România. Cam așa: Republica Moldova se unește cu Moldova noastră, sub tutela, bineînțeles a Moscovei. SUA vor să-și mute trupele cantonate acum în Germania în Ungaria. Ce pas mare pentru viitoarea Ungarie mare, nu? „Geția” va rămîne ceva mai mică decît era prin 1917. Fără politicienii de atunci și fără Regina Maria.
Și tot ce se întîmplă în politica mondială, din păcate, le dă apă la moară georgeilor noștri. Ați văzut cum s-a ales praful peste noapte de faimosul articol 5 din Tratatul NATO? Cum și-a schimbat UE la fel de repede idei pe care acum un an le considera indiscutabile? Cetățeanul obișnuit din România (care formează așa numita majoritate tăcută) este în pragul depresiei colective: nu mai înțelege nimic, e pradă catastrofismului imbecil pe care îl toarnă în cascade televiziunile și, mai ales, nu mai are nicio speranță. Este cel mai rău lucru care ni se întîmplă. Singura parte bună este că nu mai avem de ales: e o singură cale, Europa. Cînd auzi declarații ca ale lui Ponta & Budăi, cum că Georgescu ar fi trebuit lăsat să candideze „în apărarea democrației”, îți dai seama de ce și cum am ajuns aici. Sînt mii de georgei în politica noastră de la toate nivelele și cei doi numiți sînt doar mai vizibili. Marele președinte neales este doar excrescenta solzoasă, maturizată de trei decenii, a acestui sistem care a mimat democrația doar ca să se îmbogățească din fonduri europene. Acum, cînd cinismul trumpo-planetar a pus în discuție înseși bazele democrației internaționale, sistemul nostru a hotărît să lepede măștile inutile pentru a-și face afacerile la vedere. Așa se explică apariția „din neant” a lui Georgescu și bucuria abia mascată cu care mulți politruci de-ai noștri din partidul cancer PSD, dar și din altele, îi primesc și încurajează ascensiunea. În tot acest context teribil, cine să mai ia seamă la un măscărici sinistru ca Piedone? El ilustrează perfect aceeași specie de troglodiți. Analfabet, grobian, are succes cu haiducia lui și vocabularul de cocalar. Sigur că mizeria din restaurantele noastre e de neimaginat, dar asta nu face scuzabilă umilirea vînzătoarelor ori bucătăreselor și mitocănia de căprar complexat. O societate care a secretat un astfel de specimen și l-a pus în fruntea bucatelor își vede în el chipul hidos. Da, nu e de rîs, nici de sperat. Ci de făcut, cu anticipație, pomeni. Fiecare pentru sine.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN